Salvatorul meu [Yaoi +18]

Capitolul 5

- E numai vina ta! Daca tu nu ai fi vrut acea jucărie el nu ar fi pațit nimic.

- Dar.....dar...nu am vrut.

Vocea mea era deja mult prea stinsă . Poate din cauza plânsului sau poate din cauză că imi era teamă de privirea lui ce emana numai ură. Cel din fața mea se presupune a fi cel mai bun prieten al meu, dar nu știu ce să mai cred acum.

- TE URĂSC!

Imediat ce mi-a spus asta a si luat-o la fugă fară sa se mai uite inapoi. Mă abandona in ziua in care imi era cel mai greu sa stau în picioare. În ziua în care tatăl meu v-a fi luat de lângă noi pentru totdeauna.

- V-a fi bine!

Mâna mea fu cuprinsă de o alta la fel de mică , dar cu mult mai caldă. Întorcându-mi privirea am observat zâmbetul cristalin al unui băiețel ce părea de aceași vârsta cu mine. Părea să fie foarte atașat de mine și să îi pese de mine destul de mult așa că nu i-am dat drumul la mână. Asta până ce , câteva țipete îmi atraseră atenția . Trupul mi s-a mișcat involuntar începând să alerg spre mulțimea ce se adunase în jurul cuiva. Știam deja cine e acolo.

- Nu! Nu! Nu vreau să o pierd și pe ea!

Ochii mi s-au deschis brusc privind direct tavanul ce se afla deasupra mea. Dacă nu aveam acel vis ciudat atunci trebuia sa fie acesta. Această amintire ce incă e o rană adâncă în sufletul meu. Amintirea înmormântări tatălui meu. Și acel chip incomplet ce nu imi pot aduce aminte cui ii apartinea, dar știu că, cel puțin pentru o vreme, acel chip a fost un adevărat sprijin pentru mine.

Liniștea apăsătoare din incăpere fu spulberată când ușa se trânti , iar Youichi intră val-vârtej în cameră.

- Haruka, ești bine? Te-am auzit țipând ! E totul în regulă?

Pașii lui grăbiți îl aduseră aproape imediat langă mine fiind vizibil îngrijorat. De îndată ce mâinile lui mi-au atins pielea am simtit tremuratul acestora. Oare chiar asa de tare s-a speriat doar pentru ca am tipat in somn?

- Sunt bine! A fost doar un cosmar.

Am incercat sa ii zambesc pentru a-i elimina acea privire plina de ingrijorare pe care reuseam sa o disting datorita luminii ce venea de pe hol. Acum observ si eu ca era chiar intuneric in camera.

- Sigur esti bine? Tipai de parca ai fi fost omorat de cineva.

Un chicot a reusit sa imi evadeze dintre buze facandu-l pe brunet sa se bosumfleze ca un copil mic si sa plece din incapere. In acea clipa zambetul mi-a disparut de pe chip urmandu-l cu privirea. Se suparase pe mine pentru ca rasesem cand el era vizibil ingrijorat?

Raspunsul l-am aflat la scurt timp dupa ce lumina de pe hol fu stinsa. Sunetul usii inchise fu urmatorul ce perturba linistea morbida din intreaga casa. Abia la cateva secunde am simtit o racoare venind dintr-o parte a patului cand plapuma fu ridicata . Sunetul arcurilor ce pareau ca sunt gata sa cedeze sub greutatea amandurora m-a facut sa imi intorc privirea spre partea cu pricina.

- Ce...ce...ce crezi ca faci?

Intrebarea imi iesi pe gura inainte sa apuc sa mai gandesc inainte sa vorbesc.

- Ma bag in pat langa tine.

Raspunsul lui scurt si rapid fu imediat urmat de bratele acestuia ce imi inconjurara trupul lipindu-l de al lui .

- M-ai speriat de moarte si in nici un caz nu te las sa dormi singur. O sa fiu langa tine in caz ca mai ai vreun cosmar.

Tipul asta realizeaza ce face? Stand asa aproape de el cum crede ca vi putea dormi linistit? Si, mai presus de toate, de ce simt ca imi i-a foc intregul cap? Nu are sens de loc.