the shining ||gukkjikook||

burnout and burning

Jungkook a rămas. A stat pe marginea patului și l-a privit pe Jimin până când acesta s-a întors cu spatele la el și a adormit. Jungkook nu ar fi vrut să fie în locul lui și să-i simtă sentimentele obositoare, dar în același timp nu voia nici să nu treacă prin propriile sentimente, deoarece cel mai probabil era în culmea burnout-ului său. Acea noapte în club chiar l-a ajutat pe moment să se destreseze, dar în momentul în care stresul că nu știa ce se petrecuse cu el s-a adaugat, burnout-ul său a devenit catastrofal. Trebuia să scrie și nu oricând, ci imediat.

Îi venea să-și scoată ochii din cap dacă asta i-ar putea asigura puțină liniște în care să se liniștească. I-a dat câtăva mesaje fratele lui său, dar acesta nici măcar nu le primea, dar aminte să răspundă la ele și să vină la Jimin.

A simțit o pereche de mâini de s-au înfășurat în jurul taliei sale și l-au tras în pat, mai exact pe pieptul lui Jimin.

"Dormi." S-a auzit vocea răgușită a acestuia din cauza plânsului. Și-a pus o mână pe capul acestuia și i-a mângâiat ușor părul brunet. Jungkook a inspirat adânc mirosul blând al lui Jimin, scufundându-şi capul în clavicula acestuia. Se putea obișnui cu căldura corpului acestuia.

Rapid, a adormit.

Jeonggukk gâfâia. Dâre de transpirație se scurgeau peste tot peste corpul său. Temperatura corpului său era extrem de ridicată, făcând-ul să simtă cum lua foc la propriu. Era mai multă căldură apringă decât se așteptase vreodată să dea peste. Era mult mai multă decât corpul său putea controla și filtra.

Avea o șuviță ascuțită în mână, făcută din magmă vulcanică răcită și ascuțită până la momentul în care îți puteai vedea reflexia în ea. Jeonggukk, într-o altă zi, și-ar fi putut vedea furia din ochi pe lama suliței cu două capete, dar în acea zi, tot ceea ce vedea pe ea era sângele creaturii pe care tocmai o străpunsese. Arăta ca un păianjen uriaș cu o coadă de scorpion, înalt de aproximativ doi metri. Jeonggukk nu fusese mai scârbit niciodată în viața sa, mai ales de tatăl său care a permis acestor creaturi să i-a viață din cauza mâniei sale.

A traversat rapid pământul arid cu mari fisuri înrădăcinate, până a ajuns în la marginea unei prăpastii. Cea mai mare prăpastie, dar și cea mai periculoasă, deoarece clocotea de monștrii gata să atace orice ființă pe care o simțeau.

Se zicea că femeile nu pot conduce, deoarece sunt prea emoționale și ar crea dezastru, dar oare de ce o ființă rațională și dreaptă precum un bărbat în episodul său de furie -o emoție- creează monștrii greu de învins pentru a omorî persoane nevinovate? Oare cine erau cu adevărat ființele mai emoținale? Ei, care au pornit toate războaiele și atrocitățile lumii, folosindu-se de puterea lor să subjuge alte peraoane, sau ele, care stăteau tăcute și acceptau ce primeau fără să îndrăznească să comenteze, deoarece la singura plângere s-ar fi trezit într-un azil cu diagnosticul de psihoză, nebunie sau tulburare de personalitate?

Jeonggukk chiar ura bărbații, în frunte cu tatăl său ce chiar și-ar merita o șuliță în inimă.

Imediat ce creaturile i-au simțit mirosul dulceag al transpirației, s-au apropiat repezindu-se la el. Și-a închis ochii și cu o clipire le-a dat foc. Știa că focul nu putea ucide creaturi ale focului, dar le încetinea destul cât să-și înfingă sulița în ele și să le omoare definitiv.

Era oribil să lupți cu astfel de creaturi, mai ales că se înmulțeau pe zi ce trece, și în fiecare generație era un singur fiul al focului care se putea lupta cu ele. Doar unul, iar ele erau de ordinul miilor.

Jeonggukk simțea cum pământul începe să se învârte în jurul său. Și-a închis ochii și şi-a lăsat corpul să fie tras înapoi în locuința sa. Mai exact în cadă, apa care se afla în ea, începând direct să fiarbă la contactul cu pielea sa încinsă.

Și-ar fi dorit ca Jimin să fie lângă el la acel moment și să-i ajute corpul să revină la o temperatură normală. Dar știa că Jimin trebuia să se fi întors din misiunea sa și era extrem de obosit, cel mai probabil încercând să-și găsească un alt toxic coping mechanism în speranța să lupte cu tulburarea de stres posttraumatică. Chiar va trebui să se ducă la el și să-l verifice după ce își va reveni.

A stat o vreme bună până când a simțit pielea sa care nu mai era delicată la atingere, recăpătându-şi culoarea normală, nemaifiind un roșu aprins.

S-a ridicat rapid, fără să se mai usuce, apa alunecând rapid de pe corpul său. Uneori îi plăcea să fie fiu al focului, mai ales în momentele ca acesta când apa avea o reacție alergică la pielea sa și se îndepărta rapid de ea, nelăsând o dâră în spate.

Și-a apucat rapid telefonul și a fost întâmpinat de câteva mesaje de la fratele său ce îi spuneau starea vulnerabilă în care era Jimin și îi cerea atenția imediată, deoarece el nu știa cum să-l ajute.

Jeonggukk s-a grăbit să iasă pe ușă, uitând să mai închidă ușa apartamentului său să ia cheile lui Jimin pentru a nu crea și mai mult zgomot bătând sau sunând la ușă.

Când a dat buzna în camera lui Jimin, a rămas împietrit.

Jimin avea lacrimi uscate pe obrajii pufoși de la prea mult somn. Mângâia gentil părul castaniu al lui Jungkook în timp ce acesta dormea adânc pe partea stângă a corpului său.

Când l-a văzut, ochii i-au sclipit ușor. A bătut cu palma pe locul liber de lângă el, iar Jeonggukk nu a ezitat să nu se trântească în aceeași poziție în care Jungkook dormea extenuat. A simțit o mângâiere ușoară ce a început să-i maseze scalpul.

Se simțea bine și cald.