E seara târziu, dar peste tot dimineață

vii

"Lucian, hai să mergem la altă cafenea. Ăla e..."

"Domnule Blaga, au bubble tea aici!" a spus aceeasi fata cu par colorat în verde de mai devreme, uitându-se rapid spre Ion, înainte să își mute privirea, rușinată.

"Oh, în sfarsit! Abia așteptam să îl încerc de când voi, tinerii, mi-ați vorbit de el. Voiai să spui ceva, Ionică?"

Ion se strâmbă, simțindu-se prost că avea să șteargă zâmbetul mulțumit de pe fața lui Lucian, când observă că elevii deja se așezaseră, vorbind tare, entuziast. Nu putea sa îi facă pe copii să plece pentru orgoliul lui; în plus, era trei după-amiază și din câte își amintea, barul se deschidea mult mai târziu.

"Nu. Hai, sa ne așezăm înainte să se ocupe toate mesele de afară."

La o ora după aceea, după ce a mâncat o felie de tartă cu mure, a băut o cafea neagră și puțin din ceaiul ăla dubios cu bule al lui Blaga, Ion se lasă pe spătarul scaunului, o mână aruncată lejer peste burta lui plină. Lucian începuse o discuție aprinsă cu fata cu păr verde ce, a aflat Ion, se numea Dorina, despre marii clasici ai literaturii romane: Mircea Cartarescu, Mircea Nedelciu, Ana Blandiana și Gellu Naum. Dorina avea, surprinzător, multe barfe despre Cartarescu, ce îl făceau pe Lucian să râdă în gura mare.

"Creangă? Ăla ești tu?"

Își îndreptă spatele imediat, întorcându-se spre sunetul vocii zeflemitoare. Caragiale venea rapid înspre el, la brațul lui fiind femeia pe care a văzut-o cu sânii pe trei sferturi pe bar cu câteva săptămâni în urmă. Cum o chema, Bianca? Viorica? Sincer, luând în considerare ochii ei aprigi și buzele ușor strâmbate, numele îi venea mănușă.

"Nu." a spus el, dar Caragiale era deja în dreptul lui, mutându-și rapid privirea de la el la Lucian, ce se oprise din vorbit pentru a se uita prelung la el, la copiii adunați în jurul lor, ce credeau ca îl privesc pe furiș dar erau în fapt foarte proști la a se ascunde.

"Ah, scuze că ți-am deranjat întâlnirea." a zis el, iar femeia de la brațul lui a ras asa tare ca s-a clatinat pe picioare. Lui Ion îi părea extrem de rau pentru ea.

"Vrei ceva, sau te-ai plictisit să te asculți vorbind singur și cauți o audiență pentru porcăriile pe care le scoți pe gură?"

Câțiva dintre copiii din jurul lor au exclamat, alții au râs, iar Lucian și-a împreunat mainile sub bărbie, sprijinindu-și coatele de masă. "Oh, dar ce față acră ai făcut. Vrei o pastilă de gât? Deși nu știu daca te va ajuta..." se uită la el din cap până in picioare, apoi se întoarse la fața lui cu un zâmbet puțin mai mult decât răutăcios. "Se poate să fie prea târziu."

Caragiale, imposibil, roși. Ion păstra această informație pentru mai târziu, când va avea nevoie de ea. Îl privi cum tușește, cum femeia de la brațul lui se uita între Ilie și Lucian cu gura căscată, iar apoi neclintit la Ion, de parcă i-a stricat jucaria. El ridică nonșalant din umeri, mulțumit că a scos o reacție de la el, dar puțin îngrijorat simultan.

"Ai de gând să îi accepți ofertă lui Mihai," Caragiale își desprinse cu greu ochii de la Lucian, pentru a se uita la Creangă încă o dată, mai nervos ca niciodată. "sau o să te iei de străini pe stradă în fața copiilor în continuare? Să văd cum te va ajuta asta să îți plătești utilitățile."

Ion deveni imediat defensiv, de parcă Ilie ar fi apăsat un buton greșit. "Încă mă gândesc." a zis el, iar Caragiale ridică o sprânceană batjocoritoare. "De ce, îți e așa de dor de mine?"

"Ca de o urticarie la picior." strâmbă Caragiale din buze.