Jocul Umbrelor (Hades)

Capitolul 7🌿

Singurul lucru – sau mai bine spus, singura persoană, ce și-a făcut un cămin permanent în mintea mea este Hades. Este sigurul la care mă gândesc, încă de când s-a decis să intre pe ușa amfiteatrului, acum două zile. Mă îndrăgostesc de bărbatul ăsta, repede și cu siguranță. Cum să nu o fac, atâta timp cât este exact ceea ce mi-aș dori? Amuzant, blând, răbdător și grijuliu. Nu pare să-l enerveze, încă, faptul că tind să vorbesc mult atunci când sunt pe lângă el. Și nici obsesia mea pentru mitologie nu pare că-l deranjează. Și face să-mi fie atât de ușor să-l îndrăgesc! În plus, nu pot decât să recunosc: arată bine. Foarte, foarte bine. Totuși, mă așteptam să fie acaparat de fete până acum, însă dintr-un motiv sau altul mi se pare că toată lumea încearcă să se țină la distanță de el.

Nu mi-e dificil să observ atenția de care are parte. Toată lumea e cu ochii pe el deși nimeni nu îndrăznește să-i invadeze spațiul personal. Asta cu excepția mea, în acele momente în care reușesc să fiu aproape de el — deloc puține de altfel. Îi caut compania cu fiecare ocazie, iar pe el nu pare să-l deranjeze. Nu știu ce i-a spus acum două zile, în amfiteatru, însă până și Cristina a renunțat la ideea de a se apropia de el, iar ea nu renunță niciodată atunci când își dorește să pună mâna pe ceva — sau pe cineva. Iar pe Hades și-a dorit să pună mai multe părți ale corpului decât mâinile, sunt convinsă. Până și pe mine mă ispitește suficient de mult încât să vreau să testez lucruri noi.

Nu l-am văzut încă în dimineața aceasta, drept urmare, sunt prinsă cu grupul meu de prieteni. Mai sunt cincisprezece minute până la următorul curs, cel de istorie antică și ne petrecem timpul afară, în curtea din spate, pe treptele de la intrare. Mă curtremur și îmi strâng mai bine paltonul de toamnă în jurul meu – este suficient de rece încât să fie relativ deranjant. Joshua se apropie de mine, cu veșnicul lui rânjet idiot pe chip. Îsi trece brațul peste umerii mei, aducându-mi trupul mai aproape de al său.

– Te pot ține în poala mea dacă ți-e rece.

Mârâi frustrată – tipul ăsta pur și simplu nu poate să înțeleagă faptul că nu sunt interesată de avansurile lui. Nu e genul meu de bărbat – drace, nici măcar nu-l pot considera mai mult decât un băiețel arogant, care se crede îndreptățit să aibă orice femeie la picioarele lui. Nici înfățișarea nu-l prea ajută, de altfel, deși probabil în ochii altor femei, Josh e masculin. Are un chip rotund, ca de copil — nu văd nimic bărbătesc la asta. Trupul îi este excesiv de masiv, alt aspect care nu este deloc pe placul meu. Și în majoritatea timpului, neuronii lui sunt în locul greșit. Îi șuier printre dinți:

– Du-te naibii, Josh.

Mă ridic de pe treapta rece, punând suficientă distanță între noi, deși sunt sigură că nu va dura prea mult până când o să se apropie din nou de mine. Îmi ia atitudinea drept provocare, deși i-am zis de nenumărate ori că, pur și simplu, nu mă atrage. Îmi oferă un rânjet larg, care nu face altceva decât să-mi întoarcă stomacul pe dos.

– Ce-ați zice dacă ieșim undeva vineri seara?

Propunerea Cristinei atrage un rând de aclamații – bine înțeles că nu este nevoie de prea multă muncă de convingere ca să pornească gașca asta, mai ales când este vorba despre ieșitul în oraș. Oftez profund, deloc convinsă că îmi doresc să iau parte la o altă „aventură" mai ales dacă sunt toți prezenți. Josh nu este singurul cretin din grupul nostru de prieteni și cu siguranță nu voi putea să mă relaxez. Va fi nevoie să stau cu garda ridicată în fiecare moment. Până la urmă, diferența de putere dintre mine și oricare alt tip din grupul nostru este semnificativă — și, deși mă îndoiesc că oricare dintre ei ar merge prea departe, împotriva voinței mele, nu este un risc pe care să vreau să mi-l asum. Și nici nu mă pot baza pe faptul că Hades o să apară, în mod miraculos, acolo, ca să mă salveze.