Toate planurile mele de duminica au picat. Acel : Pe maine... zis lui James nu s-a intamplat. De ce? Pentru ca sunt bolnava. Nu e atat de greu sa imi imaginez motivul, doar am stat uda toata in ploaie sambata. Azi e luni si in acest moment ar fi trebuit sa fiu la scoala, langa James. Aveam lucruri mai bune de facut si astazi urma sa ne dea un proiect de facut si trebuia sa ne alegem partenerii.
Stau intinsa in pat cu servetele peste tot in jurul meu. Nu am dormit deloc ieri si ochii mi se inchid, dar nu pot sa adorm. Lacrimile imi curg pe fata, dar nu plang. Nasul imi e complet infundat si nu pot sa respir pe nici o nara. Gatul e inflamat si tusesc din 2 in 2 minute. Capul imi bubuie de durere de fiecare data cand fac miscari bruste, asta incluzand si tusea. Nu pot deschide televizorul pentru a ma distrage deoarece m-ar durea capul. In camera e foarte liniste in afara de sunetele scoase de mine. Ma simt singura. Nu pot sa sun pe nimeni pentru ca toti prietenii mei sunt la scoala acum. Ce soarta cruda.
In momentul... acesta se suna de iesire la ei. Isi iau cu totii lucrurile si se indreapta spre casa. Ar trebui sa o sun pe Tarra sa o rog sa imi aduca caietele. Cred ca o sa astept si o sa o las sa ajunga acasa mai intai. Dar oare cat face pana acasa? Timpul trece... 5 minute... 10 minute... Cand sa pun mana pe telefon sa o sun se aude soneria de la usa. Un alt dezavantaj de a fi singura acasa in momente din astea este acela ca trebuie sa deschid eu insumi usa.
Ma ridic cu greu din pat asa cum sunt: imbracata in pijamale, cu nasul rosu de la atata suflat, cu o mana dusa la gat si cu brobonele de sudoare pe frunte. Parul meu e dezordonat si incurcat si sta in toate directiile. Ochii mei sunt rosii de la lacrimat si de la lipsa de somn. Merg si arat ca un zombi. Ma uit pe vizor si il vad pe James. James???? Ce cauta el aici? Nu as fi avut nici o problema daca Tarra ma vedea asa, dar James... Soarta nu tine cu mine azi. Nu pot sa il las sa mai astepte, deja a asteptat mult pana am catadisit sa ma ridic din pat. Oricum nu am dispozitia necesara sa ma duc sa ma arangez si nici energia. Ma mai uit o data pe vizor si il vad zambindu-mi entuziasmat si ii deschid usa. Incerc sa ies afara din casa si ma impiedic de pragul usii. Neatentia mea plus raceala nu puteau sa rezulte ceva bun. Dar a pentru a doua oara nu am atins pamantul si ma aflam in bratele lui salvatoare.
Imi puse o mana in spatele genunchilor si cu cealalta imi sustinu spatele si ma lua pe sus. Paream ca un fulg in bratele lui puternice, dar am 50 de kg. M-am cuibarit la pieptul lui cald si chiar se simtea foarte placut. Corpul meu a facut contact cu patul si m-am strambat in semn de protest. As fi vrut sa fi stat in bratele sale pe vecie, dar nu e prima oara cand nu se intampla cum vreau eu. M-am uiat la el. parea ingrijorat.
- Ai patit ceva? Te doare ceva?
- In afara simtomelor obijnuite de raceala nu am nimic. E deja a doua oara cand ma salvezi. Multumesc.
- Hai sa nu ajungem la o a treia.
Am pufnit in semn de raspuns.
- Mi-a fost dor de tine azi. Chiar ti-am simtit lipsa.
Wow. Ochii lui sclipeau de sinceritate. Chiar i-a fost dor de mine. Deodata ceva in mine se schimba si ziua devenii mai frumoasa.
- M-am plictisit toata ziua. Scuza-ma ca arat ca un zombi. Nu am avut timp sa ma aranjez.
- Nu stiu despre ce vorbesti. Esti la fel de frumoasa ca intotdeauna, Rudolf.
Imi zmbii si in ciuda glumei la adresa nasului meu rosu inca era sincer. Am ras si el parea multumit.
- Si... carui fapt ii datorez aceasta vizita.
- Pai esti bolnava si e de datoria mea de coleg de banca sa iti aduc temele. Plus ca voiam sa vad cum te simti. Eram ingrijorat.
