The Monster ♦ Tradusă

1.4

Harry.

O țin pe Marie strâns ca și cum ea este sursa mea de viață și nu pot să plec. Așa se simte. Nu vreau să plec de lângă ea , vreodată. Trebuie să o fac mai devreme sau mai târziu. Nu vreau să intre in probleme. Ea este singurul supraveghetor care mă ințelege și dacă ar fi să fie dată afară , nu știu ce aș face.

Ești moale Harry?

Mai bine nu fi.

Incerc să nu-i ascult . Incerc să mă focusez pe Marie și cum se simte părul ei moale impotriva degetelor mele dure. Inhalez parfumul ei floral incercând să mă bucur de acest mic moment de contact intim.

Spre oroarea mea, un grup de gardieni intră in cameră ,toți țipând comenzi unul la altul și pregătindu-și armamentul.

Marie este impinsă de lângă mine instant și mă găsesc căutând să o apuc din nou. Pierderea bruscă a contactului mă face să mă simt așa rece , așa singur. Urăsc sentimentul ăsta cu pasiune.

Gardienii iși pun mâinile pe umerii mei , ținându-mă jos in așa fel incât să nu pot să o prind pe Marie. Arată nedumerită, normal. Ii lovește și le spune să termine dracului. Tipic Marie. Ei o ridică de pe podea și o trag in cealaltă direcție. Doamna Darcy plânge pentru un motiv, ca și cum i-aș fi făcut ceva oribil lui Marie.

M-am zguduit cu gardienii pe mine și am incercat să mă ridic, dar inainte să pot procesa ce se intâmplă simt durere peste tot. M-am răsucit inapoi și am țipat de durere in timp ce ei mă puneau la pământ cu bastoanele mari.

Nu o să-i lași să facă asta , nu Harry?

De ce nu le arăți motivul pentru care ai fost pus in locul ăsta de la bun inceput?

Arată-le ce este frica cu adevărat.

Și dintr-o dată , nu mai sunt eu. Sunt incă aici și sunt incă in corpul meu ,dar altcineva mă controlează. Pumnii mei se indreaptă spre capul unuia din ei și mă simt satisfăcut când aud o ruptură de os. M-am intors la celălalt om care iși trăgea arma și tremura.

Mi-am inconjurat mâinile in jururul gâtului lui și l-am ridicat de pe podea , picioarele lui zgâlțâindu-se. Am rânjit și l-am aruncat in incăpere. El gemând de durere.

Nu am mai făcut asta de mult.

Continuă Harry.

Nu te opri acum.

Ucide-i pe amândoi.

Și când vruiam să execut comenzile lor, Marie apare in fața mea. Ea imi apucă pumnii, exact cum a făcut mai devreme, dar acum nu mai sunt gentil cu ea. Ochii mi s-au lărgit și mi-am impins pumnii departe de ea.

Mi-am trosnit articulațiile și m-am uitat in jos la ea.

Ea arată diferit acum. Arată mult mai inocentă și vulnerabilă. Ochii ei mari căprui s-au lărgit și e ceva ce nu am mai văzut inainte.

Frică.

Ei ii este frică de mine. Niciodată nu i-a fost frică de mine.

Deci de ce ii este frică ?

Doar trântește-o de perete.

Mi-am scuturat capul. Nu vreau s-o rănesc.

De ce?

De ce nu poț să o rănești?

Vocile din capul meu sună așa nervoase. Nu am de gând să o ating cu un deget. Nu am de gând să o omor pe Marie. Mi-am făcut o promisiune să nu o rănesc niciodată, nu contează cât de mult mă presează demonii să o fac.

Ei bine dacă nu o vei răni,termină acei gardieni stupizi.

Și atunci nu mai am control asupra corpului meu din nou și imi imping unul din pumni spre omul in alb, exact ca inainte. Sângele lor au inceput să le păteze uniformele și mă simt amețit , dar nu mă pot opri.

Doamna Darcy țipă ca un copil și ceilalți gardieni din cameră sună frenetic de retragere.

"Harry oprește-te!" O aud pe Marie țipând. S-a aruncat pe mine și am incercat să o mișc iar, dar prinderea ei e strânsă de trunchiul meu. Pot să simt unghiile ei adânc in pielea mea.

"Dă-te de pe mine!" Am țipat la ea.

Da Harry.

Pune-o la locul ei.

Am apucat-o de brațe și am incercat să o dau jos de pe mine dar atunci ceva neașteptat. Ea m-a mușcat dracului. Dinții ei s-au infipt și au tras de pielea mea și eu am țipat . M-am rotit și am auzit trupul trântindu-se de perete.

Mă lupt cu eu insumi , demonii mei spunându-mi lucruri ce nu vreau să le fac. Demonii au inceput să țipe și realizez că strigătele lor ies pe gura mea.

O văd pe Marie ridicându-se de pe jos . Iși ținea durerea in frâu și tușea. Se târăște spre mine și iși pune mâinile pe obrajii mei. E mai nebună decât credeam. Dacă eram ea, părăseam deja camera asta. Nu mă opresc din țipat. Chiar dacă Marie vorbește cu mine, incă țip din adâncul plămânilor mei. Monștrii fac sunete de scârțâituri demente și mintea mea este dezorientată.

"Harry ascultă-mă." Spune ea, incercând să-și țină vocea aspră, dar ea tremură așa tare, nu merge. "Nu poți lăsa demonii să vorbească și să-ți spună ce să faci. "

Și spunând asta, demonii s-au oprit din scârțâit și au inceput să incerce să mă convingă că ea greșește.

Minte.

Noi știm ce e bine pentru tine.

"E viața ta nu a lor." A spus , lacrimi ieșind din ochii ei strălucitori, " Nu ii poți lăsa să dețină controlul a ceva ce tu trebuie să controlezi."

Vocile monștrilor au dispărut și tot ce pot să aud acum sunt cuvintele lui Marie.

Ea ar fi trebuit să vadă diferența pentru că odată ce a fost sigură că nu o voi trânti de perete iar , și-a apucat mâinile ele fragede de mine și a suspinat.

Cuvintele spuse de ea inseamnăpentru mine mai mult decât mi-a spus cineva vreodată.

"E viața ta nu a lor." Imi repet in cap.

Ea ințelege.

Ea chiar mă ințelege.

Și dintr-o dată sunt singurul care mai plânge.