Un pas spre viitor... (pauza)

Capitolul 6

Pamantul era diferit fata de ce imi imaginasem. Intotdeauna crezusem ca de cum voi pune piciorul pe planeta aceasta, pericolul mi se va arata imediat sub cine stie ce forma. Insa nu asa a fost. Nu, chiar deloc. Cel putin nu de la inceput.
Inainte de toate, sa va povestesc cum a fost calatoria pana pe Pamant.
Calatoria cu nava spatiala numita "Spacestar", dupa cel care a creat-o in laboratoarele de pe Marte, a decurs fara probleme, normal, deoarece avea pilot automat si ruta fusese fixata cu precizie. Nu au existat turbulente. Calatoria a durat aproape patru saptamani. In acest timp, tot ce am facut toti a fost sa mancam, sa dormim si sa ne antrenam. Rutina zilnica. Am reusit sa ne cunoastem unii pe altii si sa devenim o echipa. In patru saptamani, am invatat sa trag cu arcul aproape la perfectie si sa ma imprietenesc cu cei doi frati, Angela si Alexander, ajungand sa ii cunosc foarte bine. Stiam acum ca Angela e vegetariana, adora 'minunile' naturale de care auzise ca exista pe Terra, doarme foarte putin in fiecare noapte, dar e odihnita intotdeauna si ii place sa il contrazica pe fratele ei mai mare cu fiecare ocazie pe care o are. Alexander, pe de alta parte, este aproape opusul surorii lui: adora sa doarma (intr-o zi a trebuit sa il trezesc si m-a dat afara din camera aruncand cu perne in mine), ii place sa citeasca carti -spre marea mea usurare- nelegate de natura si este un frate mai mare responsabil, chiar afectuos, fiind pentru Angela ca o a doua umbra. Cateodata mi se parea distant, dar de fiecare data zambeste plin de caldura si impresia aceea se evapora. In fiecare zi, Robi si Angela aveau o multime de de discutii - sau dispute - despre ecosistemele Pamantului, in timp ce eu si Alexander ne antrenam in lupta sau citeam despre istoria Terrei si pamantenilor, dintr-o carte pe care ne pusese Iustina (ămm, de fapt obligase). Ea sustinea ca trebuie sa ne cunoastem posibilii 'adversari'. Eu ma indoiam ca oamenii mai traiau la fel dupa cateva sute de ani, dar oricum era interesanta. In plus, Iustina ne-a tinut multe lectii noua, 'copiiilor' (cum ar spune ea), despre ce am fi putut da pe Pamant si ne-a repetat de o suta de ori cum se face un foc, un adapost, cum sa ne orientam, ce animale si plante sunt bune de mancat (plus locurile unde le puteam gasi si cum aratau) si multe altele. Tot tacamul, in fiecare seara. Din fericire, au fost cateva dati cand Iustina ne povestea lucruri fascinante, pe care nu prea le gaseai in carti istorice, despre viata de zi cu zi a pamantenilor de-a lungul timpului. Pe parcurs, in capul meu, ii puteam vedea pe oameni cum se dezvolta si evolueaza, ca in povestile Iustinei. Imi imaginam oamenii primitivi pictand peretii pesterilor luminate de un foc micut sau vanand animale cu arme din piatra si dandu-le cu ele in cap vietatilor (partea asta era intotdeauna amuzanta pentru mine, dar dupa mi se fcea mila), apoi oameni ducand razboaie cu arme care deveneau din ce in ce mai periculoase, iar pe de alta parte imi imaginam baluri din Evul Mediu unde fetele erau imbracate cu rochii matasoase si dansau gratios cu tineri chipesi si eleganti. De asemenea, puteam sa vad cu ochii mintii familii vesele mergand in parcuri de distractii si la circ, razand impreuna, uitandu-se la filme in timp ce mancau popcorn, plimbandu-se sau citind in parc cu un dragut catelus in lesa, vorbind la telefon, jucandu-se pe calculator, mergand la munte iarna (nu prea stiam cum sa imi imaginez zapada, desi auzisem de atatea ori de ea) sau la mare cu masina, pe drumuri lungi, pietruite, in razele fierbinti ale soarelui. Totul parea minunat si ireal. Iustina descria totul amanuntit, lucru ce facea povestile mai usor de imaginat, dar la fel de greu de crezut. Desi acasa -pe Marte- puteai sa citesti, sa te plimbi in parc, sa vezi filme si multe alte lucruri pe care le faceau oamenii si pe Pamant, erau altfel...pareau artificiale sau invechite; plantele din parcuri erau create in laborator, nici macar nu vazusem un animal real in viata mea, cartile erau foarte vechi si nu existau decat foarte putini scriitori, filme nu se regizau si filmau pe Marte, deci toate erau -din nou- vechi.

Astfel, calatoria a fost destul de monotona, dar totusi interesanta - o noua experienta. Am aflat de la Iustina ca dupa aterizare, nava nu ne va mai folosi; combustibilul ajungea fix pentru doua drumuri: Marte-Pamant si Pamant-Marte. Problema era ca nu stiam daca o vom gasi in aceeasi stare sau ca macar vom mai gasi drumul inapoi la nava. Ce tot spun, eu ma indoiam si de faptul ca vom supravietui, dar am preferat sa tin acest gand pentru mine.