Pentru cei nevindecați.

5.

Pentru tine, prima mea mare iubire...

Stiu ca nu o sa citesti asta niciodata, dar cu toate astea m-as simti al dracului de prost daca ai citi si as sti ca nu ti-am lasat niciun mesaj, asa ca asta este pentru tine, pentru omul meu.

Nici nu stiu cum ar trebui sa incep, dar stiu cum ar trebui sa termin. Ironic, nu?...

Iubitule, stiu ca sansele ca tu sa citesti asta sunt mici, prea mici, pentru ca niciodata nu ti-a placut sa citesti, nici macar cand ma rugam de tine sa citim impreuna. In schimb, iti placea enorm sa ma auzi citind... lucru care nu se va mai intampla in aceasta viata...

Cu toate astea, vreau sa imi dau frau liber sentimentelor in aceasta "scrisoare", pentru ca e a doua noapte fara tine si nu imi pot stapani lacrimile. E 4 si jumatate dimineata si ma tot gandesc cum ar fi daca ai fi aici, daca am adormi impreuna, imbratisati...

Te-am cunoscut intr-un moment foarte prost, doar ce te despartisesi de ea, iar atunci una din pasiunile tale era sa te joci cu inimile fetelor. Eu, din pacate, am fost una dintre ele... Desi m-ai iubit ai luat totul ca pe o distractie, voiai sa ma faci sa sufar exact cum ai suferit tu dupa ea, insa eu nu eram ea. Eu am vrut doar sa te vindec cu iubirea mea, sa fiu langa tine mereu, nu doar in momentele tale bune. Am vrut sa iti arat ce inseamna dragostea adevarata si sper ca am reusit, pentru ca tu ai reusit sa ma inveti asta...

Nici eu nu veneam dupa cea mai buna perioada, vorbisem 3 ani cu un baiat si ma lasase pentru tipa "pe care nu o cunostea". Tu ai reusit sa ma vindeci, ai reusit sa ma inveti ce inseamna iubirea. Ai reusit sa imi redai increderea in propriile forte, sa imi arati ca nu toti baietii sunt la fel... cel putin pentru un moment...

Imi aduc aminte cu mare nostalgie de toate "romanele" pe care le scriam unul pentru celalalt, de cat de multe ori ne spuneam "Te iubesc" intr-o zi. De cat de mult imi doream sa te am langa mine in fiecare zi, sa ma trezesc dimineata cu capul pe pieptul tau, sa te simt mereu...

Dar asta a fost odata, odata ca niciodata... Acum nu mai esti in viata mea cel putin pentru un moment pentru ca Dumnezeu mereu ne-a intersectat vietile exact cand ne asteptam mai putin. E tarziu si eu scriu si iar ma gandesc la tine. Si da, imi aduc aminte de fiecare moment, de fiecare cuvant, de fiecare privire, de fiecare atingere. Nu am uitat nimic si nu o sa uit niciodata.

Desi mi-as dori sa citesti aceste randuri stiu ca nu o sa se intample. Mi-as dori sa vezi pentru ultima oara cat de mult te-am iubit si sa imi scrii si tu la randul tau o scrisoare pentru ca pe retelele de socializare te-am blocat... Sa imi scrii o scrisoare in care sa imi explici actele tale de lasitate, in special pe cel mai mare: faptul ca m-ai lasat sa plec din viata ta stiind cat de mult ma iubeai si cat de mult te iubeam si eu, la randul meu. La aceasta intrebare poate am un raspuns de la prietenul tau cel mai bun.

"As vrea sa ne impacam, dar e prea cuminte. Nu e pentru mine, nu vreau sa o stric" astea au fost cuvintele pe care i le-ai spus... Insa, in tot acest timp, nu ti-ai dat seama ca mi-ai stricat atat psihicul, ca nu trece o zi in care sa nu plang, gandindu-ma la tine, cat si fizicul, ca ochii mei sunt trasi in jos de cearcane, ca fata imi e tot mai palida, iar buzele tot mai uscate.

Totusi, as vrea sa stii ca nimeni nu mi-a oferit momente de fericire asa cum mi-ai oferit tu. Desi intr-o perioada relativ scurta, m-am simtit exact asa cum ma catalogai: "cea mai frumoasa din lume". Imi pare rau ca n-a fost pentru totdeauna. Dar si mai rau imi pare ca puteai sa o faci sa fie. Puteai sa imi spui "Si eu mai simt ceva pentru tine. Nu pleca!", dar nu ai facut-o... Nu ai avut puterea sa imi spui asta, iar eu m-am uitat in spate de mult prea multe ori.

Acum nu pot decat sa iti multumesc. Sa iti multumesc pentru ca esti un om extraordinar, genul de om peste care nu o sa mai dau niciodata. Pe cat de mare este regretul ca te-am pierdut, pe atat de mare este fericirea ca am cunoscut un asa om. Mi-e frica, mi-e al dracului de frica ca o sa ta caut in fiecare baiat pe care o sa il intalnesc. Ca o sa caut mereu acei ochi albastri care imi aduceau liniste doar cu o privire, acei ochi in care parca se revarsa marea, acei ochi, care cand ma priveau ma simteam acasa.

In acelasi timp mi-e frica de faptul ca o sa ne intalnim, dar nu acum, ci peste cateva luni, poate chiar ani, cand o sa cred ca am trecut peste si ca totul e bine. Cand tu, cel mai probabil, vei fi de mana cu o alta, iar eu voi fi tot de mana cu trecutul. Pentru ca asa a fost mereu: dupa fiecare despartire erai cu alta, iar eu dupa fiecare despartire stateam in pat si plangeam cu capul in perna sa nu ma auda ai mei...

Ca orice poveste de dragoste, trebuia sa fie un sfarsit, fericit sau mai putin fericit. Imi place sa cred ca noi am avut parte de un final fericit, deoarece ne-am iubit enorm si ne iubim chiar si acum, dupa ce s-a terminat totul. Vreau doar sa iti promit ca atunci cand o sa ma intrebe baietelul meu pe cine am iubit cel mai mult, o sa ma gandesc la tine, la prima mea iubire, iar atunci o sa realizeze de ce iti poarta numele.

In final, vreau sa stii ca te vreau fericit. Vreau sa iti vad zambetul ala superb pe buze. Vreau sa iti sclipeasca ochii de fericire, cum imi sclipeau si mie de oricate ori te vedeam. Vreau sa fii fericit, chiar daca asta ar insemna sa fii cu alta fata. Iti doresc o fata care sa te iubeasca cel putin cat te-am iubit eu, si crede-ma ai fost persoana pe care am iubit-o cel mai mult din intregul Univers. Imi doresc ca ea sa te ajute, sa te inteleaga, sa te iubeasca, sa te asculte, sa faca mai mult decat am facut eu... Sa te sune doar ca sa iti auda vocea, sa vina la toate meciurile tale doar ca sa te vada, sa va uitati la fotbal impreuna chiar daca nu intelege nimic... Sa fie mai mult decat am fost eu...

Inca te mai iubesc, dar nu o sa mai lupt pentru tine pentru ca ma simt ca si cand as lupta cu morile de vant.

           Mereu a ta, L.

-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-