Rogue

Rogue cap.14

Acest capitol este pentru IcsAngel, o domnisoara draguta care mi-a oferit o coperta superba. Multumesc, scumpo!

Silver

Mirosul de iarba si pamant reavan imi gadila narile si ma trezeste din somn. Ce naiba? Am adormit in padure? Padurea! Nu am voie sa intru in padure!

Incerc sa ma ridic si o durere cumplita imi sageteaza capul iar trupul mi-l simt facut zob. Mana are o pozitie ciudata si fara sa ma gandesc, caut sa o indrept. Aproape lesin de durere si scancete ascutite imi scapa printre buze.

-Nu te mai misca! Iti faci mai rau!

O voce de femeie tanara imi opreste miscarile zadarnice . Sunt obsedata, vreau sa ies cat mai repede din padure. Puterea ce o emana ma intrerupe doar pentru un scurt moment ca apoi sa marai furioasa la ea.

-Cine esti tu? sopteste ea

-Silver.

Profita de faptul ca nu ma pot misca si cu miscari repezi imi da parul la o parte, cercetand semnul de pe gat. Ma simt umilita si neajutorata, ceea ce ma infurie cumplit si simt cum ochii mei isi schimba culoarea. Face un pas inapoi si exclama: Luna Suprema!

Lacrimi fierbinti imi scalda fata si durerea familiara isi face din nou aparitia. E tot ce imi mai lipsea si sunt atat suparata pe rahatul numit viata incat ignor durerea si ma smucesc de jos aproape urland. Ma sprijin de trunchiul copacului in care am ricosat dupa impactul cu masina. Da, ghiuleaua rosie e un BMW decapotabil asezat de-a curmezisul soselei. Ma pot considera norocoasa ca nu m-a luat in plin, soferita reusind probabil in ultimul moment sa trega tare de volan, "strergandu-ma "doar.

Broboane de transpiratie mi se preling pe pielea incinsa si pete violete imi joaca dinaintea ochilor. Vocea din capul meu devine din ce in ce mai puternica si imi dau seama ca zidul meu de protectie e praf. In maraitul frustrat al sufletului meu pereche, citesc o unda de neliniste care ma bucura. Indiferent cat se chinuie sa ma urasca, sa ma pedepseasca, dragostea e acolo! Daca eu sunt in pericol, bolnava, ranita, toate barierele din lume nu pot opri legatura dintre noi si el simte, simte toata durerea care ma sfarama acum si ceva in plus.....neputinta. Neputinta de ati ajuta jumatatea! Sufletul pereche!

Imi sprijin capul de scoarta aspra si incerc sa-mi misc mana desi stiu ca e rupta. Un geamat ce imi scapa de pe buze se transforma intr-un marait salbatic cand glasul lui imi urla in cap.

-Du-te dracu! O spun cu voce tare si imi ridic protectia mentala, ignorand uimirea de pe fata femeii care ma aude vorbind singura. Probabil ma crede nebuna si sincer, nu e departe de adevar. Sunt pe marginea prapastiei si e nevoie doar de un mic vant sa ma prabusesc.

-Lasa-ma sa te ajut! Te duc la spital!hotaraste ea.

Un ras isteric imi scapa de pe buze si fata femeii e traversata de ingrijorare. Rad si plang in acelasi timp,spasme dureroase traversandu-mi trupul mult prea ranit. Imi doresc atat de mult sa mor, sa dispar dupa fata pamantului! Prea multa durere si suferinta am indurat in ultimul timp incat.....am obosit! Nu mai am putere sa lupt, nu mai vreau! Tot ce imi doresc e putina liniste si un somn lung, lung.....

Rasul a disparut cu totul si au ramas doar hohotele de plans, hohote cumplite si incarcate cu toata suferinta din lume. Inima mi se zbate in piept si o arsura fulgeratoare mi-o strapunge incat ma prabusesc pe iarba umeda, de unde cu greu m-am ridicat. Vaietele mele ascutite au inmuiat inima femeii ce probabil inainte,nu a vazut in mine decat Tarfa Suprema. Sunt sigura ca vestea s-a imprastiat in cele mai indepartate colturi din lume, la fel si ordinul de a nu ma ajuta nimeni, cu nimic.

Curajul ei ma face sa o admir in taina, nu oricine ar trece peste un ordin dat de Alpha Suprem. Mana racoroasa ce imi mangaie obrajii fierbinti, aduce un sir de multumiri scancite,pe buzele mele arse de sarea suvoaielor de lacrimi.