Salvatorul meu [Yaoi +18]

Capitolul 7

Nu parea a fi absolut deloc incantat sa ma vada aici. As fi vrut sa il scap de chinul vederii mele, dar imi era imposibil sa merg fara ajutor sau un punct de sprijin. Daca as fi putut merge singur usa ar fi fost directia aleasa de mine.

 - L-am gasit aproape mort pe strada si m-a implorat sa nu il duc la spital asa ca il ingrijesc eu personal.

Am inghitit in sec vazand cum furia incepuse sa licare in ochii ce nu cu mult timp in urma ii savuram privirile pasionale in care mintea mea deslusa iubire, dar acum inteleg ca dorinta arzatoare pentru a fost cea care mi-a dat iluzia iubirii intre noi doi. Nu vreau ca Youichi sa afle ca el e cel care mi-a rupt inima in doua , iar acum pur si simplu o calca in picioare. Nici macar nu putea sa imi lase amintirile si iluzia ca am fost iubit de el macar pentru o perioada scurta de timp pana s-a plictisit de mine.

- Ha? Da ce s-a intamplat? Iarasi...

- Nu e treaba ta!

Nu puteam sa il las sa isi termine propozitia. Sigur avea sa spuna numele celui ce mi-a facut toate aceste urme proaspete pe intreg corpul.

Incepusem sa tremur din toate incheieturiile. Nu stiu daca teama era cea care ma impingea sa tremur in halul asta sau nervii ce ajunsesera sa imi fie iarasi destul de intinsi. Acum am reusit sa imi indepartez ochii din ai lui privindu-l pe brunetul in casa caruia ma aflam.

- As  vrea sa merg inapoi in camera, te rog. Venisem doar dupa un pahar cu apa si am crezut ca ma pot descurca fara sa te mai deranjez. Ai facut si asa destul de multe pentru mine.

 Stiam ca il minteam in ceea ce privea motivul aflarii mele in aceasta parte a casei , dar chiar vroiam sa scap din situatia asta si sa nu mai trebuiasca sa ii vad fata lui Shou.

 - Youichi doar nu ai de gand sa il ti pe asta in casa ta ?

 - Shou! Este casa mea. Primesc pe cine vreau in ea ! Acum te rog sa pleci. Nu mai vreau sa aud nici macar un cuvant legat de acea persoana ce isi vinde trupul. Nu am o parere prea buna despre aceste persoane si nu am de gand sa te insotesc la vreun bordel in seara asta si nici nu o sa te duc pana acolo cu masina.

Intr-un final Shou a plecat bombonind si trantind usa in urma lui. Dar cuvintele spuse de brunet au fost destul de dureroase pentru ca stiu ca eu sunt persoana in cauza despre care se purta discutia de mai inainte. 

- Haruka? Esti bine? De ce plagi? Te-ai lovit cand ai cazut? 

Ducandu-mi mana la obraz am realizat ca pielea imi era umeda. Plangeam! Nu imi vine sa cred cat de mult ma poate trada propriul trup. Si nu ma asteptam sa ajung sa plang dupa revederea lui Shou. Dupa tot ce am auzit adineauri din gura lui ar fi trebuit sa il urasc si sa ajung sa nu imi mai pese de el nici cat negru sub unghie. Dar oare plangeam din cauza lui Shou sau din cauza cuvintelor spuse de Youichi?

- Nu... nu m-am lovit.

 Am reusit sa ingan usor soptit in timp ce brunetul deja ma ducea in brate spre camera in care ma cazase. Nu am indraznit sa ii privesc fata pana in momentul in care m-a asezat pe pat.

- Haruka... Shou e cumva cel care ti-a frant inima?

Ochii mi s-au fixat direct pe chipul lui observand imediat grimasa ce i se formase intre sprancene. Isi daduse seama dupa reactia pe care am avut-o , probabil. Dar chiar nu vreau sa afle tot adevarul. Trebuie sa gasesc o scuze. Si repede. Insa vocea nu vroia sa imi paraseasca gatul desi gura mi se deschisese.

- Dupa reactia ta se pare ca am dreptate. Ceea ce inseamna ca tu esti cel despre care mi-a povestit mereu si cel despre care spunea adineauri. Esti o tarfa masculina!

Parea sa fie din ce in ce mai nervos, iar eu ramasesem stana de piatra.

Se apropie de mine prinzandu-ma de umeri foarte strans uitandu-se direct in ochii mei.

- Cu cati te-ai culcat? Ai folosit macar o data protectie? Doamne! Daca ai vreo boala? Iar eu ca prostul sa o fi luat de la tine! De ce nu mi-am dat seama mai devreme? Chiar daca esti slabit ai fi ripostat si nu ai fi acceptat sa fi confortat de mine. Mi s-a parut mie ca pareai extrem de obisnuit cu genul ala de activitate.

Brusc s-a intors cu spatele la mine si sa apropiat vijelios de perete avand grije sa loveasca foarte tare cu pumnul. In momentul acela mi-am pus ambele maini la urechii, instinctiv.  Asa incepea si el, acasa. Tipete. Lovituri in perete. Asa a fost la inceput. Apoi eu am devenit sacul lui de box. Cred ca soarta imi e dusman caci tind sa cred ca si el ma v-a folosi in acelasi mod.

- Firar! 

Mi-am inchis ochii strans cand el s-a intors iarasi spre mine si mi-am tras genunchii la piept. Incepusem deja sa tremur. Imi era teama. Imi era teama ca isi va varsa furia pe trupul meu. O furie pe care tot eu i-o cauzasem. Existenta mea era cauza furiei lui.

Am tresarit cand am simtit mana lui atingandu-mi capul, dar apoi am fost imbratisat, nu foarte strans.

- Iarta-ma! Nu am vrut sa te sperii asa. E-nregula! Nu o sa te lovesc si nu o sa mai tip. Dar vreau sa stiu de ce ai ales sa iti vinzi trupul pentru bani?

Nu avea de gand sa ma loveasca? Dar spusese tare si clar ca uraste persoanele ca mine ce isi vand trupul. Acum vroia sa stie motivul meu? De ce? Si ce as putea sa ii spun fara sa ii dau prea multe detalii. Nu e ca si cum as fi avut prea mult de ales. Nu am o pregatire universitara intr-un domeniu ce ar putea sa ma ajute sa lucrez undeva la birou si sa castig totusi o suma indeajuns de mare de bani. Am facut asta pentru...

- Mama... Am facut asta pentru mama mea.

Am putut simti cum imbratisarea a devenit mai stransa , dar nu am indraznit sa imi ridic privirea si sa il privesc , insa mi-am indepartat mainile de pe urechii.

- De ce? Te-a obligat ea?

- Nu! Te inseli! Mama nici macar nu stia ce meserie am!

 Poate ca vocea imi suna usor ridicata , dar niciodata mama mea nu ar fi fost cea care sa ma oblige sa am o astfel de slujba ce, recunosc, e rusinoasa. Daca ar afla ca eu am fost o prostituata masculina intr-un bordel ar fi in stare de soc, iar asta i-ar cauza stari ei de sanatate.

- Mama e bolnava si aveam nevoie de o suma considerabila de bani pentru a-i asigura tratamentul si sa imi tin sora in scoala. Nu as vrea ca ea sa fie nevoita sa lucreze si sa nu se poata bucura de viata ei de liceana.

 Am spus-o! I-am dezvaluit o parte din situatia mea familiala. Cealalta parte prefer sa o tin ascunsa. E mai bine asa. Nu vreau sa mai afle si altcineva despre ce se intampla in familia mea. Si sper ca Shou sa nu inceapa sa vorbeasca despre mine si ce i-am povestit la toti cunoscutii lui. Incep sa regret ca am avut atat de multa incredere in el.

- Oh! Iarta-ma, te rog! Te-am judecat complet gresit! Imi pare rau! Lasa-ma sa te ajut! Acum nu mai ai un loc de munca nu-i asa? As vrea sa te ajut sa iti gasesti alt loc de munca. Unul unde nu v-a trebuii sa faci tot felul de lucruri rusinoase pentru altii.

Imbratisarea deveni mai stransa iar eu incepeam sa am dificultati in a respira asa ca l-am batut de cateva ori cu mana pe piept dandu-i de inteles ca am nevoie de aer. 

 Nu stiu de ce dar vorbele lui imi inspirau incredere si sinceritatea ii domnea in glas. Insa nu stiu daca ar trebui sa am incredere in el sau nu. Poate ar trebui sa imi pun baza in cuvintele lui. Pana l-a urma nu m-a dus la spital si a avut grije de mine. Si nu e ca si cum am multe oferte de munca din care sa aleg . Poate el are cunostinte mai bune si mai multe care ar putea sa ma strecoare in vreun post pe undeva.

- Bine. Multumesc.

Da... stiu... umpicut cam sec acest capitol, dar sunt nitel cam obosita si asta e tot ce am putut scoate din mintea mea ^^

 Sper sa va placa si ne citim la capitolul urmator ^^

 Lov'ya!