Rogue cap.21

35.5K 1.5K 186
                                    

Acest capitol este pentru domnisoara @Paty_Mara. Imi pare rau ca ai asteptat asa mult!

Cea mai proasta idee pe care am putut sa o am vreodata si care s-a intors cu forta impotriva mea! Toti posesorii de scule, cu suflet pereche sau fara, se holbeaza ranjind la formele iubitei mele si asta ma enerveaza al dracu. Maraitul gros care imi scapa din gat le sterge ranjetele de pe fata si e randul meu sa zambesc amuzat, nu o sa le placa deloc ce urmeaza.
-Acum ca ati terminat de studiat fundul iubitei mele si in acelasi timp, Luna voastra, e timpul pentru putina miscare. Baieti, padurea e a voastra! Pentru inceput zece ture.
Imi intorc privirea spre grupul de femei ce ma privesc zambitoare si le gratulez cu una din privirile mele cuceritoare, privire ce pare sa nu o incante si pe Luna mea. Daca celelalte chicotesc, Silver ma jupoaie incet si metodic cu ochii ei fabulosi.
-Doamnelor, va provoc! Incercati sa-i ajungeti din urma pe baieti si daca se poate sa-i si...invingeti!
Da. Nu e corect. Dar, ambitia femeilor bate de la distanta puterea barbatilor si in doua secunde nu a mai fost una langa mine, inclusiv iubita mea.
Rezemat de un copac, incep si numar turele alergatorilor si asa cum am prevazut, fetele sunt in frunte. Rectific, Silver urmata de cateva ambitioase sunt primele care trec prin fata mea. Sunt sigur ca si-au inchis linkurile si niciun barbat nu stie de provocarea lansata. Istete si afurisite creaturi!
Cand zana mea a aparut prima, nu mi-am putut retine admiratia si am soptit ranjind:
-Misto fund!
Nu m-a invrednicit nici macar cu o privire dar i-am citit gandurile si asta mi-a adus un chicotit." Pe care doar o sa-l privesti, ingamfatule!" Ei, daca asta nu e o provocare....
Dupa ce si-au terminat turele si am fost bombardat de maraielile tacute ale barbatilor nemultumiti, am trecut la exercitii de aparare si atac. Ca de obicei, fetele privesc si fac galerie, oferindu-le astfel un moment de odihna pana le vine randul.
Silver a preferat sa stea de-o parte, prinsa intr-o conversatie insufletita cu doua dintre cele mai prietenoase si dragute fete. Raceala celorlalte imi provoaca sentimente amestecate, furie, nedumerire, neputinta, dar, amestecul meu nu i-ar face niciun serviciu, din contra, i-ar scade si mai mult autoritatea in fata lor. E dreptul si obligatia ei de a se impune in fata tuturor si sincer, nu imi fac griji. Asa cum mi-a zis de multe ori mama, e mult mai puternica decat se vede, lucru ce de altfel mi-a si demonstrat. Putine femei ar fi rezistat incercarilor pe care i le-a pus ei viata, in ultimele luni.
Grupati doi cate doi, barbatii incep sa se atace, fiecare atac fiind punctat cu un strigat razboinic. In cel mai scurt timp, locul rasuna de racnetele puternice ale barbatilor incarcati de adrenalina si dorinta de a-si invinge adversarul.
Corpul imi este luat cu asalt de un curent rece si instinctiv imi indrept privirea spre sufletul meu pereche. Oroarea si strigatul mut de pe fata ei ma fac sa tasnesc cu o viteza incredibila si o prind in brate cu o secunda inainte ca trupul ei sa loveasca pamantul. Inainte ca pleoapele sa i se inchida definitiv, sopteste indurerata:
-M-ai alungat, ticalosule!
Si-a amintit! Nu stiu ce a declansat revenirea memoriei, sunt fericit si ingrozit, toate in acelasi timp, dar indiferent de situatie, sunt gata sa infrunt si acest ultim obstacol dintre noi.
O iau in brate ca pe un copil si din mers, latru ordinele spre cei doi comandanti dar si prieteni ingrijorati, sa continue antrenamentul. Ca si cum ar fi simtit, mama ma asteapta in prag si icneste speriata cand zareste trupul inert din imbratisarea mea stransa.
-Cheama medicul!
Nu pune intrebari inutile si tasneste in casa, punand mana pe telefon. Privirea ei poposeste pentru o clipa asupra mea si spune rece:
-Lupul tau s-a inegrit complet.
Marai in surdina si nu ma opresc decat in dormitorul meu unde oscilez intre a o pune pe pat sau a o tine in brate. Nu pot inca sa-i dau drumul, am senzatia ca-mi sfasi o bucata din corp si doare, doare al naibi!
Usa trantita de perete m-a scoate din contemplarea frumusetii palide din mainile mele si mama insotita de Doc Sam isi face aparitia.
-Las-o jos, Aiden! ma indeamna bland Luna.
Inca ezit un timp indelungat inainte sa dau drumul dulcei poveri si cand o fac, ma simt...incomplet, golit si sarac. Bratele mele tanjesc dupa caldura corpului ei micut, dupa parfumul de violete al pielii matasoase, dupa energia vibranta ce o emana prin toti porii.
Refuz sa parasesc camera si urmaresc absurd de banuitor, fiecare miscare a batranului doctor, doctor ce ne-a adus pe lume, ne-a cusut ranile prea adanci si a fost alaturi de noi in momente de cumpana.
-E in regula! Exclama entuziast desi ea tot lesinata este. Asta e o reactie fireasca a organismului, creierul isi ofera o mica pauza, e un fel de scut de protectie asa cum este si amnezia. Se va trezi cu o durere de cap si permite-mi sa te avertizez Alpha...cu o multime de nervi impotriva ta. Ca medic nu pot sa-ti dau niciun sfat, ca barbat...imi pare rau dar indiferent ce ai sa faci sau nu faci, tot o sa se enerveze. Incearca sa nu o contrazici si sa ai rabdare.
-Asta stiam si eu, marai printre dinti.
-Aiden, sopteste incet batranul, femeile au nevoie de timp sa-si verse...frustrarile. Mi-e teama ca nu le vom intelege niciodata reactiile dar tanand cont de situatia voastra, vei avea nevoie de tot calmul din lume. Te compatimesc...
-Afara! Amandoi! Sfichiuie rece mama.
Lupul din mine maraie furios la ordinul dat cu puterea unei Luni Supreme, neobisnuit sa asculte de cineva dar...e mama, nu numai o Luna puternica! Ma supun cu greu, fiecare celula din trup razvratindu-se la fiecare pas ce ma indeparteaza de sufletul meu pereche.
Inainte sa ies pe usa imi arunc o ultima privirea asupra ingerului blond ce doarme linistit un somn vindecator. Va fi ultimul pentru o lunga perioada de timp, sunt sigur de asta dupa cum o cunosc si stiu sentimentele ce ne leaga. Cu cat iubirea e mai puternica, cu atat iertarea vine mai greu si suferinta e mai lunga.

RogueUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum