Supranatural

Capitolul II

               Erica

-Unde e Smith? Vreau să vorbesc cu el!!
Mă uit la Judith și mă încrunt, oare domnul de aici nu știe că Smith e un nume de familie?! După expresia lui clar nu știe.Ocolesc biroul , mă străduiesc să nu râd în hohote și îi întind mâna domnului încrezut și nesimțit!
- Erica Smith, ultimul cuvânt l-am rostit tare și apăsat, ca să audă bine și pe viitor să nu mă mai confunde cu un bărbat. Îmi afișez cel mai arogant zâmbet al meu și continui.
- Încântată de cunoștință!! Domnule.....? Fac o pauza lungă și aștept să îmi răspundă.
Dar ce să vezi, nimic, tace și mă privește, așa că aștept cu mâna întinsă, iar când dau să mi-o retrag, brusc mă prinde de ea. Tresar în urma acestui gest, își scoate ochelarii de la ochi și mă fixează cu privirea.Tipul e înalt și are un trup masiv, se vede cu ochiul liber că face sport, muuult sport, părul negru îi este aranjat perfect , nu știu dacă este de la soare sau e dat cu ceva anume, dar strălucește de parcă ar avea diamante prin el, fața îi este bine conturată, ochii îi sunt de un albastru închis, sinceră să fiu, nu am mai văzut o așa culoare, genele îi sunt la fel de negre precum părul, lungi și dese, iar buzele par a fi date cu ruj, sunt ușor sângerii, nu-s nici mari,dar nici mici, perfect e un cuvânt bun pentru acest bărbat , pielea îi este albă și pare a fi proaspăt bărbierit. Pe bune acum, omul ăsta parcă e din altă lume.
- Hector! Hector Garcia!
Glasul lui mă trezește la realitate și observ că are colțul buzelor ridicate. La naiba! Practic mă holbam la el, ce idioată sunt!! Probabil acum crede că sunt fascinată de el, nu că nu aș fi , îmi place să admir ce este frumos, dar eu am un logodnic de care sunt îndrăgostită până peste cap.
Îmi strivește ușor mâna, și nu are de gând să se oprească, așa că fac o mișcare și mi-o smulg din strânsoarea lui. Am palma transpirată și al lui e la fel, își îndreaptă postura și continuă:
- Nu pot spune că sunt încântat de cunoștință, fără supărare, dar credeam că o să fie un bărbat aici!
Poftim! Fără supărare!?Acum chiar mă bufnește râsul de-a binelea! Îmi măsoară corpul din cap până în picioare și își încruntă ușor sprâncenele, care apropo, sunt foarte bine definite.
- Și ce se schimbă dacă sunt femeie? Spun , încercând să îmi stăpânesc râsul.
- Multe se schimbă așa că o să fiu clar de la început. Îmi doresc o afacere pe cinste, cu o firmă care să fie bine condusă și cel mai important, vreau seriozitate!
Bun, de ce trebuie să avem prejudecățile astea? Chiar nu înțeleg, ce contează dacă ești bărbat sau femeie? Ahh, părea un tip de treabă, dar m-a dezamăgit.
- Și faptul că sunt femeie îți dă de înțeles că această firmă e prost condusă și că nu suntem serioși?
Discriminare!!! Ce urăsc cel mai mult pe lumea asta!
- Nu am spus asta, am exprimat doar ce doresc eu!
- Mă scuzați domnule, Erica!
Am uitat complet de Judith, glasul ei domol și dulce mă liniștește instant, mă întorc spre ea și îi zâmbesc.
- Scuze Judith, poți pleca. Aa, și spunele celorlalți că nu o să fie nicio ședință. Voi discuta personal cu domnul Hector.
Iese rapid pe ușă și o urmăresc cu privirea până când dispare din raza mea vizuală!
- Luați loc, vă rog! Îi spun pe cel mai amabil ton al meu.
- Prefer să stau aici.Mulțumesc oricum!
Își depărtează picioarele și mă privește drept în ochi de parcă ar vrea să mă străpungă. Trebuie să recunosc, omul ăsta știe să intimideze, în fine, iau loc pe scaun deoarece tocurile mă omoară și încep să vorbesc despre proiect .
- Foarte bine! Deci mai întâi de toate, am nevoie de planurile clădirii.
- Astăzi la ora unu fix le veți avea!
Nu mă așteptam să răspundă așa repede, dar încerc să țin ritmul și îmi pun în ordine ideile.
-Și vreau o descriere despre ce vă doriți , în ce stil, ce buget aveți și cine vreți să se ocupe personal de proiect. Pentru moment e de ajuns atât, iar dacă vă doriți să continuăm vom discuta atunci toate detaliile.
Aștept să răspundă, dar nu o face, este tăcut, stă și mă privește, apoi face doi pași până ajunge la birou și se apleacă peste el astfel încât să fie la nivelul meu. Mă trec fiori pe șira spinării de parcă ar sta moartea în fața mea, dar rămân calmă și îl privesc atentă.Îmi atinge buzele cu degetul cel mare, iar eu încremenesc acolo și nu reușesc să mai fac niciun gest.
- Ai două zile la dispoziție să demonstrezi ce poți, Smith!!