Trandafirul Din Mlaștină

11. Te vreau fără restricții

CAPITOLUL 11

Te vreau fără restricții

Am sărit imediat din maşină şi am fugit spre casă.

Înainte să apuc să îi strig pe vreunul, i-am găsit pe mama şi tata în sufragerie, alături de tatăl lui Ruth şi alţi doi ofiţeri de poliţie. Tata era palid de supărare, mama era neagră de furie.

— Ce s-a întâmplat? am întrebat repede, l-am simţit şi pe Tyson intrând în urma mea.

— Du-te în camera ta, Rose. A spus mama acid, mi-a venit să urlu la ea. Încă mă trata ca pe un copil mic.

— Tată! l-am privit pe el, implorându-l să îmi spună.

— A fost un accident pe şantier, scumpo, doi muncitori au murit striviţi de o macara.

Am suspinat, Tyson m-a prins uşor de braţ. Tata s-a aşezat pe canapea şi şi-a trecut toate degetele prin păr.

Tatăl lui Ruth, Morgan, s-a aşezat în faţa lui.

— Situaţia e urâtă rău, Robert. Familiile lor au depus plângere şi i-au convins şi pe alţii de acolo să o facă. E posibil să se elibereze un mandat de arestare pe numele tău, dacă se dovedeşte că au dreptate.

— Dreptate în legătură cu ce? am îndrăznit şi m-am apropiat de ei, Morgan m-a privit cu blândeţe. Eram prietena fiicei lui, de asta nu mă trimitea încă la plimbare.

— Au acuzat firma că foloseşte aparatura veche, neconformă şi periculoasă.

— Asta e minciună! a tunat mama, eu m-am aşezat lângă tata, care privea în podea.

Morgan a oftat.

— Nu te arestez Robert, dar trebuie să vii la secţie să dai declaraţie, să îţi spui propriul punct de vedere. O să fie o mare bătaie de cap zilele ce vor urma, va trebui să dovedeşti prin acte că acuzaţiile sunt false. Nu cred că o să se lase aşa uşor, ştiu că pot să stoarcă mulţi bani din companie.

Mama a răbufnit.

— Asta este incredibil! E doar vina ta, Robert, ţi-am zis să nu îi mai angajezi pe incompetenţii ăia cajun.

Pumnii mei s-au strâns instantaneu, mi-am strâns buzele în ultimul moment, tata o oftat nervos, era printre puţinele dăţi când arăta cât de tare îl călca mama pe nervi.

— Erau americani, Olivia. I-a răspuns Morgan. Toţi care au lucrat pe tura aia, nici măcar un singur cajun. Am verificat încărcătura, în ideea că poate au făcut o greşeală de greutate, dar totul era în standarde. Macaraua aia a cedat. Sincer, la cum arată, a fost un noroc că au murit doar doi.

Mama a răbufnit pe nări, ştiam că puţin îi păsa ei de cei doi oameni morţi, o interesa imaginea proastă în care urma să fie pusă compania din cauza asta.

Un motor puternic s-a auzit dintr-o dată în curte.

— Oh, ăsta mai lipsea! Ce caută aici? a tunat mama iar, certându-l pe tata, de parcă îi făcea el programul.

În ciuda subiectului îngrozitor, un zâmbet s-a întins pe buzele mele şi am fugit imediat spre uşă.

Nu îl mai văzusem pe afurisit de vara trecută.

A coborât de pe motocicletă şi şi-a dat casca jos, apoi şi-a trecut degetele prin pletele șatene şi ciufulite.

M-a văzut imediat şi mi-a rânjit, apoi a întins braţele. Râzând, am fugit direct la pieptul lui. A râs şi el şi m-a ridicat imediat de la sol, m-a învârtit exact aşa cum făcea încă de când eram un țânc.