Jocul Umbrelor (Hades)

Capitolul 22🌿

Cum aș putea să refuz să mă mut aici, cu Hades când totul este atât de liniștit? A fost pe de parte una dintre cele mai bune decizii pe care le-a avut în ultimul timp. Casa în sine are ceva primitor și călduros, ce te face să te simți acasă. Este exact ceea ce avem nevoie: are un singur dormitor, foarte spațios, o baie încăpătoare a cărei atracție principală este cada imensă pe care am pus ochii încă din prima zi, o bucătărie micuță dar bine echipată și o cameră de zi largă, decorată cu bun gust. Fațada casei este ascunsă de pomi mici, cu coroane bogate astfel că se observă destul de greu de la alea principală. Trebuie să-mi aduc aminte să-l întreb pe Hades dacă știe ce fel de copaci sunt. În plus, curtea din spate este perfecta pentru Raven, atunci când vrea să alerge în voie. Faleza este la cateva minute distanță, iar drumul până la facultate nu durează mai mult de 20 de minute.

Mă așez pe pătura moale pe care Hades a întins-o peste gazon, într-un loc ferit de soare. Azi avem parte de o zi surprinzător de caldă. Raven se apropie de mine, dând veselă din coada subțire. Îi mângâi blana moale și o las să îmi lingă fața. Râd fericită atunci când își trântește trupul pe picioarele mele. Când o să fie mai mare probabil că o să fie dureros, însă nu vreau să mă gândesc prea mult la asta. Am de gând să mă bucur din plin de fetița asta.
  
Își ridică capul atunci când Hades iese din casă. Lovește scurt pătură cu coada însă nu se ridică.
 
Mi-e imposibil să rețin zâmbetul care mi se formează pe buze, atunci când îl văd apropiindu-se de mine, pășind plin de încredere și având acea blândețe specifică lui în ochii de culoarea vinului roșu, vechi. Îl iubesc pe bărbatul ăsta. Îl iubesc atât de mult. Și încă mi se pare un vis tot ceea ce trăiesc, încă de când am ajuns să îl cunosc. Este de-a dreptul ireal! Și pe bună dreptate, oamenii m-ar crede nebună dacă le-aș spune nu doar că Zeul Infernului este printre ei, dar acesta este partenerul meu. Cel care e stăpân pe inima și sufletul meu.

– Hei tu, lumină mică.

Se lasă lângă mine, așezând un bol cu fructe în fața noastră. Îmi fură un sărut mic, zâmbește, apoi mă sărută din nou, jucăuș.

– Hei ție, Zeule.

Râde amuzat, întinzându-se pe pătură, lăsându-și capul să se odihnească în poala mea, fiind atent să nu-i deranjeze poziția lui Raven. Am început să-i mângâi părul moale, bucurându-mă, ca de fiecare dată, de senzațiile pe care mi le crează apropierea noastră.

– Ce copaci sunt pe aici, Hades? Nu cred că am mai văzut tipul asta de pomi.

Și pe bună dreptate: majoritatea copacilor au o coroană deasă, bogată și nu sunt foarte înalți. Au tulpini relativ subțiri, de culoare închisă, iar crengile par prea fragile pentru a susține amalgamul de frunze bogate și verzi. Sunt tare curioasă cum o să reziste când și dacă o să producă fructe.

În loc să-mi răspundă, Hades și-a întins brațul înspre bolul cu fructe, apucând o bucată de rodie. Mi-a întins fructul, rânjind. Am luat bucata din mâna lui, privind înspre sâmburii roșii, zemoși. Dacă copacii aștia sunt plante de rodiu, o să-mi fie dificil să nu râd puțin, știind că acolo de unde vine el, este singura plantă care rezistă.

– Sunt rodii?

Nu aștept să îmi răspundă înainte să mușc cu poftă din sâmburii zemoși. Cred că rodia a devenit fructul meu preferat.

– Majoritatea. Trebuie să recunosc, sunt unul dintre motivele pentru care am ales locul asta.

Chicotesc amuzată, aplecându-mă asupra lui, sărutându-i apăsat fruntea;

– O face să fie acasă?
– Tu o faci să fie acasă. Pomii de rodiu sunt doar un bonus bine venit.

Îi sărut buzele, fiindu-mi imposibil să mă gândesc la un răspuns inteligent. Sau măcar la unul pe măsura vorbelor sale. Am auzit de multe ori lucruri asemănătoare de la el și știu cât de importante sunt cuvintele sale — cât de important este modul în care îl fac să se simtă. Cred că i-a fost dificil să vină aici, să-și lase oamenii și casa în urmă lucrurile, doar ca să-mi poarte mie de grijă. Și este nevoit să trăiască printre ființele pe care le detestă cel mai mult și care tremură de frică de fiecare dată când îl întâlnesc. Și asta doar din vina unui blestem nenorocit, care nu le permite lor să îl vadă așa cum este cu adevărat: perfect.