Am cazut intr-un somn adanc, dar nu inainte sa il aud pe Alexander cum se aseaza pe fotoliul de langa patul meu si spune pe un ton grijuliu, dand la parte cu degetele cateva din suvitele mele rebele de par de pe fata :
- Sunt aici daca mai ai nevoie de ceva. Somn usor, Clara...
Si atunci as fi vrut cu orice pret sa il pot privi si sa ii pot raspunde la acele vorbe simple, insa pline de afectiune, dar nu aveam puterea.
~
M-am trezit cu o durere ingrozitoare de cap si m-a cuprins o ameteala cumplita atunci cand am incercat sa ma ridic din pat. Am gemut si m-am incruntat, punandu-mi o mana pe compresa care inca era pe fruntea mea, incercand sa o sustin.
- Hei, Clara! Cum te mai simti?
- Sincer? Oribil... Ma doare capul de parca m-am lovit dupa o cazatura de la 10 metri inaltime!
- Au! Spre norocul tau, Iustina pregateste acum un remediu special. Eu si Angela am ajutat-o sa adune toate ingredientele. Sunt foarte... exotice si interesante.
M-am uitat la fata lui Robi, iar daca as fi putut, i-as fi sters expresia distrata de pe ea cu mare placere. Din fericire pentru el, nu aveam destula energie nici sa stau in picioare.
- Oh, nu!!! am spus eu.
Simteam deja cum durerea se intensifica doar gandindu-ma la acel miraculos medicament. Iusitnei ii placuse dintotdeauna sa faca tot felul de potiuni. Avea toate cartile posibile aduse de pe Pamant despre ele. NU era prima data cand erau dedicate mie. Se pricepea foarte bine, insa la ce ingrediente aveau, gustul lor era pe masura. Mai pe scurt, le uram, dar apreciam intentia. In situatia mea, nu puteam refuza sa o iau, din păcate.
- Oh, ba da, Clara! a zis cu un zambet larg si a iesit repede din camera.
Am oftat si am inchis ochii. Lumea s-a intunecat. Cu ochii inchisi, simteam ca pot gandi limede. Imi dadeam seama atunci ca nu stiam ce trebuia sa fac. Aceleasi intrebari. Ca de obicei, nu aveam raspunsuri la ele. Din fericire, aveam acum trei prieteni pe care ma puteam baza. Dar raspunsurile nici tot nu le aveau.
Un alt gand mi-a strabatut fulgerator mintea: ratasem o zi din cauza mea si a iresponsabilitatii mele! Acum puteam fi deja afara, explorand si incercand sa descoperim scopul precis al misiunii.
- Ce fraiera sunt! am zis enervata, clatinand puternic din cap. Am regretat gestul imediat.
- Auu... am gemut.
Usa a fost deschisa de Robi. Tinea strans intr-o mana un pahar, iar in cealalta o noua compresa.
CITEȘTI
Un pas spre viitor... (pauza)
Science Fiction"Te-ai intrebat vreodata cum va fi peste sute de ani? Ce se va alege de omenire? Va evolua? Va pieri? Chiar daca nu, presupun ca si tu, ca multi altii, drag cititor, speri ca in viitor oamenii vor fi capabili de lucruri marete, ca vom trai intr-o lu...
