Blestemul

10. Frică sau ură

Următoarea zi a decurs în aceeași mod: pe urmele lui Zaar.
După terminarea orelor, aceeași antrenament interminabil.

Lizette jura că nu mai vrea să aibă de a face cu ei. Dar mai trebuia să rabde puțin.

Când sosi în sala cea mare, ceilalți deja se antrenau, dar când întră alături de Zaar, s-au oprit brusc.
Aveau privirile mărite, pline cu... Mirare? Poate. Frica? În niciun caz...

– Ce vă uitați așa?
Nimeni nu a răspuns nimic. Dar păreau să o aștepte. Atunci observă că în ochii lor trădează ura.
Atunci toți ceilalți s-au retras. Doar Lizette stătea în mijlocul sălii.

– Te așteptam.
Fata tăcu dar acea voce ii trecu prin minte.

Doar nu crezi că te vom lăsa să ne furi secretele și să ne ști slăbiciunile. Doar suntem dușmani.

Mintea ii era din nou citită. Întortocheată cu amintiri. Frici.
Lizette simții un curent în minte, probabil Owll comunica și cu ceilalți. Probabil ii aflau fricile. Toți o studiau. Doar cineva a rămas în fața ei și restul a plecat. Ochi-de- cenușă.
Privirea lui arogantă de zicea "Te distrug". Acei ochi suri ce s-au transformat instant în roșu.

Lupta poate începe.

Lizette nu a apucat nici să se gândească la ce urma să facă, căci ecourile unor voci sunau și se intensificau treptat.
Tânărul s-a apropiat și i-a ordonat să nu se miște. Iar corpul s-a opus voinței ei. Aceasta a rămas încremenită, iar el se apropia de ea. Pas cu pas. Mirosul lui de  ploaie invidia aerul. Pana se apropia de ea și o prinse cu mainile de gât. Era așa aproape, iar dacă s-ar fi putut mișca, i-ar fi dat cu capu in bărbia lui.
Ochii lui roșii și reci, de ceva vreme ușor expresivi, ii aruncau vrăji asupra ei. Se simțea supusă cuvintelor lui. Ochii ardeau.
Lizette se strofoca să se miște.

Recunoștea sentimentul acesta de neputință. Recunoștea și celelalt sentiment de oroare și supunere.
O mână a rămas cuprinsă de gâtul firav al fetei, dar cealaltă mână se ridica cu o repeziciune imperceptibilă.
Lizette vedea momentul cu încetinitorul. Mâna lui puternică, gata să o lovească.
Pentru câteva momente, mâna lui a prins alte trăsături, iar în fața ei se afla altcineva. O amintire ce ii invada vederea. Inima ii tremura, iar cu cât clipea, cu atât mâna urma să o lovească.

Hai ca poți, Lizette. Își spuse ea.
Ba nu poti, continuă cealaltă voce din capul ei. O voce care ii dădea coșmaruri.
Hai!

Degetele ei au început să se miște, ca dintr-un îngheț. Articulau încet niște mișcări ca și cum ar apăsa lin clapele unui pian.
Ochii lui, ochii lor plini cu ură o făcea să își dorească să nu piardă în fața lor. Ura aceea o făcea să își dorească să îi sfâșâie cu proprii dinți. Gânduri pe care nu le mai avuse până acum.
Mâna se mișca. O simțea. Tot corpul a revenit. Dar ea stătea în continuare încremenită căci după cum zicea Morven "induceți dușmanul în eroare".

– Permite-mi să te distrug, a zis el în șoaptă.
Gâtul ei ardea de durere, iar respirația era din ce în ce mai înceată. Iar înainte ca pumnul lui să îi izbească fața, mână lui Lizette a străpuns aerul și ia cuprins-o. Ochii lui au redevenit cenușii. Și mirați. La fel ca cei a lui Owll în urma cu o zi.
Lizette schiță un rânjet superficial.

– M-ați batjocorit destul, acum e rândul meu.
Și Lizette și-a înfipt piciorul în burta tânărului a cărui nume nu îl știa.
În secunda următoare, el stătea întins pe jos, cu sângele pârâu pe buzele palide.

– Gata! se auzi vocea lui Owll. Demonstrația de azi e gata! Hai la cină!

Lizette stătea înexpresivă, cu privirea în gol. Un băiat cu pielea verde la ajutat pe Ochi-de-cenușă să se ridice. Acesta si-a șterși sângele de pe jos și a continuat să meargă alături de ceilalți spre ieșire.

– V-am zis eu... iar restul nu s-a mai putut auzi.

Pentru câteva momente regreta că l-a lovit așa tare, dar o parte din ea începea să își dorească mai mult de atât. Începea să vadă cum ii învinge pe toți, sub orice mod.
Tot cu lipsa ei de putere.
Cu tot cu blestemul ei.

Lizette a ieșit după o vreme din acea încăpere. De data asta Zaar nici nu s-a mai uitat în ochii ei, ci a plecat cu ceilalți.
Dar când a ieșit din ușă, el stătea protit de marmură, cu mâinile încrucișate ca și cum aștepta pe cineva.

– Ai ieșit! zise el serios către ea. Acesta s-a apropiat de ea și a studiat-o. Nu uita că te-am lăsat să câștigi! Să nu cumva să îți treacă prin cap cum că ești mai bună sau ca ai vreo putere. Am avut o scăpare. Dar tu tot o blestemată esti!
Lizette se uita fără viață la el. Ii studia tenul de obicei viu, acum palid, părul ca tăciunele, ochii prăfoși. Înalt cu umerii lați. Aspect puternic
Toți din școală îl știu. Multe fete îl plac, dar este doar un prefăcut arogant, gândi Lizette.
Fata a vrut să plece și sa îl lase în urma, dar acesta se postă în fața ei.
– Nu pleci până nu zic eu.
– Dar tu cine te crezi?
Acesta împrăștia din nou un aer dominant.

– Defapt nu ma interesează, continuă Lizette. Știu ca ești un bou ce se dă mare că este cineva, când defapt ești un nimic. Un nimic!

A împrumutat și ea aceeași expresie goală. Poate nu are vreo putere, dar asta nu înseamnă că nu cunoaște oamenii.
Acesta elimina spațiul din ei, făcând-o pe Lizette să se lipească le perete. Își coboară capul spre urechea ei și ii șopti:

– Tacă-ți fleanca sau jur că am să îți smulg gura aia. Vocea lui devenea răgușită de la nervi.
Trupul ei se cutremură de la respirația lui caldă ce ii mângâia gâtul. Iar mirosul acela... nu... nici un miros. El e cel mai oribil.
– Iar tu dacă te mai uiți așa sfidător, jur și eu că îți voi scoate ochii.

În acel moment una dintre fetele din grupă a venit să îl cheme pe tânăr, dar când i-a văzut așa plini de ură, a dat un pas în spate.

Îgnorând-o, Ochi‐de-cenușă a prins-o pe Lizette de bărbie și ia lipit fetei capul de marmură.
– Asta e ultima noastră data când ne vom mai vedea. Vorbeșe acum cu jalnica voastră directoare și dacă poți, renunță și la școală. Pentru o blestemată e cea mai bună alegere.
Iar el s-a departat de ea, mutându-și ochii înroșite pe colega lui.
– Haide!

*

– Mi se pare că are ceva...
– Ți se pare?
– Ești orb sau chiar nu ai observat cum ne-a controlat?
Owll stătea cu Ochi-de-cenușă și discutau în camera lor. Erau colegi de cameră și prieteni buni chiar dacă nu se vedea, căci fiecare avea propriul orgoliu.
– la un moment dat nu i-am mai putut citii gândurile! Da' pe tine ce te-a apucat atunci?
– O scăpare... La început am blocat-o. Probabil au slăbit cuvintele sau poate ochii mei... spuse el frecându-și ochii apoi capul. Simt cum vibrația aia a puterii, slăbește, dispare...
Aceștia păreau preocupați și gânditori.
– Vorbim și cu ceilalți poate, dar deocamdată rămâne între noi, iar tu... ține-te de ea și vezi slăbiciunile ei și a celor din Vest. Posibil ca tu să reușeșeti, zise Owll.
Cine știe ce a văzut acesta în mintea ei sau ce nu a putut să pătrundă.
Dar... celor puternici le provoca neliniște. O blestemată ii făcea să se îngrijoreze.