Pentru cei nevindecați.

11.

Tortura mea.

"Noi" s-a terminat.
In schimb, existam "tu" si "eu". 
Si mi-e foarte greu sa admit asta. Cum sa fac fata cand nu o sa te mai vad in fiecare zi? Cand nu o sa-mi mai zambesti? Cand nu o sa iti mai odihnesti mana pe piciorul meu? Cand "noi" nu mai existam?

Daca te intrebi, e adevarat: uneori imi e dor de tine. Un dor din acela ce ma sufoca, ce ma usuca si ia din mine si ultima farama de energie.
Uneori imi pierd noptile plangand dupa tine, iar in altele nici nu ma gandesc la noi.
De multe ori ma descarc scriindu-ti lucruri pe care stiu ca nu le vei citi niciodata.
In unele dimineti imi doresc sa fii langa mine, iar in altele nici macar nu-ti simt lipsa.
Dupa-amiezile fara tine sunt de multe ori fericite, dar de si mai multe ori sufocante.
De seri nici nu mai vorbesc.

De multe ori ma invinovatesc pentru despartirea noastra, desi stiu ca in realitate nu a fost vina mea. Ca eu ti-am fost fidela si ca am luptat trup si suflet pentru noi.

Acum, dupa plecarea ta, nu mai sunt capabila sa simt nimic. Absolut nimic.
Imi e dor de noi.

Si recunosc, uneori mai ascult melodia noastra si o sa continui sa o ascult. Mai spun povestea noastra si o sa continui sa o spun. Mai merg la locul nostru ai o sa continui sa merg.
Toate astea doar pentru a ma tortura, pentru ca doar durerea ca nu mai esti langa mine a ramas din noi.
Si chiar daca doare, durerea e singurul lucru pe care pot sa il simt. Si decat sa simt pentru altcineva, mai bine simt pentru noi.

Pentru ca tu, tu esti tortura mea.

-
-
-
-
-