Dragoste // Dramă // Mister
Unii oameni cred că valoarea ta este dată de statutul social. Că dacă te naști în familia regală sau în orice altâ familie nobilă, toți trebuie să se comporte de parcă ai fi măcar un semi-zeu.
În urma trădării...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nici eu nu sunt conștientă de ceea ce mi s-a întâmplat mai devreme. Tot ce știu e că inima a început să-mi bată mult prea repede și că l-am îmbrățișat pe William. La un moment dat acesta m-a rugat să-i dau drumul, dar nu am reușit. Nu pot spune că gândeam limpede, așa că nu-mi doream că acel moment să se termine.
În brațele lui simțeam că mă liniștesc, că tot răul dispare.
Însă acum - după ce Lyria mi-a adus apă și după ce simt că respirația mi-a revenit la ritmul obișnuit - realizez că ceea ce s-a întâmplat a fost de-a dreptul riscant. Dacă cineva ne-ar fi găsit în acea postură, cea mai mare parte a vinei ar fi picat pe umerii lui William, nu pe ai mei. Chiar dacă eu am inițiat acea îmbrățișare, iar el nu mi-a dat drumul pentru că vedea clar că mă ajută, tot el ar fi ieșit vinovat.
Majoritatea oamenilor consideră că femeile, mai ales fetele necăsătorite sau doar tinere, sunt doar niște ființe proaste, fără minte care pot fi păcălite ușor cu câteva vorbe dulci și niște trandafiri. Total neadevărat. Eu una știu lucruri care n-ar fi trebuit vreodată să ajungă la urechile mele, dar pe care le pot folosi la momentul potrivit.
Însă în acest moment un singur lucru îmi bântuie gândul: William nu mi-a dat drumul pentru că aveam nevoie și a văzut că mă ajută sau pentru că-mi împărtășește sentimentele? Oricare ar fi adevăratul motiv și oricât de mari au fost riscurile, mă bucur că nu mi-a dat drumul.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
- Îmi pare rău, prințe Vladimir, însă ceea ce-mi ceri este cu neputință, îi refuz propunerea viitorului meu soț - încă nu-mi place cum sună nici măcar în gând, darămite rostit cu voce tare - cât de politicos și protocolar mi-e cu putință.
- Dar milady, v-am rugat să mă însoțiți într-o plimbare călare, urmată de un picnic, nu coroana Alteței Voastre, îmi răspunde cu un zâmbet malițios pe față.
Pe chipul meu se poate citi șocul, dar încerc să remediez totul și să pară că o iau ca pe o glumă.
"Acesta îți era planul, prințe! Eram sigură de asta încă de când am văzut-o pe regină intrând în sala tronului", gândesc și, bineînțeles, păstrez acest gând pentru mine. Nu vreau să știe că nu am ìncredere im el sau în familia lui.
