Când inima dictează

~ Capitolul 10 ~

Capitol dedicat tuturor cititoarelor

~Noaptea nunţii - prima parte~

   Lucas se toloni cu o grație neglijență în trăsură și o privi cu un ochi critic pe nouă lui contesă. O văzuse destul de puțin pe Caroline în ultimele zile, fiind mult prea ocupat cu niște afaceri ce nu suportau amânare. Acum însă, profită de ocazie pentru a o privi mai îndeaproape pe femeia care urmă, din ce în cea mai mult, să-l facă cel mai fericit bărbat.
  O privi oarecum surprins pe mireasă lui, care era contesă doar de câteva ore. Aceasta stătea ca o statuie de marmură pe bancheta trăsurii, neclintindu-se nici un milimetru. Buclele aurii i se învolburau pe umeri, parcă curgând din coronița împodobită cu flori sălbatice de un roz pal, ce-i stătea mândră pe cap. Rochia de călătorie, de culoarea untului, era fără pic de pată, îmbrăcându-i minunat trupul plapând.
  Constată ușurat că mireasă lui primi cu calm vestea că în cursul lunii de miere aveau să locuiască la Londra, și nu în conacul închiriat de Lucas, aflat prea aproape de casa în care trăise Caroline toată viața ei. Alegerea era menită și pentru a nu trezi suspiciuni, atât cu privire la desele ieșiri pe cale le va face în oraș, pentru rezolvarea cât mai rapidă a problemei dobândirii conacului, dar și a planului mult mai personal ce trebuia derulat fără ezitare.
De asemenea, trebuia să recunoască și faptul că Lady Dorring se descurcase de minune să organizeze nunta, la care fuseseră invitați majoritatea nobililor de țară din împrejurimi, dar și câțiva apropiați ai lui Lucas.

— Este ceva în neregulă, milor? se interesă Caroline, trezindu-l astfel pe Lucas din visare.

— Nicidecum, spuse acesta întorcându-se spre ea. Mă gândeam doar la o mică problema de care a trebuit să mă ocup zilele trecute.

— Înțeleg, murmură Caroline, continuând să privească în liniște ceea ce se vedea dincolo de fereastra trăsurii.

— Acum e rândul meu să te întreb dacă e ceva în neregulă, Caroline, spuse el încruntându-se.

— Nicidecum!

  Încrucișându-și brațele pe piept, Lucas studie câteva momente cizmele înalte de călătorie, înainte de a ridica privirea spre soția lui.

— Cred că ar fi mai bine să ne înțelegem în legătură cu câteva mărunțișuri, scumpa mea soție.

— Prea bine, milord.

— Cu ceva vreme în urmă, ce până la urmă a fost și motivul căsătoriei noastre, s-au întâmplat lucruri de care nu sunt prea mulțumit. Este vorba despre cele petrecute în aceea seară în biblioteca.

— Adevărat, șopti Caroline după o scurtă tăcere.

— La momentul respectiv eram prea ocupat, că să zic așa, și nu am reușit să discutăm în detaliu ceea ce prevede o astfel de întâmplare.

— Știu deja și simt efectul acelei seri. Nimic nu este mai clar decât faptul că acum câteva ore am devenit soț și soție.

— Într-adevăr! Aș vrea să profit de această ocazie pentru a fi puțin mai precis.

— Vreți să mai adăugați ceva? Nu vi se pare puțin nedrept? șopti Caroline cu o undă de tristețe în voce.

— Nu am spus că doresc să mai adaug ceva, ci doar că doresc să clatific ceva, spuse Lucas făcând o pauză.

Ochii Carolinei deveniră precauți la cuvintele spuse de soțul ei.

— Nu mă privi atât de îngrijorată, dragă mea. Lucrul pe care vreau să-l clatific, este legat de viață noastră intimă. Acum, fiind soț și soție, nu cred că îi mai pasă cuiva de micile gesturi tandre pe care le vom face. Ba chiar cred, că lipsa acestora ar putea aduce bârfe.
  La aceste cuvinte, Caroline își muscă limba de frustrare. Nici o clipă nu-i trecuse prin gând că acest bărbat va vrea să se culce vreodată cu ea. Dar ca orice om normal la cap, odată și odată dorea să-și revendice drepturile de bărbat, implicit să devină tată, și singura răspunzătoare de asta, era chiar ea.