Când inima dictează

~ Capitolul 20 ~

Pentru cel puțin a douăzecea oară, Julian se gândi cu furie la alegerea pe care o făcuse. Nu știa ce fusese în mintea lui atunci când îi oferise lui Richard Lambert o așa se mare responsabilitate, deși, în acel moment nu luase în considerare dacă acesta era în stare să o ducă la îndeplinire sau nu. Până la urmă se dovedise contrariul așteptărilor lui, astfel planul i se duse pe apa sâmbetei fără a mai putea face ceva pentru a-l reclădi. Dar nu se sufocă cu mustrările de conștiință prea mult atunci, rezolvând afacerile cu Richard așa cum îi plăceau lui cel mai mult - cu pistolul. Sunetul înfundat al trupului lui Lambert odată căzut pe caldarâmul rece și umed în urma glonțului ce îi zdrobi țeasta, îi umplu inima de bucurie, iar în minte-i sunau conținue felicitări, acesta fiind cel mai bun lucru ce-l mai putea face pentru a-și salva pielea dintr-o situație periculoasă. Dar acum, acum la mai bine de șapte zile percepea totul la rece, și era speriat de gândurile proprii ce nu-i sunau în acord cu cele de atunci. Dar mai avea puterea de a face ceva în acest sens sau...?
Deși trecuse o bucată de vreme de când incendiu ce afectase moșia lui Lucas Waylde făcuse înconjurul Londrei, băgând frica atât în nobilime, cât și în oamenii de rând, autoritățile nu prinseseră făptașii și nici o pistă solidă de unde să înceapă căutările nu aveau. Totul era rece la fel ca cenușa ce fusese strânsă de la locul ororii. Nimeni nu văzuse nimic, nimeni nu auzise nimic, cel puțin asta era varianta ce plutea peste oraș și împrejurimi. Dar chiar așa da fie? Știa că ceva era putred la jumătate, dar încă nu-și dădea seama ce.
Peste toată tragedia ce încă bântuia, actul de vitejie al proaspetei contese, era ridicat în slăvi. Tânăra Caroline aproape că-și pierduse viață, când vru să salveze moșia și servitorii, iar asta era gândul ce-l macină cel mai mult pe Julian. Nimeni nu avea cum să i-o ia pe acea femeie, era a lui iar dacă planul ar fi mers, dar în acea noapte moartea fusese la un pas de a o răpi pentru totdeauna. Iar el era vinovatul!

Zgomotul făcut de scârțăitul scaunului îl readuse în prezent. Madam Ducces își aranja mai bine rochia pe formele sale și se întinse alene pe așternuturile roșii, torcând ca o pisică ce abia își savurase masa copioasă.

— Nu ar mai trebui să-ți faci griji, murmură cu ochii fixați pe chipul lui Julian. Grijile nu fac niciodată bine unui bărbat, continuă ea fără să bage de seamă că bărbatul nici măcar nu catadicsise să îi arunce vreo privire.

— Nu îmi fac griji, doar încerc să găsesc greșeala.
Femeia pufni dezaprobator din buzele pline și roșii. Se ridică de pe pat și se apropie de Julian inconjurandu-l cu ambele brațe pe după umerii solizi ai acestuia, lipindu-și buzele de urechea lui și șoptindu-i:

— Greșeli face toată lumea. Într-adevăr, este bine să le știm, dar când este deja târziu crezi că mai are vreun rost aflarea lor? Ce a fost a fost. Apoi cu mai mult patos, în timp ce-și plimbă degetele pe pieptul bărbatului, continuă.

— Fetișcana aia obraznică nu merită nici măcar o secundă din timpul tău să ți-l petreci cu gândul la ea.

— Ce știi tu despre a merita sau nu? întrebă acesta scuturându-se brusc de mâinile femeii și ridicându-se în picioare.

— Știu ceva mai mult ca ține, asta îmi este clar, spuse Nissa revenind înapoi la pat și tolănindu-se pe el fără nicio sfială, lăsând ca pulpele să-i fie dezvelite de materialul rochiei ce căzu în lături.

Câteva clipe mai târziu, o tânăra cu părul blond și răsfirat dezordonat pe umeri și pe piept intră în încăpere fără a mai bate la ușa, aducând pe o tavava mai multe pahare și o sticlă de lichior ciocolatiu, cu un miros puternic și înțepător.

— Aștepți musafiri? întrebă Julian neluându-și ochii de la tânăra îmbujorată ce-și pleca ochii la vedere lui, dar și surprins de numărul paharelor.

— Un domn, spuse Nissa făcând semn fetei să iasă, apoi se îndreptă spre tavă, turnându-și într-un pahar o cantitate însemnată de băutură, ducând paharul la buze și luând câteva guri mici înante de a-l lasă la loc pe tavă.

— Îl cunosc?

— Vei avea ocazia să-l cunoști în cele din urmă, dar acum te rog să mă scuzi. Trebuie să mă pregătesc, spuse ridicând sugestiv decolteul rochiei peste sâni și trecându-și degetele prin buclele încurcate.

Fără să mai zică nimic, Julian își încheie nasturii cămășii albe din bumbac, cureaua din piele de la pantaloni, apoi își lua în mână pălăria și pelerina, ieșind pe aceași ușă pe care ieșise mai devreme tânăra și o luă agale pe culoarul slab luminat de câteva lămpi, intrând în salonul principal al bordelului. Deși era trecut de mult de patru dimineața, lumea încă continua să apară, umplând mesele de joc ale salonului. Bărbații țineau într-o mâna paharul de băutură iar pe cealaltă și-o odihneau pe mijlocul fetelor ce stăteau pe genunchii lor, râzând zgomotos la orice remarcă a bărbaților și fluturând plictisite evantaie mici și colorate pentru a se răcori. Zăpușeala încăperii era sufocantă, iar mirosul de tărie și parfumul ieftin o făcea și mai sufocantă, obligându-l pe Julian să se strambe și să se îndrepte spre ușile mari de la ieșire.

Aerul nopții era rece și revigorant. Mici stropi de ploaie cădeau pe caldarâm, făcându-l umed și lucios. Pe trotuarul din față, mai multe trăsuri negre așteptau clienți. Fără a știi încotro avea să se îndrepte, Julian se urcă într-una dintre ele fără a-i da vreo destinație vizitiului. Se lăsă cufundat între canapelele moi din piele ale vehicului și închise ochii preț de câteva secunde, apoi când îi deschise din nou, știa exact unde voia să se ducă.

***

Imediat ce ușa se închise în urmă lui Julian, Nissa ieși din dormitor prin culoarul secret, oprindu-se și uitându-se printr-o crăpătură secretă în salonul principal până când ochii îi rămăseseră fixați în locul în care bărbatul brunet stătea, apoi îl văzu disparând pe ușile mari de la intrare și pierdându-se în noaptea rece și mohorâtă de afară.

Deocamdată trebuia să aștepte până la următoarea mișcare a acestuia, abia apoi avea să se asigure că nu îi creea probleme grave.

Reveni în dormitor și se duse la mica baie atașată încăperii unde-și spălă fața, mâinile și pieptul cu apă rece, apoi și le șterse energic cu un prosop pufos. Își schimbă rochia din muselina verde cu una violet, mult mai lejeră și provocatoare, apoi își refăcu machiajul, insistând în locurile strategice cu pudră roz și parfum scump. Când părul îi stătea așa cum dori, se duse la clopoțelul suspendat cu un șnur gros și lung de galerie, și trase de el de două ori. Imediat aceași tânără ce intrase și mai devreme cu tava, veni și așteptă lângă ușă până când Nissa îi înmână o bucată albă de hârtie împăturită și sigilată, apoi tânăra ieși fără să spună nimic, lăsându-și stăpână singură în camera, știind exact ce avea de făcut.