the shining ||gukkjikook||

coalescence

Jungkook stătea pe canapeaua neagră a lui Jimin în timp ce Jimin de uita serios la el și Jeonggukk făcea cercuri în jurul camerei. Nimeni nu avea de gând să-i spună ce se întâmplă după ce Jimin a avut grijă să-i răcească temperatura corpului în drumul spre apartamentul său. Ambiența camerei era înăbușitoare. Temperatura era prea ridicată, iar umezeala prea pregnantă.

Jungkook simțea cum de sufoca.

"Formăm o coalescență." Jeonggukk a rupt tăcerea, refuzând să se uite în ochii fratelui său. Jimin și-a ridicat mâna și a trecut-o prin părul acestuia, încercând să-i mai calmeze din anxietatea ce pusese stăpânire pe el.

"Poftim?" Jungkook era șocat. Auzise de acest cuvânt la o lecție de fizică din liceu căreia nu i-a prea dat mare atenție, neînțelegând nimic din ce i se explica.

"Coalescență. Este o uniune între trei suflete separate menite într-unul. Este o legătură ce nu poate fi ruptă odată ce se leagă, și tocmai s-a legat când puterile tale și-au făcut apariția."

"Ce puteri?"

"Sweatie," Jimin i-a luat fața lui Jungkook în mâinile sale și i-a ridicat chipul la nivelul ochilor lui, "Ești stelele noastre. Tu formezi stelele din universul nostru. Eu sunt luna, Gukkie e soarele, iar tu ești armonia noastră."

Jeonggukk s-a așezat lângă Jungkook pe canapea și i-a strâns ușor mâna.

"Tu ai o parte din puterile mele și o parte din puterile lui Jimin. Ești mai prețios decât mine și Jimin laolaltă, deoarece tu ești singurul care ne va putea ajuta să ne ducem la capăt misiunea."

Creierul lui Jungkook nici măcar nu mai putea procesa ideea de o misiune ce sigur era cea care îl făcuse pe Jimin să fie atât de mizerabil și pe Jeonggukk să dispară mereu în cele mai ciudate ore posibile. Îi era îndeajuns că aflase că și el la rândul lui avea puterea de a controla apa și căldura. Și pe deasupra mai era și unit pe viață de cei doi, orice ar fi înseamnat.

Era obosit și voia niște momente de liniște în care să proceseze tot ce aflase și să facă o decizie. Nu știa ce decizie să facă, de fapt, nu știa nici dacă măcar exista posibilitatea de a lua o decizie. Era complet pierdut un spațiu.

Brunetul s-a ridicat de pe canapea, nu mai putea sta în aceeași încăpere cu cei doi. Avea disperat o gură de aer.

"Vreau puțin timp liber ca să-mi calmez gândurile."

"Jungkookie," a șoptit Jimin într-o voce rănită și s-a îndreptat să-i ia mâna acestuia. Jungkook și-a tras mâna puternic înapoi, în acel moment un cerc de foc apărând în jurul lui Jimin.

A izbucnit rapid în lacrimi, realizând ce a făcut. L-ar fi putut răni serios pe Jimin. Jimin care nu voia să-i facă nimic și doar încerca să se asigure dacă se simte destul de în stare să fie lăsat singur.

"Jungkook!" A țipat fratele său după el, dar Jungkook era deja dispărut alergând pe scări în jos.

"Lasă-l," s-a răstit Jimin, "e vina mea că l-am presat. Nici măcar nu știe că îi funcționează puterile în funcție de sentimentele pe care le simte." A oftat ușor.

"Este doar un miel pierdut de turma sa. Nu o să facă față."

Jimin s-a întors cu spatele spre Jeonggukk și cu un pas lin, a ieșit din cercul de foc, acesta stopându-se instant. "Mieii pierduți mereu se întorc la turmă. Ai grijă ca asta să se întâmple."

Blondul a intrat în camera sa și a închis ușa, lăsându-l pe Jeonggukk în liniștea asurpritoare a camerei.

Jungkook a stat închis în camera sa pentru câteva zile. Adormea și se trezea constant, uneori nici nu știa dacă chiar era conștient sau inconștient. Singurul contact uman pe care îl avea era sticla de apă și batoanele apărute și schimbate o dată la câteva ore de Jeonggukk când el dormea.

Nu-și putea da seama la ce anume exact se gândea. Mintea sa fugea prea rapid peste gândurile sale ca să aibă puterea de a realiza ce se întâmplă înăuntrul său.

Era o abis de ceață ce nu se mai oprea. Nu putea forma o idee coerentă pentru prea mult timp înainte să fie invadată de gândurile sale intrusive. Nu s-a putut concentra pe absolut nimic. Toate gândurile îi forfotau și îi creau o anxietate imensă. Tremura.

Jeonggukk a intrat în cameră, de data aceasta, fratele său fiind treaz. Imediat ce l-a văzut în ce stare era, a lăsat sticla de apă să-i cadă din mâna și s-a dus la acesta și l-a strâns puternic în brațele sale.

"Te rog, nu mă mai lasă singur niciodată." Jungkook a suspinat la pieptul acestuia, mâna ce-l mângâia înghețând.

"Nu vei mai fi singur niciodată. Mereu eu și Jimin îți vom fi alături." Jungkook a început să plângă și mai puternic la auzul numelui acelei persoane, memoria cum aproape îl rănise fiind încă proaspătă în capul său.

"Jiㅡ Jimin," a suspinat adânc.

În acel moment a simțit cum căldura ucigătoare din corpul său a dispărut total și a fost înlocuită de o senzație plăcută de răcoare. Răcoare ce-i aducea aminte de Jimin.

"Jiminㅡ"

Stop crying, my moonchild, I never left you. I'm always watching you from afar. I don't want my pretty moonchild get hurt, don't we?

S-a auzit vocea caldă și plăcută a lui Jimin prin legătura lor. Jungkook a început din nou să plângă, doar că de data aceasta plângea de ușurare. Era ușurat că Jimin nu-l ura și încă era lângă el.

Jimin se ține mereu de promisiuni.

_______

hello there shit got angst at the start of the september so i couldn't post anything, but now i do if i dont cry everyday bc of school</3