JULAS

13.

Îi priveam genele lungi, sprâncenele dese și trăsăturile unice ale feței în timp ce dormea. Îi analizam tatuajele intrigată vrând să aflu ce se ascundea în spatele acestora. Mâna lui era încă împletită cu nerușinare în jurul taliei mele, strângându-mă puternic.

— Arăt bine dormind? mă întreabă din senin pe un ton somnoros, lucru ce mă face să tresar speriată.

Răsuflu ușurată la auzul vocii lui, îndepărtându-mă puțin de el, oferindu-i spațiul personal de care avea nevoie.

— Nu voiam să te trezesc, răspund eu. O să întârziem dacă nu plecăm curând, continui.

Mă privea adânc, dându-mi o șuviță din părul meu dezordonat și nepieptănat după ureche.

— Ești foarte frumoasă, recunoaște el.

Tăceam rușinată, neștiind ce altceva ar trebui să spun sau fac. Arătam ca un dezastru însă în ochii lui eram frumoasă. I-am zâmbit preț de o secundă iar apoi mi-am lăsat privirea în jos mirată. Ce s-a întâmplat cu bădăranul de aseară?

— Chiar trebuie să mergem? mă întreabă în timp ce își îmbrăca tricoul alb ce stătea așezat undeva pe pat.

Aș vrea să-i spun nu din simplul fapt că nu cred că m-aș fi descurcat singură cu Silas astăzi. Aveam o dispoziție bună, surprinzător, și nu voiam ca simpla lui prezență să strice asta. Pe lângă acest fapt, eram sigură că era din nou, ca în fiecare dimineață, cu altcineva.

— Nu, răspund eu. Știu o cafenea unde am putea merge!

Dacă Silas a decis să se joace cu mine, eu m-am decis să mă alătur lui.

Iese fericit pe ușă odată ce auzise cuvintele mele, lăsându-mă în urma lui. Suflu greu, urmărindu-i pașii. Închid ușa în urma mea grăbită, zărindu-l cum se urcă entuziasmat în mașină.

Ironic cum tipii duri sunt cei mai ușor de satisfăcut.

Pufăia din nou din țigările lui, suflând enervant fumul înspre direcția mea. Mergea cu o viteză relativ medie, starea bună pierindu-i totuși pe măsură ce ne apropiam de destinație.

Fredonam ciudat o melodie de la radio, lucru ce îi dădea un adevărat motiv de amuzament lui Braydon. Mă simțeam împlinită că am reușit să-l fac să râdă. În momentele de tensiune ca acelea nici măcar nu conta că se amuza pe seama mea.

Odată ajunși la cafenea, privirea mea fugea disperată în speranța că îl va întâlni pe Silas. Îl zărisem stând la o măsuță din colț citind o revistă. Surprinzător era singur.

— Acela nu e Whitlock? mă întreabă Braydon. Merg să îl salut, mă anunță el. Vino!

Mă prinde de braț, trăgându-mă la propriu după el. Eram rușinată. Poate că nu era o idee atât de bună precum credeam.

Îl privesc cum se aruncă pe scaunul din fața lui Silas, luându-i revista din mână.

— Uitați pe cine am adus, începe el, arătând către mine.

Silas arăta la fel de bine ca întotdeauna. Părul îi stătea în toate direcțiile, hainele pe care le purta făcându-l să arate de un miliard de ori mai atractiv, picături de cafea stând comod pe buzele lui roșii și umflate din cauza vântului puternic.

Voiam să-l devorez.

— Madden, Thompson, începe el. Mă bucur să vă văd! minte el.

Privirea din ochii lui mă ucidea și termina.