🪷7🪷

496 53 5
                                    

《Taehyung pov 》

Au trecut șase luni de la înmormântarea tatei, am fost zilnic la mormântul părinților mei. Și mormântul tatei se află lângă al mamei,acesta a vorbit cu preotul ca la moartea lui să fie îngropat lângă ea,iar preotul ia respectat decizia. Atunci când l-am dus pe ultimul drum nici "mama" și nici "surorile mele" nu au venit,hârca zicând că este mult prea slăbită și copleșită de tot ce sa întâmplat,fiicele ei stând cu ea pentru a nu i se face cumva rău.

Cu toate astea e mai bine că nu a venit pentru că în ziua acea chiar nu am vrut s-o mai văd,  când mă gândesc că din cauza ei tata e la doi metrii sub pământ îmi vine să o omor cum a facut ea cu tata, însă sunt prea slab pentru a face asta ,în plus nu sunt așa, am  învățat că ori cât de răi ar fi oamenii nu merită să moară.

Mă aflu la mormânt cu Seok-Jin, prietenul meu cel mai bun ,care îmi este  ca o mamă de când mama sa stins ,defapt și înainte îmi era, însă acum e cu adevărat.

—Tae vrei să vi cu mine ?

— Unde?

— Să îmi cunoști iubitul,ți-am tot povestit de el,dar acum îmi dau seama că niciodată nu l-ai putut vedea.

— Cu siguranță Jin-Hyung ,oricum la câte mi-ai spus despre el chiar sunt curios.

— Bine,atunci să mergem,spune și se ridică.

Mă ridic și eu și plecăm de acolo.

<skip time >

Am mers ceva timp cred că o oră, trebuia să fie mai mult, însă am luat-o pe o scurtatura de-a lui Jin-Hyung.

De la distanță  văd castelul regelui Jeon, oare ce căutăm aici?

—Jiny de ce am venit la castel?

— Acolo se află Joon.

— Stai cum ?! Lucrează la castel?

— Nu ,el este nepotul regelui Jeon,el se numește Kim Namjoon.

— ...Oh,spun eu după un timp de gândire.

— Stai calm nu este rău,este chiar foarte protector ca mine.

— Să înțeleg că acum am și un tătic, nu doar o mămică.

— Da.Spune și chicotește.

— Dar regele Kim nu are castelul aici,el de ce e în ținutul ăsta?

— Pentru că sa mutat aici să fie mai aproape de verișorul său,iar acum locuiește cu el.

— Înțeleg.

🪷cenușăreasa mea 🪷Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum