EXCEPȚIA MEA

Capitolul 7

Îl văd pe Ian că se apropie sictirit, trece pe lângă mine și deodată fără să ne salutăm spunem "Felicitări" de parcă ne-am gândi la același lucru.

Ne-am uitat straniu unul la altul, schimbându-mi repede privirea. Ce naiba tocmai s-a întâmplat?

— De ce mă feliciți? Mă întreabă el confuz.

— Dar tu ? L-am întrebat în timp ce mă încruntam la el.

— Nu schimba subiectul și răspunde-mi. Te-am întrebat primul. Mi-a replicat în timp ce-și aranja părul pentru următoarea scenă.

I-am zâmbit fals știind că nu voi reuși să scot niște informații de la el dacă eu nu-i voi spune. Rânjetul meu amestecat cu ironia au făcut un amalgam de condimente astfel că atunci când vreau să plec, sunt prinsă de braț fiind imobilizată.

Mă trântește de perete, își apropie privirea de a mea atingându-și palma de peretele din spatele meu. Privirea lui era fixata pe-a mea, însă eu îmi schimbi privirea la câteva secunde.

Încearcă să mă intimideze. E foarte bun. E clar că se pricepe, doar e actor.

Dacă vrea să joace așa îl voi ataca cu armele lui. Am să joc și eu cum joacă el.

Mi-am încrucișat mâinile rezemându-mă confortabil de perete încercând să nu mă las intimidată de privirea lui .

— Eu m-am așezat confortabil. Pot sta aici toată ziua chiar dacă n-ai de gând să te dai la o parte. I-am spus zâmbind ironic.

S-a îndepărtat încet acceptându-și învingerea de această dată. A plecat fără să mai spună ceva lăsându-mă acolo. M-am ridicat și mi-am fluturat ironic mâna în semn de salut.

Sunt fericita, am reușit să-l intimidez în sfârșit. Sper că de acum încolo nu se va mai pune cu mine.

Repetițiile încep să fie din ce în ce mai serioase. Dacă acum câteva zile repetau doar pentru a se familiariza cu scenariul acum vor începe să filmeze serios scenele pentru film. Dacă până acum mi-am permis să mă joc, de acum voi lua în serios rolul pe care-l am. Tata are încredere în mine și nu vreau să-l dezamăgesc.

Ședința cu întregul personal mă face să mă gândesc că este un proiect mare, iar dacă are succes, presa va exploda. Casa de producție va da lovitura cu acest film.

Actorii vor fi cunoscuți în toată lumea. Cu toții ne dorim să realizăm cât mai bine acest film.

Toate sunt ușor de spus, dar când efectiv începi să lucrezi simți presiunea tuturor. Toți încep să fie ușor stresați. Repetițiile păreau să fie floare la ureche, dar filmările propriu zice par să ne dea dureri de cap. Regizorul e stresat, începe să strige și să ne dea ordine. Cum pe mine e clar că nu mă are la suflet, mă pune să fac lucruri ce în mod normal nu țin de mine, dar nu am ce să fac.

După treaba cu cafeaua cred că încet se răzbună punându-mă să car prostiile lor grele pe platou.

— Nu acolo, mai în dreapta. Spuse domnul Tim strigând cât îl țineau corzile vocale.

— Aici e bine? I-am răspuns eu? Așezând scara ce în mod normal trebuia cărată de un bărbat.

— Puțin mai în stânga. Îmi face semn cu degetul cum să o pun.

— Așa?

— Lasă că nu știi. Cheamă-l pe Joe să vină s-o fixeze. Repede. Răspunse el strigând și bătând furios din palme.

M-am retras nervoasă așteptând să ajung în camera mea de machiaj unde puteam să mă relaxez un pic. M-am cufundat în fotoliul din acea încăpere închizând ochii pentru a mă putea relaxa. Dintr-odată îmi sună telefonul. Era Joe. Sigur s-a întâmplat ceva. Nici nu mai aveam de gând să răspund.