Singură, în atâta lume
Vreau să pășesc pe ale tale urme
Dar plouă tare, ele s-au șters
Nu mai știu pe unde ai mers.
Confuză, vreau să te găsesc,
Dar mă opresc când îmi amintesc
Tu m-ai făcut să mă simt astfel,
Singură, nimic nu e la fel.
Mi-ai otrăvit a mea minte...
Unse cu miere aveai alese cuvinte
Cât farmec și duioșie împrăștiai
Pe atât de putrezit prin interior erai
Nu mai fac nici un pas
Las ploaia în ultimul ceas
Să șteargă totul cu noi
Amintiri făurite din noroi.
