Jocul Umbrelor (Hades)

Capitolul 17🌿

,,E nevoie de atenția ta aici, Lordul meu. Cât mai repede."

Mesajul lui Silas nu îmi prevestește nimic bun. Și Eliza trebuie să rămână aici, singură, expusă pericolelor. Nu pot să o iau cu mine. Nu pot nici să îi cer lui Hermes să o păzească. Nu atâta timp cât Zeus îl consideră de partea lui. Scap un mârâit ofticat. Plecarea mea este un risc pe care nu vreau să mi-l asum. Silas știe acest lucru. Și cu toate acestea, mi-a solicitat prezența. Semn că, orice s-ar întâmpla, este necesar ca eu să fiu acolo. Măcar dacă i-aș fi cerut Elizei să se mute în casa mea. Acolo ar fi în siguranță. Celor că mine le-ar fi dificil să o descopere.

- Hades? S-a întâmplat ceva?

Las flăcările să înghită mesajul lui Silas, concentrându-mă pentru câteva secunde pe cenușa rămasă. Timpul trece diferit între cele doua tărâmuri. Deși eu voi fi acasă pentru câteva ore, aici pot trece chiar până și câteva zile.

- Nu știu. Cred că da.

Îmi strâng părul în pumn, frustrat.

- Ce te frământă?
- Trebuie să plec pentru un timp. Nu știu cât, nu știu de ce. Silas nu mi-a dat prea multe detalii, însă pare o urgență.
- Să pleci?
- Acasă.
- Oh.

Își prinde buza inferioară între dinți, gânditoare.

- O să... o să te întorci, nu?

Râd neliniștit, fixând-o cu privirea. Sper că disperarea care mă cuprinde nu este atât de evidentă.

- Nici măcar nu vreau să plec, Liz.
- Dar trebuie, nu-i așa? Hades, sunt oamenii tăi. Casa ta.

Îmi lipesc buzele de fruntea ei, șoptind:

- Totul e în van dacă te expun pe tine pericolului. Fără tine, locul acela e damnat.
- Ce pericol?
- Cei ca mine. Faptul că știu, într-o oarecare măsură că ești cineva important pentru mine. Nu știu toată povestea, pentru ca am interzis oracolelor să destăinuie viitorul tău celorlalți zei, iar prețul acestei greșeli este însăși viața celei care îndrăznește să o facă, însă faptul că Theos te-a văzut... M-a văzut protejându-te, este mai mult decât suficient încât să le trezească curiozitatea. Suficient încât să se asigure că îmi răpesc ultimul strop de lumină. Nu pot risca una ca asta.
- Nu pot să îmi pună viața în pericol, nu?
- Zeii nu. Deși au ei alte metode, mult mai rele, pentru a-ți produce suferința. Crede-mă.

Îmi zâmbește încrezător, deși observ cu ușurință lacrimile mici ce îi se formează în ochi.

- Du-te, Hades. O să fiu bine. Cu cât pleci mai repede, cu atât mai repede rezolvi situația de acolo și te poți întoarce la mine, nu-i așa?
- Timpul o să curgă diferit pentru noi. Chiar dacă eu voi petrece maxim câteva ore acolo, pe Pământ pot să treacă chiar și câteva zile.
- Un motiv în plus să te grăbești.

Își întinde chipul spre al meu și îmi sărută apăsat obrazul. Îi apuc trupul mic în brațe și o strâng la pieptul meu. Dacă aveam un jurământ aș fi putut să fiu conectat cu ea. Totuși... Un contract temporar ar trebui să fie de ajutor. Bingo!

- Dă-mi voie puțin.

Îi prins unul dintre brațe și-l întind în fața noastră. Îmi înțep pielea degetului suficient încât câțiva picuri de sânge să se scurgă înainte ca rana să se închidă. Am desenat un model complicat, rapid pe antebrațul ei, desenul rămânând întipărit pe pielea ei fină.

- Asta o să îmi permită să fiu aproape de tine. E o legătură temporară. Dacă ți se întâmplă ceva, dacă o să fii în pericol, o să îmi permită să te simt. Ar trebui să reziste o săptămână. Sper că nu o să fiu plecat pentru mai mult timp.
- Apoi o să dispară, pur și simplu?
- Mhm. O să dispară. Pur și simplu.
- Există și o versiune permanentă a acestuia?