Trandafirul Din Mlaștină

2. Noi doi nu ne-am încheiat încă socotelile

CAPITOLUL 2

Noi doi nu ne-am încheiat încă socotelile

           18 Octombrie 2017

— Lasă-mă dracu' în pace!

Vocea lui mi-a îngheţat sângele în vene. Am împietrit pe loc, nereuşind să îmi abţin lacrimile ce mi s-au format imediat în ochi.

— Voiam doar să... am început eu, ridicând hainele pe care le luasem din dulapul lui. S-a uitat nervos la ele şi mi le-a smuls din mână.

— Ascultă, doar pentru că te-am ridicat din balta aia, nu înseamnă că suntem prieteni acum. Nu te mai ţine după mine ca un căţel, ai înţeles?!

Nu îmi găseam cuvintele, nu reuşeam să spun vreun cuvânt, nu reuşeam să îmi opresc lacrimile din ochi. În ultimele zile fusesem batjocorită în fiecare secundă, toţi râdeau de mine, amintindu-şi cum căzusem grămadă în groapa aia de mocirlă şi nu fusesem capabilă să mă ridic singură. Cain era singurul chip ce nu mă făcea să mă simt ca un bufon, iar acum îmi spunea asta, în văzuș tuturor. Încercasem doar să îi înapoiez hainele şi să îi mai mulţumesc încă o dată pentru că mă ajutase, nu mă aşteptasem la o asemenea reacţie. În jurul nostru elevii se adunaseră iar ca la circ, ca la un serial bun de comedie ce mă avea pe mine în rol principal şi acum tocmai începuse episodul 2.

— Voiam doar să îţi înapoiez hainele.

Cain se uita la mine de parcă devenisem cel mai mare duşman al lui, citeam o mie de cuvinte în acea încruntătură plină de furie, dar a spus doar:

— Trebuia să te las dracu' să zaci în balta aia. Apoi s-a întors şi a plecat.

Am rămas pe loc, incapabilă să mă mişc, incapabilă să îmi opresc lacrimile. Hohotul de râs se auzea în fundal, dar ceva s-a rupt în mine.

Ceva s-a schimbat în momentul în care l-am văzut pe Cain Brox ieşind pe poarta liceului.

Mi-am jurat că va fi ultima dată când o să mă mai las umilită în faţa acestor oameni.

Sunetul cretei pe tablă mi-a atras atenţia. Mi-am scuturat capul şi am revenit în prezent. Trecuseră trei ani de atunci, totul se schimbase, eu mă schimbasem, nimeni nu îşi mai amintea sau nu îndrăznea să mai aducă vorba de asta, doar dobitoci ca Trey, care era prietenul lui Cain şi probabil se amuzaseră copios pe seama prostuţei ce încercase să se împrietenească cu el.

Am strâns creionul în pumn, nervoasă că asta încă mă afecta. În toţi aceşti ani, învăţaserăm la acelaşi liceu, avusesem două cursuri împreună, dar nu mai schimbasem niciodată vreun cuvânt. Ne evitaserăm cu o ură ce nu ştiam nici acum de unde izvorâse cu adevărat. El făcuse tot posibilul să nu fie în preajma mea, alesese profesori diferiți la toate materiile noastre comune, doar informatica și matematica o făceam împreună, pentru că nu îndrăznise să renunțe la cei mai buni profesori doar ca să fugă de mine.

Ceva m-a împuns în coaste şi m-am întors spre Ruth, care aş fi preferat să nu stea lângă mine azi, pentru că sigur avea să mă terorizeze în legătură cu petrecerea aia.

— Las-o baltă! Nu există vreo şansă în lumea asta să mă prinzi pe mine la petrecerea aia, în locul ăla, mai ales dacă o să fie Cain acolo. Am şuşotit încruntată la ea, sperând să o lase baltă.