Dragoste // Dramă // Mister
Unii oameni cred că valoarea ta este dată de statutul social. Că dacă te naști în familia regală sau în orice altâ familie nobilă, toți trebuie să se comporte de parcă ai fi măcar un semi-zeu.
În urma trădării...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Întotdeauna am trăit în umbra fratelui meu mai mare, Marcus. Nu pot numi asta neapărat un lucru rău, dar nici bine nu pot spune că mi-a fost. Chiar dacă sunt prinț, sunt aproape un necunoscut. Uneori am impresia că mai multă lume știe cine e grăjdarul decât cine sunt eu – fratele mai mic al prințului moștenitor din Durann.
În schimb toți îl cunosc pe prințul moștenitor din Durann, Marcus Darkstar. El a fost întotdeauna preferatul părinților – mai mult al mamei ce-i drept.
Nu mi-l amintesc atât de bine pe tata, dar tablourile care împodobesc pereții coridoarelor – lungi și înalte – ale castelului nu mă lasă să-i uit chipul. Tatăl meu – uneori uit că am avut și eu așa ceva până îmi aduc aminte că oamenii nu sunt organizme capabile să procreeze fără partener – a pierit în urmă cu zece ani când s-a întors din război, dar a fost "însoțit" de o boală incurabilă, dar necontagioasă, cancerul. A ieșit învingător important oamenilor, dar a fost doborât de propriul organism.
Nu-l mai văzusem de șapte ani, ani grei de război, ani în care copilașul inocent în vărtă de șase ani s-a transformat într-un adolescent de treisprezece ani. Dar un lucru nu s-a schimbat în mine în acei ani, faptul că tânjeam după afecțiune.
Adevărul e că și acum o fac, însă acum nu mai sunt naiv, ci sunt conștient că nu o voi primi. Am înțeles acest lucru după ce tata și-a dat ultima suflare, iar mama a devenit mai rece decât era înainte. Însă era rece doar față de mine deoarece pe Marcus îl răsfăța.
Cine a zis despre copilul cel mic dintr-o familie că e cel răzgâiat, sigur a uitat să o anunțe și pe mama.
De ce ai plecat și m-ai lăsat aici cu ea și cu Marcus, tată? îmi expun gândurile în fața tabloului tatei, ultimul pe care și l-a făcut înainte să plece în acel război. Îmi amintesc că la o săptămână după ce portretul a fost expus aici – pe coridorul principal de la etajul al treilea al aripii de nord a castelului – un mesager a livrat scrisoarea ce conținea declarația de război. Atunci eram mult prea mic să pot realiza ce se întâmplă. Știam de „război" doar ca un joc de cărți – unul care atunci îmi plăcea, dar pe care acum îl consider stupid.
— Ce faci, Vladimir? Îți este dor de tatăl tău?
Aud vocea pițigăiată a lui Audrey, soția lui Marcus. Fata asta e atât de enervantă și de proastă încât nu știu cum de o poate suporta el. Nici nu mă mir că fratele meu umblă cu alte femei, ci nu doar pentru că soția lui e însărcinată în cinci luni. Medicul regal spune că va fi băiat, iar după ce se va naște băiatul, Marcus nu va mai putea fugi de tron și să o lase pe mama să conducă, așa cum face de șapte ani încoace. A făcut o înțelegere cu ea pentru a nu urca atât de tânăr pe tron, ci abia după ce va asigura un moștenitor pentru tron. Dacă ar fi fost fată, petrecerile și orice mai face el pentru a se distra nu s-ar fi oprit atât de curând.
