Rogue

Rogue cap.15

Padurea intunecata e ciudat de linistita, un martor tacut al suferintei mele. Poate urletele sfasietoare care m-au insotit minute in sir, in fuga mea disperata sau o intelegere tacita a sentimentelor ce explodeaza din mine. Durere, manie, neputinta, confuzie si nu in ultimul rand, disperare.

Am vrut sa moara, sa traiasca, sa se chinuie, i-am dorit dureri inimaginabile in mintea mea torturata de ura si cu toate astea m-am simtit zdrobit in toate felurile posibile cand am crezut-o moarta.

Chiar de-ar fi sa traiesc o ora, o zi, un an sau zece, chiar daca o voi ura in tot acest timp, dragostea mea va fi aceiasi. Suferinta mea nu se va sfarsi decat cu moartea mea, in nici un caz cu a ei. Daca s-ar duce inaintea mea, as deveni un monstru, un tiran mai mare decat cel in care m-am transformat.

Inima mea inghetata nu se va mai incalzi niciodata la focul altei iubiri, ochii mei reci nu vor mai arunca vapai ci doar fulgere de gheata.

Minutele in care nu am stiut daca moare sau traieste au fost minute de cosmar si agonie. Inima mea tradatoare s-a rugat si a sperat ca ea sa fie in viata, dorindu-mi si rugand divinitatea sa-i mai aud macar o data, vocea dulce si cristalina.

Chiar daca dorinta mi-a fost indeplinita intr-un mod ciudat, trimitandu-ma la dracu, am fost extaziat, fericit si usurat ca traieste.

Speranta si indoiala se strecoara incet si firav in mintea mea, poate am gresit, poate m-am grabit sa trag concluzii gresite atunci, in blestemata aia de camera. Ar fi fost mai bine sa o intreb, sa o ascult, sa o iert........ Nu stiu!

Retraiesc la nesfarsit filmul acelei nopti si mania ma cuprinde ca o valvataie. Nu! Probabil as fi fost in stare sa o ucid in febra nebuniei de care eram cuprins.

Dupa ore de fuga disperata in adancul tainic si intunecat precum sufletul meu, al padurii, ma las pe iarba moale si umeda incercand sa-mi trag forta noua din adancul pamantului, din seva batranilor copaci.

Razele soarelui isi fac timid aparitia printre coroanele dese si imi mangaie bland fata. Ma las incalzit la exterior in speranta ca exista o mica sansa ca gheata din mine sa se topeasca vreodata.

Imi deschid mintea si incerc sa sparg zidul de tacere cu care s-a inconjurat. Nimic. Doar durerea fizica care o chinuie pot sa o simt, disperarea si teama de necunoscut. Refuza si imi bareaza orice incercare de comunicare, cu o indarjire tenace.

Blestem pentru a mia oara incapatanarea si mandria ei prosteasca cu care mi-a respins ajutorul. Si-a sabotat singura sansele de supravietuire si sunt din ce in ce mai sigur ca a facut-o intentionat, in jurul ei neexistand nici cea mai mica dorinta de viata.

Intr-un tarziu ma indrept spre casa si viteza cu care o fac spune tot despre cat imi doresc sa ajung acolo. As ceda bucuros tot comfortul pentru cateva clipe de liniste si pace, pe care le gasesc numai in inima padurii. Natura noastra de pradatori ne indeamna sa cautam salbaticia, sa ne lasam condusi doar de instincte, manatati de o ultima urma a impulsului primitiv.

Tayler si Jay ma intampina in fata casei si dupa umbrele vinetii din jurul ochilor stiu ca nu au dormit toata noaptea . Ingrijorarea pentru soarta ei le invinge teama ce-am strecurat-o in fiecare suflet din haita si ma privesc incrancenati, asteptand un raspuns.

-E bine, a fost ranita!marai eu.

Din spatele draperiilor groase, privirea mamei ma arde la foc mic si intr-un impuls rautacios, ranjesc ironic. Mi-o si imaginez cum isi da ochii peste cap si pufneste iritata. M-ar jupui de viu pana i-as aduce fetita acasa. Nu a crezut nici macar o secunda in vinovatia ei, lucru ce m-a pus pe ganduri de nenumarate ori.

Daca exista cineva pe lumea asta care o cunoaste cel mai bine pe Silver, aceea este mama. Dragostea dintre ele a fost brusca si neconditionata, inca de cand a adus-o infometata si speriata in haita.