Când inima dictează

~ Capitolul 8 ~

În mod cert, atât locul, cât şi timpul fuseseră alese prost pentru a face o asemenea cerere, dacă într-adevăr se putea numi cerere în căsătorie. Numai aceste cuvinte o îngrozeau teribil, simţind pentru a doua oară în mai puţin de o jumătate de an, fiorul rece al fricii luându-i cu asalt trupul.
Cu o strălucire intensă în ochi, ce aducea mai mult cu prevestirea unor lacrimi, Caroline privea înmărmurită la bărbatul din faţa ei. Ar fi fost o mincinoasă dacă ar fi negat că nu era chipeş, şarmant, cu o aliură impunătoare şi cu o posibilă avere, judecând după felul în care se purta. Dar asta nu schimba cu nimic decizia pe care o luase, la scurt timp după ce părăsise băncile şcolii de fete."O căsătorie fericită, este aceea din dragoste!", îi spunea adesea bătrâna îndrumătoare pe care o avuse în anii petrecuţi acolo, şi nu avea de ce să nu fie de acord cu asta, îşi spuse în gândul ei. Părea cea mai bună alegere, odată făcut acest mare pas. Dar şi aşa, erau multe de discutat pe tema căsătorie. Motivele și implicațiile succedate acestora, ceea ce în cazul de față nu le găsea realiste și concrete.
Chiar și așa, în clipa de faţă totul părea să se ducă pe apa sâmbetei, iar vorbele femeii să fie doar simple cuvinte, nici decum o realitate de care ar fi trebuit să se ţină cont.

— Se pare că treceţi cu vederea avantajul pe care îl au banii, spuse contele, spărgând tăcerea odată  cu ultima fărâmă de stăpânire a tinerei.

— În mod normal aceasta este, într-adevăr, o tentaţie puternică, având în vedere că v-aţi şi interesat de problemele financiare destul de grave ale familiei mele, după câte pot observa, dar, aşa cum am mai spus, acest fapt nu reprezintă un aspect esenţial în viaţa mea. Poate că nu-mi permit să port pantofi de dans bătuţi în diamante, dar îmi pot permite să trăiesc destul de confortabil şi fără a avea toate astea, dar mai presus de orice, nu voi fi obligată să fiu legată de cineva pe care nu iubesc.
Maxilarul contelui se încleştă şi mai mult, trâdându-i neliniştea şi furia mocnită ce o avea în interior. Dacă până acum, dulcea Caroline se jucase cu el după cum îi poftise inima, de acum înainte nu avea să facă decât cea ce dorea el. Şi era mai hotărât ca niciodată să o facă să-i cedeze și să-i spargă stăpânirea de sine de care dădea dovadă.

— O idee excelentă, spuse el netrâdând nimic, dar cam imatură pentru o tânără ce ar trebui să se gândească şi la fericirea părinţilor, nu doar la fericirea sa.
Ultimele cuvinte ale contelui o făcură pe tânără să ridice brus capul, şi să-l fixeze cu o privire furioasă. Îşi strânse şi mai tare degetele pe hăţuri, ştiind că el avea dreptate în felul lui, dar nu avea nici un drept să o şantajeze cu astfel de lucruri. Nimic nu îi dădea acest drept, mai ales să-l exercite asupra ei.

— Din nefericire, acest aspect menţionat de dumneavoastră, este adevărat. Nu aş fi în nici un caz egoistă, lăsându-mi părinţii de izbelişte, dar căsătoria nu este o joacă de copii. Este mai mult decât atât, adaugă mai mult pentru sine.

Răcoarea vântului se amplificase, asemenea fricii, dar şi furiei ce era gata să iasă la suprafaţă în orice clipă. Oricum ar fi dat-o, nu putea să vadă altă rezolvare, decât propria cedare, o știa. Era înjositor să facă aşa ceva, dar nu mai avea nici o forţă să luptă, nici cu el, dar nici cu ea însuși. În faţă i se contura doar capitularea, la care mai putea fii decât martoră.

— Am să accept cererea dumneavostră, dar tatăl meu cred că ar avea şi el ceva de spus despre...

— Acesta cred că este un fapt, ce ţine mai mult de detalii, nicidecum de problemă în sine, o întrerupse Lucas. Ceea ce contează pentru mine, este răspunsul dumneavoastră, domnişoară Dorring. Iar acum că v-aţi dat consimţământul, nu mai rămâne decât să stabilim ziua, care va fi cât mai curând posibil.
În sufletul lui se bucura nespus de mult de cedarea ei, ușurându-i drumul spre răzbunare, dar nu putea să nu se întrebe de ce capitulase atât de repede. Oare să fi fost altceva sau doar pură supunere? Se îndoia ca o tânără ca ea să fie atât de ascultătoare, când în trupul ei firav, stătea mereu într-o stare de maximă alertă o fiinţă extrem de vulcanică. Dar de toate astea avea să se bucure curând, foarte curând, si în alt mod, desigur.
Mâinile mari ale lui Lucas prinseră mai strâns hăţurile, făcând armăsarul să ridice alarmat capul din pământ.