E seara târziu, dar peste tot dimineață

ii

"Nu am mai văzut potop ca cel de afara de când eram copil și a trebuit sa stau trei zile în casă din cauza bălții din curte." bărbatul oftă și se așeză la o masă de pe lângă bar, ridicând unul dintre meniurile uleioase între două degete. Nici măcar nu se uita la Ion. Își dădu jos haina de primăvară pe care o purta, dându-și mâinile prin păr de două ori înainte să își întoarcă privirea la bar după câteva momente.

Văzu mai întâi cocktail-ul, așa cum se aștepta, însă expresia nu era una de dezgust, ci de surprindere, sprâncenele sale ridicându-i-se pe chipul expresiv până aproape de linia parului. "Nu am văzut băutura asta în meniu! Ce este?" îl privi pe Creangă pentru prima dată de când a intrat, și o undă de curent electric trecu prin aer când ochii albaștri ai lui Ion se lipiră de cei negri ai străinului.

Ion își drese glasul după ceea ce păru a fi o infinitate de momente de liniște, apoi puse pe un blat de lemn ingredientele, fără niciun cuvânt. Bărbatul îi urmări mâinile mari în timp ce le aranja, iar pe secundă ce trecea se apropia de el, până ce își sprijini coatele de suprafața tare a tejghelei. Când Ion îi arată sticla de rom, cel mai slab sunet de apreciere ieși din gura lui.

"Cât costă cocktail-ul?" a spus el, fără să își ia ochii de la sticla de rom în timp ce își căuta portofelul. "50 de lei e bine?"

"Nu.." începe Creanga, dar bărbatul îl întrerupe cu o mână în timp ce scoate doua bancnote de cincizeci de lei dintr-un teanc mare din portofelul sau.

"Ai sa îmi dai rest la o suta?"

"Nu. Băutura asta nu e de vânzare, nu e bună." spuse el, iar străinul se apleacă mai mult peste bar, pentru a-l privi fix cu ochii lui întunecați.

"Aici greșiți. Lumea se învârte în jurul banilor, nu poți nici măcar să îți rezolvi nevoile elementare în lipsa acestora. Cârciuma asta nu poate scoate prea mult profit, nu-i așa? Maxim cât să plătiți întreținerea casei dumneavoastră, mai mică decât localul ăsta, și chiria chiar pe loc." vorbi repede, fără pauză, intensitatea din ochii lui parând să facă pe cineva să se dea înapoi. Dar Creanga îi ținu piept, privirea-i mijită. "Eu, spre ghinionul meu, am o grămada de bani..."

"De ce ar fi asta un..."

"Pentru că urăsc sa fiu prins în mrejele capitalismului! Sincer, stimabile, banii nu înseamnă nimic pentru mine; chiar de nu mi-ați vinde băutura asta, tot v-aș cere o halbă de bere, și v-aș da bacșiș cât zece din cele pe care le beau. Dumneavoastră însă v-ați simți prost dacă aș face asta, dar asta nu m-ar opri. Așa că de aceea vă cer sa îmi faceți o băutura ca aceasta, să v-o plătesc, căci așa se cuvine, și să decid pentru mine de cât de bună e. Sunteți de acord?"

"Sincer, în clipa asta, ți-as da băutura și pe gratis pentru a te opri din vorbit."

Străinul începu să rada în timp ce Ion strecură un pai în paharul lui înalt, și începu sa taie fructele pentru a mai face una la fel ca cealaltă. Îl auzi fără sa îl privească pe bărbat cum murmura în jurul paiului cuvinte de laudă, însă nu îi acordă atenție până ce nu a terminat propria băutură. "Deci?"

"Deci, ce anume?" întrebă bărbatul, iar Creanga își încrucișa bratele peste piept.

"Deci, ce părere ai?"

În loc sa răspundă, își întinse mâna. "Mihai. Mihai Eminescu."

Cârciumarul se uita la mâna lui, apoi la ochii lui ca doua perle în întuneric, și îi dădu la rândul lui mâna. "Ion Creangă."