Jocul Umbrelor (Hades)

Capitolul 32🌿

PARTEA A II-A
✨️Consoarta Întunericului ✨️

– Doamna mea.
– Hermes, te rog! Eliza. Numele meu este Eliza.

Hades și Hermes râd amuzați. Bărbatul blond își întinde brațul înspre mine; nu ezit să-l cuprind, deși nimeni nu mă face să mă simt mai în siguranță decât Hades.

– O să-i port de grijă cu prețul vieții mele.

Îmi dau ochii peste cap; lui Hermes îi place să dramatizeze. Exagerează! Sunt conștientă că sunt în pericol însă nu cred că o discuție cu Steph o să fie declanșatorul necazurilor mele. Mai ales dacă Hermes sau Hades sunt pe aproape.

– Așa să faci. Întoarce-te repede la mine, lumină mică.
– Apoi mergem acasă?

Îmi zâmbește calm, însă zâmbetul nu-i încălzește privirea.

– Da, iubito. Apoi mergem acasă.

Îi fac scurt cu mâna înainte ca Hermes să ne teleporteze cât mai aproape de locul unde o să ne întâlnim cu Steph.

– Eliza, te rog să nu părăsești lumea asta cu regrete. Hades nu o să le facă față.
– Nu am niciun regret Hermes. Hades e acasă pentru mine. Și nu contează unde suntem, atâta timp cât pot să fiu lângă el. Ce e de regretat?
– Viața pe care ai avut-o aici înainte de Hades.
– Viața poate fi un Iad, Hermes. Hades m-a scos din el.
– Și tu pe el. În cazul în care nu știai. Au trecut secole de când l-am văzut ultima dată sperând. Zâmbind. Visând. Nu vreau să mai pierd asta. Mi-a lipsit.
– Nu o să o pierzi.
– Promite-mi. Promite-mi că nu o să faci nimic absurd. Că nu o să iei problema tărâmului nostru în propriile tale mâini. Promite-mi că o să ai grijă de el. De Hades.

Îi zâmbesc.

– Îți jur. O să am grijă de Hades și o să îți aduc casa înapoi. Apoi mai bine m-ai trata ca pe-un prieten.
– Domniță dragă, ați devenit prietena mea încă de când Hades a avut încredere să mi te prezinte.
– Atunci de ce continui să mi te adresezi așa?

Hermes râde gălăgios și mă trage într-o îmbrățișare strânsă.

– O să fii o zeița dată naibii. D-aia. Vreau să fiu de partea ta bună.
– N-ai de unde să știi.
– Numește-o premoniție. Presentiment. Banuială. Cum vrei. Însă te asigur, Eliza. Presentimentele mele mereu se adeveresc. Iar când sunt aliniate și cu ale lui Hades? Gaia să aibă milă. 

Îl privesc uimită.

– Nu credeam că Hades vorbește despre mine.

Rânjește jucăuș.

– Ești singura despre care vorbește. Cu fiecare ocazie.

Își așează palma pe spatele meu și mă conduce înspre Steph. Roșcata îmi arunca un zâmbet larg și îmi face cu mâna. Pare ușurată să mă vadă. Însă de îndată ce îl observă pe Hermes se încruntă.

– Să înceapă distracția.

– Hermes? Ce-ai de gând?

Rânjește răutăcios;

– Să mă asigur că primești răspuns la întrebări. Mai ales că, cel mai probabil, sunt aceleași întrebări pe care le avem eu și Hades. Și crede-mă, o să fiu blând în comparație cu ce o așteaptă dacă pune Hades mâna pe ea.