E seara târziu, dar peste tot dimineață

iii

"Ion Creangă, asta e una dintre cele mai bune lucruri pe care am pus gura în toată viața mea." spuse el grav, iar Ion îl privi cu ochii mari. Era nebun, nu era altă explicație. "Nu simțeam că nu ar fi corect sa îți spun câtă bucurie și nostalgie mi-au adus aromele combinate de tine, nu fără sa îmi știi numele. Trebuie sa îmi spui de unde ai învățat rețeta."

"De nicăieri." ridică el din umeri, privind într-o parte de la bărbatul dubios din fața sa. "Eu am făcut-o."

Urmă o pauză în discuție de care Creangă nu știa că Mihai, moara stricată, e în stare, însă bărbatul tânăr cu par negru zâmbi. "Ești un geniu."

Creangă era bucuros pentru lumina obscură a barului, căci roșeața ce i-a încălzit obrajii nu era ceva de care ar fi fost mândru. Mai luă o gură din băutura lui, ușa era în continuare închisă, un bec pâlpâia undeva în stânga lui, Eminescu continua să îl privească și să zâmbească. A tușit.

"Am amestecat fructe cu alcool. Nu sunt nici primul, nici ultimul ce să facă asta."

"Exact pentru ca nu ești face băutura asta ceva așa de extraordinar. Odată ce un concept a luat viață, ce există în lumea asta, e mai greu să îl îmbunătățești decât să îl creezi de la zero. Tu ai făcut în asemenea fel încât sa îmbunătățești ceva comun până ce noțiunea originară s-a șters cu totul."

"Spui niște cuvinte foarte mari."

Mihai scutură din mână. "Mereu am fost așa, o să te obișnuiești." bătu cu o unghie în sticla paharului, aproape gol acum, și scoase o bancnota de 50 de lei. "Unde e borcanul de bacșiș?"

Cei doi au mai petrecut câteva ore în cârciuma de sub furtună, băuturile venind și plecând ca fulgerul din mâinile lor în timp ce discutau despre tot și nimic. Mihai a ajuns întins peste bar, mâna lui strânsă în jurul încheieturii lui Creangă, arătându-i disperat ceva din spatele său. Ion nu a băut destul cât să își piardă complet capul, însa era plăcut amorțit, destul cât să îl lase pe Eminescu să se agațe de mâna lui.

"Vișinată.. Vișinată! Știi câte dureri de măsea am combătut cu vișinată? Capitalismul și zecile lui de medicamente nu au vreo șansă pentru a combate doctoriile tradiționale, deși recunosc că uneori beau Panadol sirop pentru copii a simți ceva. Am mai zis combate o data?"

"Poți sa zici de câte ori vrei, tot nu știu ce înseamnă."

Mihai a râs de parcă a făcut o glumă, iar Ion a râs și el știind că a făcut una, chiar când ușile barului s-au deschis larg, Zahei pășind înauntru. Ion a sărit ca ars când l-a văzut pe fratele lui și privirea sa tulbure, însă el nici măcar nu se uita la bărbatul ce cu o secunda înainte îi ținea mâna strâns. Îl privea pe fratele lui în ochi, în pumnul său o hârtie mototolita.

"Ioane, am dat în căcat acum."

"Ce s-a întâmplat?" întrebă el, ocolind barul și venind să își pună mâinile pe umerii fratelui sau. "Ce-i cu hârtia pe care o ții?"

"Ne dau afară, frățiorul meu. O să demoleze cârciuma să facă un bloc." izbucni în lacrimi atunci, punându-și capul pe umărul lui Ion și lăsându-l pe fratele lui să îl îmbrățișeze.

"Asta nu se poate. Ai primit scrisoarea de la Primărie?"

Zahei aprobă și îi înmână lui Ion foaia, aproape prea uda pentru a mai fi inteligibilă: citi primul paragraf, observă semnătura primarului și se holba la suma de compensare multă vreme înainte sa îi dea înapoi scrisoarea. Încă plângea, lacrimi mari ce curgeau des, iar Creangă ofta înainte să îl mai îmbrățișeze o dată.

"Nu vreau sa pierd locul ăsta." a zis Zahei, iar Creangă a aprobat din cap deși nu îl vedea.

"Nici eu, Zahei. Dar asta e situația."

Fratele lui își trase nasul, sonor. "Și tu o sa îți mai pierzi și slujba și câtă nevoie mai ai de ea căci știu ca nu te ajută salariul de învățător..."

Vocea lui Mihai sparse pătura de suferință ce a căzut peste cei doi frați; și-a dres glasul, iar ochii lui Ion s-au lipit asupra lui de parca el era o albină și Eminescu, acoperit din polen. A observat ca a ascuns paharele înalte sub un prosop, iar o undă de ceva i-a trecut prin piept, o undă galbenă și zbârnâitoare chiar prin inima. Nici măcar nu îl cunoștea, și totuși a făcut asta pentru el. Creangă nu voia să se gândească la asta.

"Ion nu va rămâne fără loc de muncă." a spus el, și nu se uita la Zahei, deși vorbea cu el. Îl privea fix pe Ion. "Va lucra la barul meu."