Pentru cei nevindecați.

4.

Ultima noastra intalnire...

Urma sa ne revedem.
Eu iti scrisesem ca vreau sa te vad, ca imi e dor de tine...
Mi-ai spus ca nu poti pentru ca esti foarte ocupat, ca ai antrenamente si ca esti ocupat cu EA, dar ca o sa incerci, totusi, sa faci ceva pentru mine. Asta mi-a alimentat sperantele...
Urma sa ma anunti in urmatoarele 2 ore.
eu asteptam nerabdatoare, tot ce imi doream era sa ma pierd din nou in privirea ta albastra, sa fiu din nou langa omul meu...
Sa ma simt acasa...
Am inceput sa ma pregatesc dinainte sa ma anunti daca esti disponibil, deoarece entuziasmul meu nu se putea abtine.
Am facut o baie plina ochi de spuma cu miros de cocos, preferatul tau. Mi-am cautat cea mai draguta rochita. Alba si plina de volanase. Mi-am incaltat cele mai finute sandale. M-am machiat foarte putin, pentru ca stiam ca nu iti place.
M-am pregatit exact ca o adolescenta indragostita pana peste cap, pentru prima intalnire.
Insa, acum nu mai eram o adolescenta, iar eu nu stiam ca aceasta era ultima noastra intalnire.
Mi-ai propus sa ne vedem exact acolo unde incepuse totul, cand aveam doar 15, respectiv 16 ani. Unde avusesem primul sarut, unde stateam zile intregi in bratele tale, unde ne vedeam la fiecare aniversare.
Locul unde ne-am revazut si in urma cu aproape doi ani, cand ne despartisem, dupa 7 ani de relatie.
Era "locul nostru"...
Trei bancute, acoperite cu o cupola imensa de trandafiri rosii, din care imi rupeai mereu cate unul si mi-l puneai dupa ureche, spunandu-mi "Cat de frumoasa esti, iubito!".
Am ajuns mai repede, evident. Si asta doar pentru ca voiam neaparat sa mai admir "locul nostru". Sa imi aduc aminte de toate momentele petrecute acolo, de toate saruturile, de toate atingerile, de toti trandafirii uscati din biblioteca mea, luati tocmai din "locul nostru".
"locul nostru"...
Ai ajuns si tu dupa doua ore si ceva, dar eu eram prea absorbita de amintiri ca sa imi dau seama cat de repede trecuse timpul. Deja se inserase, iar afara nu mai era caldura infernala de la noua, ora la care iesisem eu sa ma intalnesc pentru ultima data cu noi...
Cat de frumos suna: noi...
Te-am vazut, pasind usor pe trotuar, iar atunci am simtit nevoia sa imi mut capul, deoarece privirea imi devenise sticloasa. Si pentru prima data durerea mea capatase chipul tau.
Erai imbracat intr-o pereche de blugi albastri si un tricou alb.
Abia atunci mi-am dat seama cat de mult te-ai schimbat in acesti doi ani.
Nu mai purtai negru, fata iti era brazdata de o barba usoara, iar parul iti era tuns periuta...
Doamne, cat de mult te-am iubit!
Si inca o fac, dar acum nu mai conteaza...
Cel putin atunci nu mai conta, deoarece dupa cateva minute de priviri reciproce ai decis sa spargi linistea:
"Ma casatoresc in 3 saptamani"
Eram socata, nu intelegeam cum ai reusit sa treci atat de repede peste 7 ani de relatie.
Mi-am facut curaj sa te intreb:
"O iubesti mai mult decat m-ai iubit pe mine?"
Iar tu ai tacut...
Abia atunci am realizat ca trecusera aproape 2 ani de cand noi nu mai eram...
Doi ani in care tot ce am facut a fost sa ma gandesc la tine, in timp ce tu ti-ai refacut viata.
"O iubesc. o iubesc cu adevarat! Simt ca e femeia vietii mele."
Tu ai reusit sa iti gasesti persoana...
Iar eu eram de mana tot cu trecutul.
"Ma bucur!"
In realitate eram mai trista ca niciodata.
Am mai povestit putin, dar venise timpul sa pleci.
Ne-am luat adio.
Ultimul sarut pe frunte.
Ultimul trandafir pus dupa ureche.
Ultimul "Cat de frumoasa esti!".
dar fara "iubito"...
Ultima imbratisare.
Ultima atingere...
Cu o simpla fluturare de mana ai plecat.
Iar eu...
Eu am ramas acolo la "locul nostru".
Eu am ramas acolo pe "banca noastra".
Eu am ramas acolo sub "trandafirii nostri".
Mai trecuse jumatate de ora, iar eu eram tot acolo.
Totul avea un gust atat de amar, asa ca am inghitit in sec si cu o ultima privire aruncata asupra "locului nostru" am plecat.
Am luat-o la fuga si am izbucnit intr-un plans isteric. Nu am mai plans asa niciodata.
Desi era trecut de miezul noptii si eram intr-un cartier marginas, erau o multime de oameni care se uitau la mine. Probabil se intrebau ce am patit, daca am nevoie de ajutor.
Insa, in realitate, aveam nevoie doar de tine.
Sa fim doar noi doi pe "banca noastra" sub lumina lunii.
Dar acest lucru nu mai era posibil, asa ca am ales sa fug de "banca noastra", sa fug de tot ce are legatura cu tine.
Am ramas singura in noapte, alergand sub atenta privire a felinarelor.

Intalnirea a fost acum un an si 4 luni,
Acum 16 luni,
Acum 480 de zile,
Acum 11520 de ore,
Acum 691200 de minute,
Acum 41.472.000 de secunde...
Iar eu abia acum am suficienta putere sa vorbesc despre asta.
Abia acum pot sa vorbesc despre tine fara sa imi curga lacrimi pe fata.
Abia acum pot sa astern cuvinte despre despartirea noastra definitiva,
despre ultima noastra intalnire...
Desi nu ti-am recunoscut atunci nu eram impacata cu gandul ca nu ma mai iubesti...
Nu eram impacata cu gandul ca o sa te casatoresti cu ea, insa decizia nu imi apartinea, iar eu nu aveam cum sa o schimb.
Pentru un moment m-am gandit sa vin la nunta voastra, sa spun ca ma impotrivesc si sa te iau de mana sa fugim.
Apoi v-am privit pozele.
Erai atat de fericit cu ea, parca intreaga lume se risipea cand o priveai si ea se ridica pe piedestal.
Si ea era atat de fericita langa tine.
dar nu mai fericita decat am fost eu cand ma iubeai.

Te-ai casatorit pe 24 iunie...
Ironic, nu?
Exact ziua in care noi am format un cuplu, insa cu 9 ani inainte.
Ziua in care avusesem prima mea intalnire.
Ziua in care avusesem primul meu sarut.
Probabil, citind aceste randuri, te intrebi daca am fost prezenta pentru ca nu m-ai vazut...
Ei bine, am fost acolo, exact asa cum ti-am promis la ultima noastra intalnire.
Am fost acolo cand ai semnat cel mai important contract al vietii, cand ai spus cel mai hotarat "da", cand ai sarutat-o ca si cum viata ta ar depinde de acel sarut.
V-am privit de afara, de langa o coloana imensa pentru ca nu voiam sa ma vezi.
Nu voiam sa vezi cat eram de distrusa ca omul pe care il iubeam se casatorea.
Desi pe din afara eram aranjata si paream o femeie rece si sigura pe ea, pe dinauntru mi se frangea sufletul...
Cand te-am vazut in fata altarului atat de indragostit de ea, m-am simtit impacata pentru prima data.
Impacata cu faptul ca nu ma mai iubesti, ca pentru tine am ramas doar "o straina".
Eram impacata cu faptul ca esti fericit, ca iubesti si ca ai langa tine o femeie care, la randul sau, te iubeste nemarginit.

Acum e 24 octombrie,
E toamna tarzie,
E noapte tarzie...
E ora 3:47, iar eu astern pe foaie aceste cuvinte pentru tine.
Asa ca acum, in final, vreau sa iti spun ca si eu sunt fericita.
Nu la fel de fericita ca atunci cand eram cu tine, dar sunt fericita.
Am langa mine un barbat care ma iubeste, care ar merge pana la celalalt capat al pamantului pentru mine.
Mai stii cand mi-ai spus ca ea e "femeia vietii tale?"
Ei bine, acelasi lucru il cred si eu despre el.
El e barbatul vietii mele.
I-am povestit tot despre tine si m-a ajutat sa ma vindec, iar eu ii sunt recunoscatore ca nu m-a parasit nici macar pentru o secunda.
Acum el e in camera de alaturi, doarme.
Iar eu sunt pe balcon, scriu.
Am pe mine hanoracul lui, iar la mana am bratara de la tine. A inteles cat de importanta e pentru mine.
Pana acum nu am avut putere sa o dau jos, insa acum, dupa ce am fumat un pachet de tigari scriindu-ti, m-am eliberat.
M-am eliberat de sentimente.
M-am eliberat de tine.
M-am eliberat si de bratara argintie...
Acum, desi nu mai simt nimic pentru tine, viata nu e mai usoara.
Era mai usor daca eram inca indragostiti si acum erai cu mine pe balcon, tinandu-ma in brate...
Am sa ma opresc aici, caci s-a facut frig, iar lacrimile mi s-au uscat.

a trecut si noaptea asta,
mi-ai trecut si tu...

-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-

Multumesc pentru lectura!

-
-
-