Pentru cei nevindecați.

1.

SPER SA-MI TRECI...

E 3 dimineata si eu nu pot sa dorm. Ma gandesc incontinuu la tine.
La "Cum ar fi fost daca?"...
Daca ai fi fost aici, daca m-ai fi iubit macar cat te-am iubit eu in cele mai negre zile.
Din pacate, tu nu o sa ma mai iubesti niciodata. Si daca ai face-o stiu ca ar fi pentru un timp mult prea scurt ca sa imi ajunga...

Imi aduc aminte de toate momentele noastre... Da, inca le numesc "ale noastre", desi noi nu mai suntem...
Imi aduc aminte de fiecare atingere, de fiecare privire, de fiecare lacrima pe care am varsat-o pentru tine...
Oare si tu ai varsat cateva pentru mine?

In fine, acum "noi" nu mai exista.
Tu esti de mana cu ea, iar eu sunt tot de mana cu trecutul.
Ma macina o multime de intrebari: "Oare o iubesti?"; "Dar oare ea te iubeste?"; "Oare o ti in brate ore intregi?"; "Oare rade la glumele tale exact cum faceam eu?"; "Oare ai dus-o acasa? Le-ai prezentat-o parintilor? Ce parere au despre ea?"; "Oare mama ta o iubeste mai mult decat m-a iubit pe mine?"...

Nu am raspuns la nicio intrebare, insa pari fericit langa ea. Sau cel putin impacat.
Nu ai acel zambet tamp pe fata pe care il aveai cand dansam vals la 2 dimineata in parc, nu ai acea sclipire in ochi pe care o aveai cand imi intalneai privirea intunecata.
Dar pari impacat...

Cand va vad impreuna ma tot gandesc la noi. La cat de fericiti eram...
La cum imi zbura inima din piept de fiecare data cand te vedeam intamplator,
La cum ochii mei te cautau in fiecare multime, iar cand te vedeau parca intregul ambient se spulbera si ramaneam doar noi, cu privirile legate ca o panglica nemarginita.
Acum panglica este tinuta doar dintr-o parte...

A trecut mai bine de o ora de cand stau la masa si scriu.
Pe fundal inca se aude melodia noastra, la fel ca in fiecare noapte.
Lacrimile nu mi-au parasit fata nici macar pentru o secunda, nu vreau sa le tin in frau cand vine vorba despre tine.
Asa imi place sa ma mint...
Insa stiu ca in realitate nu pot sa le tin in frau, cel putin nu acum, dar sper ca in cateva luni sa nu mai simt nimic.
Sa ne revedem pe strada si sa te pot privi in ochi. Sa iti pot infrunta privirea. Sa iti zambesc si sa fiu cu adevarat impacata.
Impacata cu faptul ca tu ti-ai regasit fericirea langa ea. Cu faptul ca o iubesti, poate mai mult decat m-ai iubit pe mine vreodata. Cu faptul ca ea e femeia vietii tale.

Astept cu nerabdare acel moment, dar pana atunci sper...

sper sa-mi treci...

-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-

Buna, dragilor!

Uite ca a venit si primul capitol... Primul capitol publicat vreodata de mine. De cateva luni tot scriu si nu am avut curaj pana acum sa postez nimic. Am tinut totul doar pentru mine, insa de azi nu va mai fi asa.
De azi voi incerca sa va vindec si pe voi prin aceste monologuri, exact cum m-am vindecat pe mine!
Trebuie sa stiti ca sunt aici langa voi, ca puteti sa imi scrieti oricand, sa vorbim orice, sa impartasim totul.
Puteti chiar sa imi trimiteti monologurile voastre, iar eu am sa le postez in aceasta carte, cu numele vostru bineinteles.
Haideti sa ne ajutam sa ne vindecam!
Sper sa nu va dezamagesc!
Va multumesc ca v-ati facut timp sa cititi si va rog sa va faceti timp sa va vindecati!

Si nu uitati,
Sunt aici pentru voi!

-
-
-
-
-
-
-