Doar tu! // ff. Miraculous

Capitolul 11

     Acept să merg cu Luka. Vreau să aud ce are de zis. Vreau să aflu tot și să încheiem totul pașnic. Adrien pufnește nervos si pleacă, când vede că mă ridic de pe șezlong și aleg să merg cu Luka. Chiar dacă i-am zis din priviri că totul e în regulă și nu are de ce să se îngrijoreze, tot nu înțeleg de ce se comportă așa.

     Îmi ridic privirea spre Luka, în timp ce ne plimbăm ușor pe nisipul cald. Vânătăile de pe fața lui, cauzate de Adrien s-au mai retras. Nu mai e atât de palid, și pot citii în ochii lui tristețe.

—Te-am înșelat.. Sparge gheața, iar eu încremenesc.

     A făcut ce?
     Mă opresc și mă uit la el șocată. Nici nu știu cum să reacționez. Nu am mai pățit niciodată asta, și Luka a fost primul meu iubit. Chiar dacă totul între noi a fost ceva copilăresc, adică niciodată nu am trecut la următorul pas. Tot ce făceam era să ieșim la întâlniri drăguțe, să ne sărutăm și să ne ținem de mână. Mi-a fost prea frică să facem pasul următor în relația noastră, și simțeam mereu că nu e persoana potrivită. Cu toate astea, de ce mă doare să aud asta?

—Cu Chloé. Răspunde înainte să apuc să pun întrebarea, parcă citindu-mi gândurile.
—Luka.. Încercam să spun și eu ceva, însă cuvintele nu voiau să apară.

     Îmi apucă bărbia cu doua degete și mă obligă să mă uit la el. Ochii lui sunt triști, cred că-i pare rău. Dar nu știu ce îi transmit ochii mei în momentul asta, fiindcă nici măcar eu nu știu ce simt acum. Simt un roi de sentimente.
     Nu vreau să cred că Adrien avea dreptate în legătură cu el. Mereu a încercat să mă protejeze, iar eu am fost prea încăpățânată ca să îl ascult.

     Tot drumul înapoi spre hotel a fost o liniște de mormânt, nici unul dintre noi nu a mai scos nici măcar un cuvânt. Când ne-am despărțit drumurile, am făcut-o fără ca măcar să ne privim. Am luat-o la fugă spre camera mea, și am trântit ușa în urma mea. Mă simt atât de nefolositoare, atât de urâtă și neputincioasă, încât lacrimile nu ezită să apară. Ce am făcut greșit? Întrebarea asta mi-a bântuit mintea tot drumul.
     Mă preling ușor pe podea, și continui să plâng în liniște. Vreau doar să mă descarc. Nu e atât de serios, nu? Adică și eu l-am sărutat pe Adrien, adică el pe mine. Și eu nu m-am împotrivit, deci suntem chit. Cred că acum înțeleg de ce nu mai vorbește Chloé cu mine. Nu e din cauza lui Adrien. Despre Luka era vorba în tot timpul ăsta.

Simt mici lovituri care mă trezesc. Am adormit pe podea și cineva tot împinge de ușă. Îmi aud numele strigat pe un ton nervos, însă sunt prea somnoroasa sa îmi dau seama ce se întâmplă. Iar corpul meu e prea amorțit de la podea pentru a putea reacționa.

—Marinette, ești cretină? Ce ai făcut cu ușa de nu o pot deschide? Îmi dau seama că Alya e la ușă.

Îmi aduc aminte în ce hal sunt, așa că fug spre baie. Prietena mea reușește să intre, si o aud pufnind și trântind ușa în urma sa.

—M-am certat cu Nino, Marinette. Spune, iar glasul i se sparge și izbucnește în plâns.

Uit de mine și de ce s-a întâmplat instant, și ies val-vârtej din baie direct spre prietena mea. O iau în brațe și ne așez pe pat.

—Cu tine ce s-a întâmplat? Întreabă când realizează că si eu am plâns.
—Tu prima. Spun răgușită, apoi îmi dreg glasul.

Îi șterg lacrimile și îi aranjez părul ciufulit. Urăsc să o văd plângând, iar dacă Nino a făcut vreo prostie jur că îl omor cu mâna mea și îl îngrop în pădure.

—Nu sunt sigură încă, dar am văzut niște mesaje cu o fată în telefonul lui. Se vede cu ea de fiecare dată când nu sunt cu el. Oricum se comporta ciudat în ultima vreme și mereu primește telefoane dubioase.

Înghit în sec. Clar îl omor.

—Ai încercat să vorbești cu el? Întreb, iar ea îmi răspunde dând negativ din cap.

     Oftez. Doar atât. Și continui să o țin în brațe și să o calmez. Dacă Nino chiar a făcut așa ceva, dacă chiar sunt adevărate speculațiile ei, atunci s-a dus naiba toata încrederea noastră în băieți.

—Dar tu? Ce ai?

     Întreabă după câteva momente de liniște. Nu știu dacă să-i spun sau nu. Nu vreau să o întristez și mai tare. Știu că o să o doară, la fel de mult cum mă doare pe mine când pățește ea ceva.

—Știi, am aflat că e un club super mișto la două stații de tramvai de aici. Ce zici? Schimb subiectul, iar fața ei se luminează dintr-o dată.

—Ce zici să-i lăsăm naibii pe băieți pentru o seară? Mă susține, și îmi place că gândim la fel.

     O strâng în brațe, și îi ciufulesc părul ud și tare de la apa sărată a mării. Chiar dacă la început ne vom simți bine, iar după ce alcoolul lovește o să plângem ca doua idioate. Merită, pentru câteva momente euforice cu prietena mea.