JULAS

11.

Trecuseră două săptămâni în care îl evitasem total pe Silas. Căsuța mea vocală era plină de mesajele lui. Mai aveam puțin până la finalul semestrului și știam că nu puteam să-l evit la nesfârșit.

Mă aflam din nou în fața biroului său, la fel ca-n prima zi. Aveam în mână doua cafele ca semn de împăcare. Stăteam fix în fața ușii deoarece îmi era frică să bat. Îmi contemplam toată viața, număram frunzele plantei poziționate în fața ușii, ascultam pașii gălăgioși de pe coridor și priveam anxioasă pe ceas cum trecea fiecare secundă. Făceam orice doar ca să trag de timp.

Ce nu știam, de fapt, era ce să-i spun, cum să mă comport în fața lui, cum să mă adresez acum. Totul era încă în ceață.

Îmi iau inima în dinți și bat silențios în speranța că acesta nu mă va auzi și voi avea o scuză să plec.

   — Intră! aud din spatele ușii.

Se pare că nu era ziua mea norocoasă.

Intru timidă în biroul lui, observând că de data aceasta era mai curat și mai aranjat. Odată ce mă vede se ridică brusc de pe scaun, lăsând stiloul ce-l avea în mână să cadă pe dosarul plin cu foi.

   — Te deranjez? întreb cu o reținere evidentă.

Era de-a dreptul surprins de prezența mea. Nici măcar nu era în stare să îmi răspundă.

   — Nu, niciodată, mă asigură el. Corectam niște lucrări, dar mai am timp. S-a întâmplat ceva? mă întreabă speriat.

Faptul că acesta credea că venisem la el doar din cauza că aveam probleme sau nevoie de el mă întrista. Deși m-am comportat mai diferit și am fost mai distantă în ultimele săptămâni nu însemna că mă folosesc de el.

   — Voiam să vorbim. Știu că în ultimul timp te-am evitat total.

Acesta îmi privea buzele atent, lucru ce mă emoționa puternic.

   — Despre ce anume vrei să vorbim, domnișoară Madden? îmi spune pe un ton serios, așezându-se pe colțul biroului, împletindu-și mâinile curios.

Acțiunile pe care le făcea erau, surprinzător, atractive. El era atractiv. Îmi vorbise cu domnișoară și cu numele de familie, fapt ce-mi arăta că era supărat.

   — Știu că ești supărat pentru că te-am ignorat!spun, înmănându-i una din cafele. Nu era neapărat intenția mea, dar simțeam că aveam nevoie de puțin timp departe de toți și toate.

El era toți și toate.

Ochii îi străluceau în timp ce mă privea, zâmbind zeflemitor. Începuse să se joace din nou cu inima mea.

   — Nu aș avea niciun motiv pentru care să fiu supărat pe tine, Madden. Nu mi-ai greșit cu nimic. Eram deja convins că ești imatură, absența ta doar mi-a demonstrat că aveam dreptate. Nici nu mi-aș putea imagina un viitor cu o persoană care fuge de la prima problemă, recunoaște el.

Știa că ce mă rănea cel mai tare erau cuvintele. Mai știa și cât de mult încercam să-l impresionez și cât de mult conta părerea lui pentru mine, așa că folosea lucrurile acestea împotriva mea. Era totuși un joc care se putea juca în doi.

Îmi las cafeaua pe birou în timp ce mă apropii periculos de aproape de el. Îi ating abdomenul acoperit de cămașa lui șifonată, lucru ce îl face să tresară involuntar. Mă apucă strâns de mână, oprindu-mă spontan. Îmi mușcam buza într-un mod absolut ciudat, încercând să par atrăgătoare. Surprinzător, îmi reușea.

   — Vrei să mă săruți? îi șoptesc în ureche.

Mă prinde strâns de talie, apropiindu-și buzele de ale mele. Emana aer fierbinte în timp ce respira, simțindu-l pe tot corpul meu înflăcărat. Eram atât de aproape de el încât îi puteam auzi bătăile inimii cum accelerau. Nu-mi puteam da seama dacă era entuziasmat, speriat, nervos sau excitat.

   — Ieși afară! îmi ordonă el.

Îmi eliberează talia din strânsoarea în care eram prinsă, lucru ce mă face să-mi pierd balansul pentru o secundă. Îl privesc cum se așează din nou pe scaunul din spatele biroului, continuând să corecteze lucrări.

Mă simțeam frustrată. Înțelegeam că era furios, dar să mă trateze chiar așa?

Mă așez pe scaunul din față, evitându-i dorința. Mă privea confuz, sorbind din cafea.

   — Când mai treci pe la mine să repetăm? întreb calm.

   — Să repetăm ce anume? răspunde el întrebării mele sub forma unei alte întrebări.

Făcea pe prostul.

   — Sceneta pentru nota finală. Știi, se apropie. Știu că tu ne ești îndrumător și profesorul ce va acorda notele, însă vreau să fiu pregătită. Nu o fac doar pentru tine sau pentru calificative, o fac pentru mine și pentru dorința mea de a evolua. 

Consider că dacă făceam pe silitoarea voi reuși să-i înmoi sufletul. Era oricum înghețat.

   — Ah, legat de asta, începe el, ți-am schimbat partenerul.

Îl priveam uimită, neavând nici cea mai mică idee despre ce ar trebui să-i spun.

   — Ești țicnit? Mai sunt câteva săptămâni cel mult! Nu am timp să o iau de la capăt cu altcineva! Nu o să reușesc! răspund revoltată.

Aveam toate drepturile să mă frustrez. Una e viața personală, alta cea profesională. Unele persoane aveau nevoie să înțeleagă diferența.

   — N-ai decât să te descurci, răspunde fără ca măcar să ridice privirea asupra mea.

   — Cine e noul meu partener și cum? Parcă spuneai că suntem un număr impar și nu aveai cum să ne împarți altfel!

Râde pe sub mustață arogant. Simțea gustul victoriei pe buze.

   — Am reușit să strecor pe cineva și să vă împart astfel încât totul să fie bine. Dacă vrei să-ți afli partenerul, verifică pe ușa salei 1 așa cum fac toți.

Următorul lucru pe care îl făcea era să mă trateze ca pe o persoană oarecare? Îi doream succes. Știam oricum că avea să eșueze.

Mă ridic nervoasă de pe scaun, dând să plec. Inițial voiam să las lucrurile așa, voiam să iau totul ca pe o învățătură de minte, ca pe un sfat, un lucru bun și nu ceva ce m-ar putea trage în jos. Asta era, bănuiesc, una din calitățile bune pe care le uram la mine însămi. Nu puteam să fiu vreo persoană nepăsătoare? Îmi schimbasem totuși părerea pe moment când îi vedeam zâmbetul diabolic în timp ce mă privea lung, citindu-mi frustrările pe față.

— Știi, încep eu așezându-mă din nou pe scaunul uzat din fața biroului, nu e corect ceea ce faci. Mi-ai ascuns un lucru foarte important, m-ai lăsat baltă cu vreo jumătate de oră înaintea unui eveniment la care, apropo, tot tu m-ai invitat și te comporți cu mine foarte rece! Te comportai și încă o faci de parcă sunt doar o persoană oarecare din viața ta!

— Pentru că asta ești, răspunde el sec.

Cred că durea mai tare faptul că știam că avea dreptate și că, de fapt, nu ținuse la mine niciodată. Avuse mereu interesul lui propriu și nu fusesem și nici nu o să fiu vreodată o parte importantă din viața lui. Eram de-a dreptul dezamăgită de tot ceea ce se întâmpla la momentul actual în jurul meu. Mă simțeam goală pe interior.

   Și mi-a spus că o să fie mereu acolo să mă apere, dar nu mi-a spus niciodată că el îmi va cauza durerea.