Trandafirul Din Mlaștină

18. Distracția de oraș a lui Cain Brox

A fost nevoie de multă stăpânire de sine să stau locului, să nu fug direct în braţele lui. Să stăpânesc toate senzaţiile ce îmi invadau corpul atunci când îl priveam.

Era... copleşitor. După ce se întâmplase ieri şi felul în care ajunsesem să ne cunoaştem unul pe celălalt, era aproape imposibil să mă prefac acum.

Un bărbat i-a preluat imediat, veniseră să ajute la roată, am înţeles asta repede, probabil fuseseră chemaţi. Mi-am amintit că îmi spusese că se trezise la trei, sigur era epuizat, dar nu am văzut asta pe chipul lui.

Ochii săi nu i-au slăbit o secundă pe ai mei, nu spunea nimic, dar îmi transmitea atât de multe. Atunci când a fost nevoit să plece la camion alături de ceilalţi, mi-a venit să blestem iar oraşul ăsta și pe fiecare suflet din el.

Atrăseseră toată atenţia şi fără să mă vadă pe mine alături de unul dintre ei.

Cajunii erau încă un subiect fierbinte în oraşul ăsta, erau priviţi de parcă nimeni nu îi mai văzuse niciodată. Creau şuşoteli şi bârfe imediat, şi nu doar din cauza sângelui ce le curgea prin vene.

Privindu-i pe cei cinci alături de ceilalţi bărbați albi, comparaţia mi se părea aproape amuzantă. Toţi îi depăşeau cu cel puţin un cap pe majoritatea, erau obişnuiţi cu munca şi corpurile lor dovedeau asta, nici felul în care veniseră, mai mult dezbrăcaţi, nu îi ajuta să se piardă în mulţime.

Probabil eram eu prea... îndrăgostită de unul dintre ei, dar arătau ca nişte creaturi supranaturale şi foarte puternice ce veniseră să ajute bieţii muritori neputincioşi.

Cain a coborât din camion cu un braţ enorm de bucăţi de metal, habar nu aveam ce parte a roţii erau, dar înainte chestiile alea fuseseră cărate de trei bărbați odată. Un tip alb s-a holbat în urma lui, iar eu încercam să nu râd. În comparaţie cu aligatorii, chestiile alea erau o joacă pentru el.

— Rose! cineva aproape că mi-a strigat în faţă, am tresărit şi m-am uitat la Francesca, probabil încercase să îmi atragă atenţia de mai multe ori.

Mi-am scuturat imediat capul.

— Scuze, ce ai spus?

— Unde ducem astea?

Mi-a arătat spre patru saci gigantici de plușuri. Am oftat şi mi-am frecat fruntea. Calmează-ţi hormonii şi întoarce-te la muncă, Rose.

Hormonii mei nu au fost fericiţi de comanda asta, voiau să sară pe Cain şi să lingă pieptul ăla, dar trebuiau să îşi pună pofta în cui. Momentan.

— Găsesc eu un depozit disponibil pe aici. Ai un afurisit de elastic de păr?

Era cât pe ce să renunţ şi să iau plușurile la mine acasă până în ziua festivalului, pentru că niciun magazin de prin zonă nu era dispus să ne pună la dispoziţie depozitul, toate erau deja încărcate.

— Vă rog, domnule Redmond, sunt doar câteva jucării de pluș şi cărţi. M-am milogit de proprietarul de la Red Chillies. Eram cât puteam de insistentă, pentru că ştiam ce corvoadă era să aducem totul aici tocmai în ultima zi. Voiam să am totul deja pregătit până atunci, iar depozitarea mărfii era prima pe listă, pentru că directorul nu ne pusese la dispoziție autobuzul școlii în ziua festivalului.

Bărbatul a oftat şi a privit în spatele meu, nu erau nici pe departe doar câteva plușuri şi el vedea foarte bine asta, nici nu voiam să mă gândesc la cutiile de cărţi cu care trebuiau să vină Tyson şi Trixie. Mă sunaseră acum câteva minute şi se plânseseră că nu mai aveau loc să intre cu maşina în piaţă, trimisesem câţiva elevi să îi ajute cu căratul până aici.