kisses

45 12 0
                                        

Jeonggukk a ieșit imediat din cameră când i-a văzut pe cei doi, iar Jimin, cu o rotire de încheietură a trântit ușa în fața acestuia. Voia să-și ia tot timpul din lume alături de Jungkook. Era primul lor moment și nu avea de gând să lase un blond zgomotos să-l ruine pentru că voia să mănânce ramen.

Jeonggukk l-a înjurat cu voce tare pe Jimin de partea cealaltă a ușii. Voia și el niște atenție din partea lui Jimin. Brat-ul din el ieșea la iveală în acel moment. Nu-i păsa că în momentul în care va primi atenție de la Jimin va fi pedepsit. Atenția era atenție, indiferent de natura sa. În plus trecuseră câteva zile bune de când nu mai făcuse sex și simțea cum mușchii îi se întăresc. Era doar o exagerare stupidă, dar care îi întărea narativa de a primi sex cât mai rapid. Iar de fiecare dată mergea perfect.

Nu ar fi ca și cum s-ar fi plâns. Mereu era extrem de entuziasmat să-l facă pe Jeonggukk să plângă sub el. Iar lui Jeonggukk îi plăcea prea mult pentru a nu dori să primească un astfel de tratament.

Dar acum, începea să regrete că a încercat să formeze o relație între fratele său și iubitul său, deoarece acum toată atenția pe care o primea se împărțea la doi. Era fericit pentru Jungkook, dar nu putea să nu-și plângă de milă când Jimin îi săruta fruntea lui Jungkook înainte să o sărute pe a sa.

Jungkook era atât de moale și de pliabil în brațele lui Jimin. Iubea cum acestea se înfășurau în jurul său și-l cuprindeau cu o finețe aparte de parcă ar fi cel mai prețuit lucru. Jimin iubea acest contrast. Iubea cum Jungkook era atât de moale și emoțional, pe când Jeonggukk era un brat care se răzvrătea constant.

Jimin și-a lipit buzele de abdomenul gol al acestuia, tricoul lui fiind ținut între dinți pentru a-şi înăbuși gemetele. Jimin lingea și mușca ușor pielea albă și moale a acestuia, luându-și tot timpul din lume pentru a o suge până devenea mov sub buzele sale umflate și pline de salivă.

Când Jimin a coborât cu sărutările mai jos, mâinile lui Jungkook s-au înfipt în părul său și i-au tras capul mai spus. Blondul a înțeles semnul. A sărutat fruntea acestuia, fiind mândru de el că i-a spus că nu e confortabil, și a revenit să sărute pielea care a mai rămas.

Jungkook era un adevărat dezastru sub buzele lui Jimin. Îi plăcea atât de mult. Se putea obișnui să primească zilnic un astfel de tratament. Jimin era atât de magnific.

I se părea o confesiune atât de puternică în legătură cu dragostea, sentimentele pe care Jimin le simțea față de el. Iubea acest tip de intimitate. Jimin îl făcea să simtă lucruri pe care nu le-a mai simțit niciodată. Jimin îi agața stelele pe cer.

Fiind romanticul care era, Jungkook a citit multe povești de dragoste care mereu conțineau, vorbeau despre dorința sexuală dintre parteneri. El niciodată nu o a simțit-o și mult timp în viața sa nu s-a simțit bine din cauza acelei lipse. Nici în acel moment nu simțea acea atracție, dar Jimin îl făcea să se simtă bine, să uite de ceea ce simte. Se simțea minunat, de parcă, pentru prima dată, ar fi fost normal. Iar Jimin a ținut să-i reamintească cât de normal și valid era și prețios pe deasupra.

Jimin îl făcea să simtă atâtea lucruri, încât în creierul său erau prea multe scurt circuite. Atâta timp cât Jungkook îi ținea mâna lui Jimin, totul avea să fie bine. Jimin îl înțelegea de la cele mai mici gesturi, deoarece Jimin îl privea cu inima sa care ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit era să-l rănească.

Fără să-și dea seamă ce se întâmplă, Jungkook stătea în picioare în fața lui  Jimin care îi aranja tricoul de pe el, având grijă să nu se atingă sau să apese de pielea purpurie a acestuia.

Jungkook voia să se uite în oglindă și să aibă tot timpul din lume să admire ce Jimin a creat pe corpul său, dar după privirea pe care i-a aruncat-o Jimin i-a dat de semnalat că nu aveau timp de admirat în oglindă, oricât de mult și-ar fi dorit să-l vadă pe Jungkook cum se uită la corpul său cu ochii săi mari și sclipicioși și gura ușor căscată. Era absolut adorabil.

Jeonggukk își bătea ușor degetele de masă când aceștia au întrat în bucătărie, iar când s-au așezat pe scaune, Jeonggukk și-a deschis gura gura să zică ceva, vrând să-şi tachineze fratele a cărui obraji ardeau, dar supa din bolul acestuia s-a ridicat sub forma unei picături și s-a vărsat deasupra capului acestuia.

Jungkook și-a lăsat gura deschisă șocat, dar înainte să lase un scâncet să-i scape, Jimin și-a băgat bețișoarele cu ramen în gura acestuia și i-a închis-o apoi, acesta aproape înecându-se.

"Mestecă." Și Jungkook a mestecat și a înghițit ca apoi să primească același tratament de la Jimin. Își dădea seama că acesta nu voia să vorbească despre ce tocmai s-a întâmplat și-și lua tot timpul pentru a se gândi la un mod mai puțin traumatizant de-ai explicat.

Jeonggukk își vedea de bolul său de ramen fără să zică ceva sau să-și ridice privirea. Nu voia să se trezească cu chiuveta explozându-i în fața, nu că ar fi prima dată.

Jimin era rezemat de spătarul scaunului și îi privea tăcut pe cei doi gemeni în timp ce mâncau. Aproape că îi părea rău de Jeonggukk, dar și-a meritat-o pentru lucrurile care avea de gând să le spună. Dacă Jimin era maestru în a controla apa, atunci el putea controla absolut totul ce conținea apă, de la aer până la diverse celule, până la a vedea gândurile și emoțiile unei persoane prin circuitele electrice ale neuronilor.

Nu exista nimic ce să nu fie controlat de Jimin, deoarece oxigenul și hidrogenul existau peste tot și le putea controla, și chiar dacă nu existau, el le putea crea.

Mâna lui Jimin s-a lipit de coapsa lui Jungkook. Și-a pus cotul pe masă și s-a lăsat pe mâna, uitându-se cu o sprânceană ridicată spre Jeonggukk.

"Cred că ai niște explicații de dat."

________

i truly hate allosexuals, like sex is just- ugh no, go touch some grass idk

the shining ||gukkjikook||Where stories live. Discover now