Un pas spre viitor... (pauza)

Capitolul 2 ~ Inceputul a tot

Incruntata, batea nervos din picior si ne privea parca dezamagita pe deasupra ramelor ochelarilor sai ovali, cu rama aurie. Da, asta era Iustina pe care o stiam, intotdeauna pe urmele mele. Ea era Inteleapta care a avut grija de mine de cand parintii mei murisera. Aveam doar doi ani atunci, deci nu puteam sa zic ca imi lipseau asa mult, amintirile mele cu ei fiind apoape inexistente. Oricum, ea m-a invatat aproape tot ce stiu si aveam impresia ca regreta cateodata asta. Era singura persoana dintre Cei Cinci pe care o suportam. Am observat ca era urmata de cativa Agenti, asa cum ma asteptam. Sigur tot ei au chemat-o.

-Pare cam... am inceput sa-i spun lui Robi.

-Clara, din nou faci probleme!? Si Robi, ma asteptam la mai mult! Credeam ca macar tu poti sa o tii pe fata asta departe de situatii de acest fel!! a tipat femeia, apropiindu-se de noi cu pasi repezi.

-Enervata, imi termina spusele prietenul meu, care incerca fara succes sa se ascunda de privirea ucigatoare a Iustinei uitandu-se in pamant. Trebuia sa recunosc ca ma inspaimanta si pe mine cand se infuria pe cineva. Nu era o priveliste tocmai placuta, iar daca mai erai si persoana vizata, ei bine, sa speram ca ai sange rece.

-Sunt chiar foarte suparata, nu doar enervata. Chiar speram ca nu o sa mai trebuiasca sa alerg dupa voi ceva vreme pentru a va opri sa faceti ceva nesabuit. Adica ultima data cand am mai facut asta a fost cu mai putin de trei saptamani in urma, daca nu ma insel! a zis femeia cu ochelari aurii.

Dupa o pauza cam lunga in care ne-a aruncat priviri pline de repros, Iustina continua, spre usurarea noastra, sa vorbeasca privindu-ne acum bland. 

-Oricum, continua ea, trebuie sa va duceti amandoi sa va odihniti. Din fericire pentru voi ati scapat de pedeapsa, aveti noroc ca maine e o zi tare importanta. Stiti ca se fac cinci luni de la aniversarea de cincisprezece ani a ta, Clara.

Eu si Robi ne-am uitat unul la altul. Chiar uitasem! Normal ca Iustina a observat acest schimb de priviri. A clatinat din cap, probabil din nou dezamagita. A chemat doi dintre Agentii Speciali care o insoteau si i-a instruit sa ne conduca pana la apartamentul nostru, cel in care locuiam eu cu Iustina impreuna cu familia lui Robi. Ne-a urat noapte buna si ne-a spus ca ne vom vedea dimineata, deoarece avea inca treaburi de facut.

Ajunsi la apartamnet, am primit o masa calda, plus bonus o predica lunga de la tatal lui Robi, legata de comportmentul nostru „neadecvat” si total „iresponsabil”. Pana la urma, dupa o zi plina, ne-am retras fiecare in cabina lui, exact dupa stingere. Nu stiu de Robi, dar eu nu am dormit in noaptea aia. Intunericul parea ca ma inghite. Desi am reusit sa atipesc o perioada scurta de timp, m-am trezit cu fata plina de transpiratie, tipand si respirand sacadat. Imi uram cosmarurile, ma inspaimantau... Pareau asa de reale! Inca tinundu-mi ochii inchisi, procesand noul meu vis oribil, am simtit o mana pe spatele meu, incercand sa ma linisteasca. Am lasat persoana atat de cunoscuta mie sa ma tina in brate pana m-am calmat. Nu era prima data cand facea asta si ii eram recunoscatoare. Ma ajuta sa fie acolo, dar totusi nu as fi admis asta prea usor in fata cuiva. Cum stia de fiecare data ca aveam nevoie de el fusese dintotdeauna un mister pentru mine, insa nu imi pasa. Conta doar ca stia.

 - Inca un cosmar? Sunt din ce in ce mai dese in ultimul timp, nu-i asa, Clara? a intrebat Robi cu o voce joasa.

M-am departat de el si am aprobat din cap. Ingrijorarea i se citea pe chip in lumina slaba care venea de pe hol pe sub usa camerei. Era adevarat ca visele mele erau din ce in ce mai frecvente. Si mai ciudat, Robi incepuse de asemenea sa aiba aceleasi cosmaruri ciudate cam dupa ce am implinit eu cincisprezce ani. Mi se parea dubios, mai ales pentru ca imi ramasesera intiparite in minte cuvintele Inteleptilor adresate mie si prietenului meu, in ziua aniversarii:

 - Totul se va schimba. Tot ce v-am zis si invatat pana acum va fi mai clar nu peste mult timp.  Se apropie momentul adevarului, ne spusesera ei atunci.

Nu imi placusera acele cuvinte. Mi-au dat fiori...