Când inima dictează

~ Prolog ~

  
Anglia, 1780

   Razbunarea avea să vină prin fiica dușmanului. Ea era cheia ce avea să îi aducă încheierea socotelilor, în mod propriu, cu întregul clan Dorring, căci dintre cele patru persoane implicate în ceea ce i se întâmplase cu douăzeci de ani în urmă, Patrick Dorring jucase rolul cel mai important. Înțelesese implicațiile acestei chestiuni serioase cu doar câteva luni în urmă. Nu avea să fie ușor, însă avea să recapete tot ceea ce pierduse și astfel îl va pedepsi și pe cel care i le furase.
   Auzise multe despre singura fiică a familiei Dorring. Și chiar dacă i se părea absurd ca la vârsta de douăzeci de ani să fie încă o răzgâiată și o încăpățânată, asemenea copilelor ce n-au părăsit școala, începea să dea crezare zvonurilor, mai cu seamă ultimei bârfe ce îi ajunsese la urechi, aceea că în urmă cu doar câteva luni, un important moșier al ținutului îi ceruse mâna, dar tânăra refuzase categoric, ținând morțiș să-i aducă la cunoștință bărbatului că niciodată nu avea să încheia o căsătorie lipsită de dragoste.
   Copilării fără nici un sens, își spuse Lucas Wylde, conte de Ravenwood, oprindu-și armăsarul roib în mijlocul unui grup de ulmi bătrâni și privind de la distantă, tăcut, conacul impunător, ocupat acum de Dorringi. Nu-l mai văzuse de două decenii, dar pentru ochii lui gânditori arata aproape ca în ziua în care părăsise aceste meleaguri și implicit casa copilăriei lui. Doar simpla lui imagine făcea să se strângă ceva în interiorul său.
   Lumina asfințitului dădea pereților casei luciul rece al marmurei cenușii. Conacul era de o grație discretă și nu acel amestec architectural confuz, dezordonat, pe care-l aveau majoritatea celorlalte case. Totul emana elegantă și bun gust.
   Dacă clădirea nu se schimbase, peisajul în care era așezată suferise clar schimbări, observă Lucas. Duse erau austerele pajiști de nesfârșit gazon, întrerupte alocuri de bătrânii copaci și arbuștii decorativi tunși cu grijă de îngrijitori. Acum erau multe grădini de flori, chiar foarte multe. Evident cineva înnebunise de pusese acolo atâtea flori, însă nu era nici timpul și nici momentul  să se gândească cine făcuse aceste schimbări scandaloase peisajului. Totul avea să ia altă întorsătură curând.
   Mustangul se ridică în două picioare, neliniștit. Contele bătu ușor gâtul animalului cu o mâna îmbrăcată într-o mănușă maro de piele.

— Nu mai e mult, Abel, îi șopti el calului în timp ce-l strunea cu picioarele, întorcând animalul în direcția din care sosise. O să dau adunătura aia de Dorring afară destul de curând, oprind doar ceea ce am nevoie. După douăzeci de ani, o să mă răzbun, în sfârșit, chiar dacă va fi prin intermediul unei tinere inocente.
   O satisfacție de gheață se instală adânc în sufletul lui Lucas, lepădând emoția simțită cu doar câteva clipe în urmă, când acesta se îndrepta spre casa de la țară închiriată. După două decenii de așteptare, St.Claire Hall și răzbunarea îi erau, în sfârșit, la îndemână.