Buna ziua si bine ati venit la emisunea mea. Astazi vom patrunde in mintea mea si vom asista la cum stau si imi plang de mila si nu pot face nimic. Ma intreb cum ati ajuns in mintea unui idiot ca mine. Nu mai am cuvinte in care sa ma descriu. Stau aici la marginea patului ei si o privesc neputincios. Cel mai greu e ca stiu ca a fost vina mea...
Totul s-a intamplat la o fractiune de secunda. Eram total pierdut in ochii ei ciocolatii cand am vazut ca m-a impins. La inceput am crezut ca ma aprpoiasem prea mult de ea, dar pana atunci nu parea sa aiba o problema. Dar m-a impins tare, nici nu stiu de unde a avut atata forta in ea. Cand mi-am dat seam ace se petrece eram intins pe asfalt. La cativa centimetri de piciorul meu statea oprita o masina. Soferul s-a dat jos si se uita speriat la mine. M-am ridicat cu greu in fund si ma uitam dupa ea. Am vazut-o intr-un final. Era la cativa metri in fata masinii si sangera. Soferul se apropia de mine, dar eu i-am aratat-o pe ea cu degetul. Nu ma puteam ridica in picioare. Nu stiu in ce stare era meu, dar ea era mult mai rau. Soferul ne-a ridicat pe amandoi si ne-a bagat in masina. Ne-a dus la spital unde tot felul de medici m-au examinat. Nu imi pasa de asta. Eu vroiam sa o vad pe ea. Sa stiu ca ea e bine.
Uite-ma acum, perfect sanatos stand langa ea. Au trecut zile intregi si tot langa ea ma aflu. Sta acolo nemiscata si rece, dar stiu ca nu e moarta. Aparatele la care e conecatata inca ii arata pulsul. E slab, dar exista. Stau mereu langa ea. Parintii ei insista sa ma duc acasa, dar nu am nici o intentie de acest gen. Nu plec de aici daca nu pleca si ea. Imi mai aduc dinc cand in cand niste mancare, dar ar putea foarte bine sa nu imi aduca, nu am pofta de mancare. O parasesc doar ca sa ma duc la toaleta si incerc sa nu o fac prea des. As vrea sa nu trebuiasaca sa merg la scoala si sa stau cu ea tot timpul...
Ma doare. Ma doare ca e ea acolo si nu eu. Ma doare cand ma gandesc ca se poate sa nu o mai revad. Ma doare atat de tare incat as vrea sa imi arunc inima departe sa nu o mai simt. Ma doare atat de tare incat ma simt mai mort decat ea. Ma doare tot corpul meu si toata fiinta mea si as da orice sa imi indrept greseala. Nu se poate exprima in cuvinte cat de tare ma doare.
O iubesc. O iubesc enorm de mult. Urasc faptul ca nu am cum sa o fac sa deschida ochii. Nu-mi place sa fiu neputincios. Chipul ii e rece si palid, dar frumusetea ei nu a pierit. Parul castaniu si ondulat curgand usor peste umerii ei, chipul ei angelic ce poate transforma orice cosmar intr-un vis frumos, corpul ei pe care toate foto-modelele ar fi invidiose... Pacat ca ea nu se vede clar. Se desconsidera. Nu stie cat de frumoasa e, iar eu nu am curajul sa i-o spun. As putea sa ii enumar toate caliatile ai pe care nu le vede, mi-ar lua o eternitate. Sunt totusi un las. Imi e frica. Daca apoi nu va mai vorbii cu mine niciodata. Daca apoi nu ma va mai lasa sa o tin in brate, cum voi trai eu fara bataia inimii ei ? Daca nu ma va mai lasa sa o tin de mana, cum voit rai eu fara sa ii simt pielea catifelata ? Daca nu isi va mai tine capul pe pieptul meu, cum voi trai eu fara mirosul parului ei ?
Ea e centrul universului meu. E singurul lucru care ma tine pep amant. E ca si cum pe cerul meu ar fi fost doar stele, frumoase, dar prea multe si prea mici sa imi atraga atentia. Apoi a aparut ea, o luna falinca si grandioasa. Stralucea printre stele eclipsindu-le pe toate fara macar sa isi dea seama de asta. Stralucea cu o atata naturalete, a fost nascuta sa faca asta. Tot ce ma tinea legat de planeta mea a disparut si am inceput sa plutesc usor spre ea. Gravitam in jurul ei mai aproape decat toti restul, dar mai departe decat vroiam sa fiu. Vreau sa ajung la ea, dar de fiecare data cand ma apropii ea pare si mai departe,
Stau aplecat deasupra ei, nepunincios si inutil, asteptand sa se trezeasca. Singura mea dorinta acum e sa ii mai pot vedea culoare ochilor o data, sa ii mai pot auzi glasul cristalin spunandu-mi numele, sa o mai vad inrosindu-se o data, sa aud cum i se mareste pulsul cand ma propii de ea.
Ochii ei s-au deschis larg si am ramas socat. Ma uit la ochii ei speriati si comfuzi si ma pierd in ei. Pentru o secunda sau mai mult am stat privindu-ne reciproc. Parea ingrijorata, dar fericita. Ochii ei sclipeau de entuziasm si probabil si ai mei la fel. Totul era absolut perfect atata timp cat eram amandoi. Nu mai conta absolut nimic.
