Când inima dictează

~ Capitolul 16 ~

   Nu era trecut de miezul nopţii. Din marea sală de primire, aflată la parterul clădirii, se auzeau râsete bărbăteşti răguşite. Domnii se delectau cu fineţea coniacului şi a şampaniei, a țigărilor subțiri ce emanau mirosuri exotice, a canapelelor din piele şi a atmosferei plăcute, precum şi a tuturor celorlalte delicatese şi băuturi alcoolice ce contribuiseră la ridicarea Casei Ducces la rangul de cel mai elegant bordel din Londra.
Însă nu doar mâncarea şi băutura captaseră atenţia bărbaţilor bogaţi şi molatici care veneau aici seară de seară. Madam Ducces era absolut conştientă de faptul că atracţia principală o exercita calitatea femeilor puse la dispoziţia acestora, pentru o oră sau două de plăcere.
Angajatele Casei Ducces nu erau nişte banale femei de stradă. Aveau origini alese, erau bine educate şi foarte elegante. Cele mai multe dintre acestea proveneau din clase sociale respectabile, nicidecum văduve sau fete bătrâne ce se treziseră fără nici un sprijin, ci tinere ce căutau să guste din plăcerile vieţii. Şi acesta nu era singurul lucru ce îl aveau în comun.
În uşă se auziră trei ciocănituri rapide.

— Intră, strigă Madam Ducces, întorcându-se spre sursa zgomotului.

Uşa se deschise şi o tânără, ce nu părea să aibă mai mult de douăzeci de ani, încorsetată foarte strâns într-o rochie al cărei decolteu îi etala cu mare generozitate sânii, intră înăuntru, făcu o reverenţă şi abordă cea mai limpede voce când zise:

— Domnul Lambert a sosit, madam. Vă aşteaptă în biroul dumneavostră.

— Îţi mulţumesc, Justine. Întoarce-te acum la oaspeţii noştri.

Fata făcu o altă scurtă reverenţă şi dispăru la fel de repede cum apăruse.
Madam Ducces aşteptă până ce uşa se închise în urma tinerei, după care traversă încăperea şi se apropie de un dulap cu rafturi de cărţi. Apăsă pe o mică manetă camuflată, iar dulapul se dădu la o parte, dezvăluind un loc de trecere îngust, luminat slab de un felinar agăţat de unul din ziduri. După ce intră acolo, trase după ea dulapul de cărţi, închizând din nou drumul de acces.
Propietarul iniţial al clădirii, plănuise contruirea acelui coridor ascuns, cu scopul de a evita întâlnirea cu servitorii pe scara principală a casei sau în holurile oficiale. De-a lungul coridoarelor ascunse, din loc în loc, erau făcute în pereţi mici găurele, permiţând astfel să se tragă cu ochiul în încăperile învecinate. De cealaltă parte a peretelui, deschizăturile fuseseră camuflate cu discreţie, de nişte tablouri.

   La un moment dat, ea coborî nişte trepte înguste, mai merse puţin pe un alt coridor luminat tot de un felinar, apoi deschise uşa propriului birou. După cum fusese anunțată, bărbatul era acolo.

— Draga mea, ce plăcere! zise acesta zâmbindu-i, sărutându-i apoi mâna. Privi fermecat la inelele din aur, bătute în diamante ce i se odihneau pe fiecare deget, dar şi la culoarea îndrăzneaţă ce o afişau unghile ei.

— Ce vânt te aduce la mine, scumpule domn? întrebă Nissa, aşezându-se în spatele biroului pe un scaun îmbrăcat în catifea neagră şi aprinzându-şi o ţigară subţire, ce umplu imediat încăperea cu un parfum dulceag de plante exotice.
Rochia ce o purta în acea seară, de un roșu aprins, lăsa la vedere întregul piept, pudrat și stropit cu unul dintre cele mai dulci parfumuri franțuzești.
Richard Lambert îşi drese glasul înainte de a aborda problema. Femeia ce stătea la birou, îl privea scrutător cu ochii săi de culoarea frunzelor uscate, umbriţi pe alocuri de rotocoalele de fum ce se ridicau spre tavan, pierzându-se apoi în faldurile de voal suspendate de tavan.
Trecuseră mulți ani de când o întâlnise pentru prima dată pe Nissa. Și nici acum nu putea să își dea seama ce gândea sau ce simțea. Era o adevărată enigmă, dar totodată o mare profesionistă, ce nu se dădea înlături de la nimic și nu cunoștea frica de nimeni. Era exact ceea ce căuta pentru a-l ajuta în ultime îndatoriri ce îi fuseseră date.

                                 ***

Strada Halsey se dovedi a fi un mic pasaj înghesuit, situat într-o zonă modestă a orașului. Cufundată într-o ceață persistență și întunecată, străduța părea să se afle într-o lume paralelă și izolată. Bărbatul cercetă zona, prin ochiul de geam acoperit de o perdeluță neagră. Împrejurimile păreau prea pustii pentru acea ora. Nu se vedeau nici pietoni și nici alte vehicule. După câteva momente îi spuse birjarului să oprească, deschise ușa și sări pe caldarâm.

— Fi atât de bun și așteaptă-mă, îi ceru acesta birjarului cu o voce poruncitoare.

— Am înțeles, domnule. Omul se rezemă de spătar și scoase dintr-un buzunar al hainei un recipient pătrat. Când o să vreți să plecați, tot aici mă gășiți, adugă acesta desfăcând dopul sticlei și ducând-o la buze.

Fără a-i mai adresa nici un cuvânt, bărbatul păși prin ceața deasă spre ușa de la intrare a locuinței lui Lambert. Ridică mâna și ciocani puternic, dar nu primi nici un răspuns.

Cu o privire îngândurată, bărbatul ce nu renunțase nici o clipă la gluga neagră a mantie, ce-i ascundea trăsăturile, se uită la ferestrele astupate cu draperii grele. Nici vântul nu se făcea simțit în acel gang îngust. Mirosul greu, îngreuna aerul și așa insuficient. Se plimbă de mai multe ori prin față clădirii, până ce dădu de o ușa ascunsă de văzul lumii cu câteva lăzi din lemn. De cum apasă pe mânerul din fier al acesteia, ușa se și deschise, lăsând un miros și mai greu ca cel de afară să-și facă simțită prezența.

De aproximativ douăzeci de minute se afla în casă, dar nici urmă că cineva ar fi fost acolo prea recent. Câteva pahare murdare zăceau lângă două sticle goale pe micuța masă din una dintre încăperi. Alte câteva haine fuseseră aruncate unde se nimerise, pe scaun sau direct pe jos. Totul părea în regulă pentru cineva care trăiește în fiecare zi în astfel de condiții. Dar nu și pentru bărbatul ce privea gânditor tot ceea ce vedea în jurul lui.

Hainele scumpe pe care le etala cu mândrie Richard Lambert în orice împrejurare nu trădau nici o clipă mizeria și sărăcia în care își ducea trăiul de zi cu zi. Pe un suport lângă ușă se aflau mai multe scrisori cu date calendaristice diferite, deschise, apoi împachetate la loc și așezate în teanc. Ar fi putut constitui dovezi utile, se gândi bărbatul în timp ce le studia cu atenție.

Un scârțâit abia auzit venit din spatele lui, îi încordă mușchii și îi ascuți și mai tare auzul. Însă după câteva clipe totul reveni la tăcerea pe care o găsise când intrase. Probabil vreo răzătoare în căutare de hrană intrase prin vreo gaură din cele multe pe care le observase.

Pe cele mai multe dintre scrisori se afla notată adresa celui mai cunoscut și elegant bordel din Londra, cel ce era condus, așa cum se răspândise vorba, cu o mână de fier de așa numita Madam Ducces. Însă existau și câteva persoane ce făceau excepție, cunoscându-i adevăratul nume, acela de Nissa Scott, dar și micile investigații ilegale pe care le făcea pentru anumiți domni, ce erau mai mult decât bucuroși să-și lase toată agoniseala la ea.

După ce se asigură că totul era exact așa cum găsise, se strecură din nou pe ușa din dos pe care intrase. Aleea era la fel de pustie, cufundată în tăcere, exceptând ceața ce începuse să dispară, desenând timid formele celorlate case din vecinătate.

Zâmbi bucuros în clipă când urcă din nou în trăsura neagră ce îl aștepta la câțiva metri de casă, pentru veștile bune pe care avea să i le ducă lui Lucas. Se părea că acesta nu se înșelase cu privire la așa zisul lui prieten. Richard Lambert cu siguranță nu avea nevoie de o conversație prealabilă cu matroana bordelului pentru a-și putea face rost de ce femeie poftea, ci de altceva, care era mai hotărât ca niciodată să descopere.

Notă: La media este Madam Ducces / Nissa Scott.