JULAS

9.

Auzind vocea stranie strigându-mă, Klaus se îndepărtase rapid de mine, luând distanță, oferind un sfârșit neașteptat sărutului nostru.

— Am făcut ceva greșit? îl întreb speriată.

Deși i-am auzit vocea lui Silas chemându-mă, nici măcar nu m-am obosit să-mi arunc privirea asupra lui. După toate cele întâmplate, îmi era silă să mă uit în ochii lui.

Klaus mă privea tăcut, șoptindu-mi de parcă îi era frică de ceva. Îl privea rece pe Silas, acest fapt dându-mi de înțeles că, de fapt, cuvântul căutat de către mine era cineva, nu ceva.

— Ce cauți aici? întreabă Klaus enervant de prezența bărbatului ce ne întrerupse.

Acesta face semn către blonda cu părul ciufulit și machiajul scurs ce își rezema capul adormită de el.

— Silas ne-a avertizat pe toți de la eveniment să nu ne apropiem de tine. Născocise câteva bazaconii pe care, personal, nu le-am crezut. Din clipa în care te-am văzut, cuvintele lui Whitlock parcă nu mai însemnau nimic. Nu voiam totuși să creez probleme cu el. Cred că ar fi bine să păstrăm distanța cât timp e el în preajmă, spune el, mutându-și atenția dinspre Silas spre mine.

Și din nou, cineva îl demascase.

— Julia! Uită-te la mine! îmi spune el, trăgându-mă la o parte. Ți-am spus ceva și vreau ca tu să mă iei în serios. În calitate de om, profesor și partener.

Bufnesc într-un râs nervos, încercând din răsputeri să îmi dau seama ce se petrecea în mintea lui.

— Partenerul cui? Al meu sau al lui Daisy? întreb pe un ton arogant, privindu-l direct în ochi. Și până la urmă, după cuvintele tale, nu-mi aparții și nici eu nu-ți aparțin ție!

Acesta suflă greu, exasperat.

— Îmbracă-te și lasă-mă să-ți explic măcar o fărâmă din cele întâmplate.

Klaus ne privea atent, doritor să audă din ce în ce mai multe. Îl privesc zâmbind, făcându-i un semn din cap, susținând că am în vedere ideea de a pleca. Intru rapid în camera alăturată, îmbrăcând rochița pe care am purtat-o cu câteva ore înainte. Era acum șifonată și duhnea a alcool, câteva pete împrăștiate pe aceasta fiind vizibile. Nici eu nu arătam splendid.

Niște șușoteli se auzeau înfundat, făcându-mă de-a dreptul curioasă. Mă apropii treptat de ușa, deschizând-o doar pentru a putea vedea lumina din camera alăturată, însă nimic mai mult. Ascult atent, încercând să deduc detalii despre subiectul conversației.

— I-am spus că ești într-o relație cu sora mea! Ar trebui să-mi mulțumești că nu i-am spus adevărul, nu să faci o scenă dinadins! îi șoptește Klaus pe un ton agresiv.

Aud niște cuvinte întortocheate, iar mai apoi un suspin îndelungat.

— Nu ar trebui să-ți mulțumesc pentru nimic, nerodule! Amintește-ți că nu ne-am afla în situația asta dacă o lăsai în pace și nu încercai să te dai bine pe lângă ea din prima seară! Intenția mea era limpede, nu trebuia să te atingi de ea! îi scuipă Silas cuvintele în față.

Aud ușa trântindu-se, curentul produs de acest fapt făcându-mi acum mie ușa să se închidă zgomotos, făcându-mă să tresar involuntar.

— Madden, ești bine acolo? aud vocea bărbatului problematic.

Ies din cameră confuză, văzându-l pe Silas stând întins pe canapeaua din sufragerie cu o expresie încordată pe față. În dreapta lui, blonda dormea dusă cu capul pe pieptul bărbatului, saliva pătând cămașa acestuia. Când mă vede se ridică rapid, deschizând ușa de la intrare, făcându-mi semn cum că ar fi timpul să plecăm. Părea foarte grăbit. Ies, evitând să mă apropii prea mult de acesta.

Mă plimbam pe lângă el tăcută în timp ce îmi povestea detalii inutile despre seara trecută. Se scuza din nou și din nou, în repetate moduri, cu alte cuvinte însa cu același sens, totul însă fără sens.

— Știi că încă mai avem de repetat sceneta pentru nota finală, nu? mă întreabă el, încercând să mă facă să scot un cuvânt.

Ce-i drept, nu reușea. Apreciam totuși efortul și că nu renunțase la mine din prima. Evident, nu-i știam planurile iar conversația de mai devreme mă făcuse doar mai confuză decât eram înainte, lucru ce nu consideram că este posibil.

— Vreau să treci pe la apartamentul meu înainte să mergem la cursuri. Vreau să te lămuresc cu câteva lucruri, spune el serios.

Primul lucru din ziua de azi care mi-a atras interesul. Îl privesc acum fugitiv, întâlnindu-i privirea. Să stau în apartamentul lui Whitlock nu avea cum să fie un lucru rău, cel puțin pentru mine, deoarece visam la clipa asta din primul moment în care l-am întâlnit la bar. Nu puteam fi singura care-și imagina toată viața împreună cu o persoană când o întâlnește pentru prima oară.

   — Vrei să-mi arăți colecția de păpuși? întreb, făcând referire la Daisy și la femeile de care acesta îmi povestea.

Replica mea nu-l făcuse nici măcar să schițeze un zâmbet, ba chiar îl întristase mai mult. Drumul începuse să devină obositor iar liniștea dintre noi era din ce în ce mai profundă. Obișnuiam să urăsc faptul că uneori vorbea prea mult și aerul său arogant, însă acum îmi lipseau. Surprinzător, ambele.

— Am ajuns, îi aud vocea dinadins.

Eram în fața unei clădiri medii și modeste. Copilașii se jucau cu frunzele uscate ce căzuseră pe jos datorită trecerii timpului, chicotind. O fetiță de numai câțiva anișori aleargă rapid înspre Silas, îmbrățișându-i piciorul acestuia strâns, din cauza faptului că era prea micuță pentru a-i oferi o îmbrățișare adevărată. Avea un zâmbet imens pe față, hainele ei fiind învelite în noroi.

Acesta se apleacă înspre fetiță pentru a o ridica în brațe și îi plasează un sărut scurt și apăsat pe frunte.

Să-ți vezi persoana iubită cu un copilaș în brațe era o imagine scoasă din rai.

— Cum se simte prințesa orașului? o întreabă Silas.

— Sunt mai bine! răspunde ea. Buni a avut grijă de mine azi dimineață! continuă, făcând semn către o femeie de o vârstă înaintată care stătea liniștită pe o bancă și zâmbea.

Vocea ei mi se părea familiară. Îmi storceam creierii încercând să-mi dau seama cine era, însă în zadar.

Silas înaintează, arătându-mi drumul către ușa apartamentului lui. Acesta intră primul, rușinat.

— Nu am avut timp să fac curat, recunoaște el.

Îi zâmbesc ușor, liniștindu-l. Eram speriată de ceea ce avea să-mi recunoască. Eram speriată de tonul și de modul calm în care îmi vorbea. Nu făcuse o glumă toată ziua.

Apartamentul lui, deși micuț, era stilat. Un șemineu mic și electric era poziționat chiar în fața măsuței de sticlă de cafea, canapeaua alb-lăptos fiind și ea prezentă în spatele acesteia. Diplome, dosare, file și hârtii erau înșirate peste tot prin casă, câteva haine aruncate prin diferite locuri decorau casa acestuia.

— Înainte să îți spun ce mă frământă, vreau să îmi promiți că nu o să se schimbe nimic. Vom lucra la scenetă împreună și ne vom comporta ca și până acum, spune el.

Dacă înainte eram speriată și paranoică, acum eram și mai și. Îl priveam cum se învârtea necontrolat prin cameră, emoționat. Își dăduse cămașa jos, abdomenul lui captându-mi atenția. Îl privesc cum își aprinde nervos o țigară și se așează pe un scaun lângă mine.

— Ce semnifică tatuajul tău? îl întreb, încercând să spulber liniștea inconfortabilă dintre noi.

Acesta trage un fum din țigară, mai apoi aruncând-o pe geamul rabatat de lângă el.

— O să ajungem și acolo, începe el. Pentru început, vreau să-ți povestesc de Daisy, spune el.

Scormonește preț de câteva secunde bune într-un sertar iar mai apoi se îndreaptă către mine. Îmi înmânează o poză înrămată iar mai apoi se așează tăcut lângă mine, privindu-mi reacția ce înceta să mai vină.