Salvatorul meu [Yaoi +18]

Capitolul 2

Atunci cand brunetul mi-a auzit numele am putut sa jur ca ochii i s-au marit usor , dar si-a schimbat rapid expresia asa ca nu sunt prea sigur daca am vazut bine sau mi s-a parut. Acum imi afisa un zambet care m-a facut pe mine sa imi maresc ochii. Adica avea un zambet sarmant, asa cum nu mai intalnisem pana acum. Era un zambet sincer si dragastos, dar care imi dadea un aer de familiaritate si nu stiam de unde. 

- Apropo, dupa ce mancam ceva, trebuie sa imi explici cum naiba ai ajuns in starea aia pe strada si in gerul de e afara. Si mai ales de ce esti asa determinat sa nu mergi la spital?  

Cand i-am auzit vorbele mi-am indreptat privirea spre genunchii mei simtindu-mi lacrimile incercand sa imi inunde ochii la amintirea acelui monstru , caci astfel nu il pot numi. Niciodata in viata mea nu mi-am imaginat ca voi intalni o persoana ca el. Defapt nici macar nu credeam ca exista o astfel de fiinta atroce. Naivitatea mea de pe atunci nu avea limite. Acum am o gandire diferita si vad lumea din jurul meu cu alti ochii. 

Mainile mi le-am inclestat in cearceaful ce acoperea patul incercand sa imi stapanesc lacrimile. Nu vroiam sa plang in fata lui. Nu vroiam sa ma vada asa. Nu vreau sa plang in fata nimanui. De ce? Ca sa ii indispun pe cei din jurul meu cu lacrimile mele? Poate din cauza ca am fost atat de slab si am plans in fata celui ce credeam ca imi e perechea vietii am ajuns sa fiu lasat balta. Cred ca inca mai exista umpic de naivitate in acest trup fragil.

- Nu e nevoie sa imi spui totul acum. Oricum nu te las sa pleci pana cand nu te vindeci!  

Vorbele lui fura insotite de o atingere blanda pe crestetul capului ciufulindu-mi parul blond ce era usor lungut. Cu proportiile pe care le aveam si cu aspectul ce mi-l oferea chipul a-si fi putut sa ma deghizez usor intr-o femeie care are pieptul plat. Lucru pe care nu pot spune ca nu l-am facut in viata mea, dar nu vreau sa intru in detalii.

- Am nevoie la baie!   Am spus dintr-o data chiar daca stiam ca nu are nici cea mai mica legatura cu subiectul pe care el il deschisese. Totusi nu minteam caci trupul isi urma cursul natural si ma indemna sa merg sa scap de substantele nefolositoare si toxice ce erau amestecate cu apa in surplus din corp. 

 - Bine. Atunci haide sa te duc la baie.   Spuse el si ma lua iarasi in brate carandu-ma pana in camera ce deservea drept baie. Mergea cu mine in brate de parca a-si fi fost o perna plina cu fulgi. 

Pe sub sortul de bucatarie purta o pereche de blugi si un maieu ce ii scotea in evidenta muschii. Nu aveam cum sa nu ii observ din pozitia asta. Cred ca tragea de fiare caci altfel nu imi explic existenta acestor muschii pentru ca nu mi-l imaginez lucrand pe un santier de constructii sau in vreo industrie ce cere multa forta fizica. Zic asta pentru ca mainile lui sunt asa de fine. Nu sunt la fel cum sunt cele ale unui asemenea muncitor. 

Ajunsi in baie m-a lasa pe picioarele mele inconjurandu-mi talia cu un brat iar cu mana libera ridica usor de camasa ce o aveam pe mine ajungand la boxeri. In acel moment am simtit ca iau foc.

- C-c-c-ce faci?  L-am intrebat usor panicat de faptul ca mana lui era periculos de aproape de zona mea intima.

- Te ajut. In starea in care esti nu ai cum sa te descurci singur si nu as vrea sa pici pe aici. Gresia e mai tare decat parchetul cu care ai facut cunostinta mai inainte. 

 Chiar trebuia sa imi aduca aminte de cazatura mea spectaculoasa pe care o luasem ? Se pare ca da.  Insa avea dreptate. Era imposibil sa ma pot descurca singur daca eu nici macar nu imi pot sustine greutatea corpului , iar mainile mele erau parca lipsite de forta. Nu cred ca as putea sa tin nici un pix in mana.

- E doar numaru 1 sau si numaru 2?   Intrebarea lui veni in clipa in care imi dadu boxeri mai in jos luandu-mi organul in mana. Am tresarit simtind un fior pe sira spinari. Avea mana calda. Dar  ce a fost cu intrebarea aia? Parca ar fi vorbit cu un copil de gradinita.