Dragoste // Dramă // Mister
Unii oameni cred că valoarea ta este dată de statutul social. Că dacă te naști în familia regală sau în orice altâ familie nobilă, toți trebuie să se comporte de parcă ai fi măcar un semi-zeu.
În urma trădării...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mă trezesc în zorii de zi după o noapte în care abia dacă am putut pune geană pe geană. Toată noaptea m-am gândit la cine ar putea fi acest prinț Vladimir despre care nu știu absolut nimic.
În timp ce unii oameni dispar subit de parcă ar fi fost înghițiți de pământ și nu mai auzi nimic de ei până, poate, le este găsit cadavrul – sau ce a mai rămas din el – acest bărbat apare de parcă ar fi căzut din cer. Și tocmai în viața mea.
De ce trebuia eu să mă "pricopsesc" cu el?
Dacă stau să mă gândesc familiile regale ascund adesea bastarzii, așa cum a făcut și tata in cazul lui Hope și al lui Aaron. Dar nu cred că prințul Vladimir Darkstar ar putea fi inclus în categoria bastarzilor. Kataras este un regat mult prea respectat pentru ca prințesa moștenitoare să devină soția unui fiu ilegitim, iar toți știu că regele Edward de Moonblood – tatăl meu – este mult prea orgolios pentru a permite ca acest lucru să se întâmple.
O altă posibilitate este ca sănătatea prințului să fi fost una precară în copilărie, iar din acest motiv nu a apărut foarte mult în public. Dar existența lui ar fi fost cunoscută.
Se mai poate întâmpla ca în familiile numeroase cei mici să fie scoși în lume ceva mai târziu pentru a-i lăsa pe copiii mai mari să-și facă debutul în lumea adulților. Acasta este și cazul surorii mele cele mai mici, Erika. Având doar treisprezece ani și fiind și mai bolnăvicioasă, tata a decis ca ea să apară mai rar în public comparativ cu mine, cu Eleanora și Leyla.
Dar familia regală din Durann nu este deloc numeroasă, iar viitorul meu soț – detest cum sună asta chiar și doar s-o gândesc, atâta timp cât este vorba despre un bărbat pe care nu l-am cunoscut și nici de existența lui nu știam până ieri – nu are cum să fie mai mic decât mine, trebuie să aibă cel puțin vârsta mea, adică douăzeci și unu de ani. Rar vezi un cuplu căsătorit în care ea să fie mai în vârstă decât el. Părerea mea este că băieții se maturizează mai greu, dar nici unul n-ar recunoaște-o-n veci, chiar dacă este un amănunt bine-cunoscut în societate.
Așa, prinsă în gândurile mele, nici nu observ că ceasul de pe peretele opus patului indică ora 8:30 a.m., decât în momentul în care aud pe cineva care bate la ușă. La ora asta nu poate fi altceva în afara Lyriei care a venit să mă ajute să mă pregătesc, așa că-i răspund printr-un simplu "Intră!", iar ea face acest lucru.
— Bună dimineața, Vanessa! îmi urează prietena mea cu zâmbetul pe buze.
Măcar una dintre noi să fie fericită. Nu știu ce e cu ea, dar cu siguranță îmi va spune.
— Mă bucur că pentru tine e o dimineață plăcută, căci pentru mine... ii spun destul de morocănoasă și pe un ton puțin prea răstit. Îmi pare rău pentru cum vorbesc! Nu am dormit bine, zic ceva mai blând.
