Jocul Umbrelor (Hades)

Capitolul 26🌿

Furia îmi curge prin vene. A luat complet locul sângelui și e singurul lucru care îmi alimentează bătăile inimii. Încă din momentul în care Delta mi-a arătat ce se întâmplă, am simțit nevoia să distrug totul în calea mea. Și am nevoie de tot controlul ca să nu le expediez sufletele celor doi în Tartarus.

Îl ignor complet pe bărbatul care stă așezat pe canapea. Îi simt privirea asupra mea, însă bărbatul este atât de laș încât nu îndrăznește nici măcar să vorbească. A mormăit ceva, la un moment dat, însă cuvintele nu m-au ajuns. Mă opresc din a bate cu degetele în brațul fotoliului și expir ușurat doar atunci când o văd pe Liz apropiindu-se. Nu cred că o să rezist mai mult de o oră fără să fac vreo prostie; iar femeia aia enervantă este mama ei, iar ăsta este singurul lucru care mă face să mă abțin.

Eliza are un platou cu fursecuri în mâini, la un loc cu suc și pahare. Mama ei nu o urmează deocamdată, iar eu îi observ fiecare pas. Observ până și roșeața subtilă din obrajii ei, și deși știu că doar se simte puțin intimidată de prezența mea, nu pot să nu-mi aduc aminte de urmele de palmă, care i-au pătat pielea fină cu puțin timp înainte. Și pentru câteva clipe, puterea îmi scapă de sub control. Eliza îmi zâmbește și se așează pe brațul fotoliului; își apropie buzele de urechea mea.

- Sunt bine.
- Știu.

Dar asta nu înseamnă că a fost bine până să ajung eu aici. Și nu pot permite nimănui să-mi rănească partenera. Nici măcar părinților ei.

- Deci, Hayes, de unde ești?

În cele din urmă tatăl ei își face curaj să vorbească. Liz pare pregătită să îl corecteze pe bărbat; îmi îndrept atenția asupra ei, negând scurt, rânjind. Abia ce a prins curaj omulețul. Nu vreau să-i tai elanul de acum.

- Din Grecia, de fapt. M-am mutat aici recent. Cam de când a început anul universitar.
- Ești student? Ce studiezi, Hayes?

Observ maxilarul Elizei zvâcnind. Îmi apropii palma de chipul ei și îi aranjez câteva șuvițe de păr în spatele urechii. Îi scapă un oftat profund și se întinde să-și toarne suc într-unul dintre pahare.

- Da, sunt student. Și mitologie. Studiez mitologia. E un subiect tare interesant.

Liz chicotește scurt, sorbind apoi câteva guri din sucul natural. Îmi oferă un fursec în formă de brăduț. A fursecuri miroase ea! Apetisant. Mușc din biscuit fără să îl iau din mâinile sale, lucru care o face să se fâstâcească stânjenită, iar mie îmi aduce un zâmbet satisfăcut pe buze.

- Mai ai întrebări pentru mine, Cardan?

Replica mea o face pe Eliza să râdă. O privesc cu coada ochiului, în timp ce mă las pe spate, în fotoliu, adoptând o poziție degajată. Îmi așez cotul pe celalat braț al fotoliului, sprijinindu-mi obrazul în palmă, privind înspre bărbat. Nu-mi scapă nici faptul că privirea lui e fixată pe încheietura mea, acolo unde tronează însemnul jurămintelor noastre și nici furia tăcută care fierbe în ochii lui banali, căprui.

Amelia pătrunde în cele din urmă în încăpere, aducând o sticlă de vin cu ea. Se așeză lângă soțul ei, cât mai departe de mine. Rânjesc. Am efectul pe care mi-l doresc asupra lor. Femeia îndrăznește să arunce o privire dezaprobatoare înspre Liz. Permit unui val de putere să măture încăperea, lucru care o face să își îndrepte postura și să-și mute atenția asupra soțului ei.

Amelia este cea care îi continuă interogatoriul:

- Și ce te-a adus tocmai aici? Îmi vine destul de greu să cred că e singurul loc unde poți studia prostia asta.
- Ce pot să zic? Probabil că nu este singurul loc, dar aici am găsit un motiv al naibii de bun să rămân.