PHOENIX

Capitolul 8

            Fusese o noapte extrem de ciudată. Nici nu-şi putea explica ce tocmai se întâmplase. Îşi ceruse scuze Tanyei deja. Fusese pasivă şi înţelegătoare. Privi ceasul din perete. Era ora 10:53AM. Mută ochii înapoi la televizor şi oftă. Noul lui telefon începu să sune. Se întreba cine ar putea să sune, nu dăduse numărul nimănui, însă îl reţinuse. Privi ecranul Samsung - ului negru. Era un număr ce-i părea cunoscut, dar nu-şi aducea aminte. Glisă cu degetul pe ecran pe culoarea verde şi-l duse la ureche.

- Alo, răspunse el.

- Alo? Nicholas? Întrebă o voce asemănătoare cu a lui, numai că puţin mai subţire.

Îşi aminti. Era Bogdan, prietenul lui din România.

- Aaa, Bogdane, ce faci? Zise el zâmbitor, trântindu-se pe pernă şi apucând telecomanda.

- Bine. Mersi de întrebare, zise el pe un ton rece şi distant. Te-am sunat să-ţi spun ceva legat de tatăl tău, continuă pe acelaşi ton.

Lui Nicholas îi pieri zâmbetul de pe faţă. Era ceva grav, era sigur de asta.

- Ţi-a zis vreodată că ai un frate?

Nicholas înghiţi în sec.

- Ţi-a zis vreodată că eu sunt frate-tău? Continuă el.

Nu ştia de ce, dar totul în el îi spunea să-l creadă. Alese să nu arate asta.

- Nu ai dovezi, îi spuse Nicholas adaptându-şi tonul la al celuilalt.

- Eşti sigur? Râse celălalt. Îţi trimit o poză.

Nicholas nu mai negă şi aşteptă poza. În câteva secunde o primi. Era o poză cu un bărbat înalt, cu ochelari şi păr alb prins în coadă. Faţa lui era exact ca a lui, nici nu părea bătrân. Era Mikey, tatăl lui care ţinea de gât un băiat înalt, care arăta exact ca el, numai că avea un chip mai de copil. Bogdan.

Respiraţia deveni agitată, strânse telefonul în mână dar fără să-l spargă. Cum putuse să ascundă aşa ceva de el? Nu se putu abţine şi începu să plângă. Merse spre dulap şi luă pe el nişte pantaloni negri şi un pulover negru mai gros. Luă cheile de la maşină şi ieşi afară. Intră în maşină. Ieşi din oraş repede, pentru că vitezometrul nu înceta să urce. Intră în Fog Valley, acolo unde locuiau părinţii lui. Ajunse repede în faţa unei vile cu design futurist.

.....................................................................................................................

Aranjă ochelarii cu mâna stângă. Modelul asta chiar era greu de făcut. Mikey ţinea mâna soţiei sale între ale lui şi-i picta tot felul de modele. Acum vroia un fluture pe alea mari, cu detalii, ţinuse ea să zică.

- Jaan, nu ştiu dacă o să-mi iasă, zise el râzând.

Mikey ridică privirea zâmbind cu sprâncenele ridicate la sunetul puternic al uşii deschizându-se. I se şterse lent de pe faţă când îl văzu pe Nicholas trântind uşa şi apropiindu-se de el încruntat.

Nicholas îl prinse puternic de tricoul alb pe care-l purta şi-l ridică la nivelul lui.

- Nick, puiule! Strigă mama sa.

Lui Mikey i se înlăcrimară ochii, privindu-l. Încercă să-i ia faţa între palme, dar în zadar.

- Băiatul tatii, ce-ai? Întrebă el.