The Ghost

Capitolul 12

Din perspectiva lui Chris~
Intru în pivnița părăsită de mulți ani a prietenului meu şi îl găsesc dormind cu televizorul şi radio-ul pornit.Le opresc în grabă şi îl trezesc.
- Hey,amice!Ce cauți tu aici!? spune Sorin,parcă deranjat de prezența mea.
- Am nevoie de ajutor.Am cunoscut o fată şi am nevoie ca tu să îji faci rost de un telefon,în timp ce eu "împrumut" un parfum de la magazin.
- "Împrumuți"? repetă Sorin confuz.Adică furi,nu?
- Oarecum...
- Dar stai...Ai spus cumva că ai cunoscut pe cineva!? întreabă acesta,ridicând somnoros din sprâncene.E încă buimac.
- Da,zic şi mă apuc să îi povestesc totul,de la cap la coadă,inclusiv "de ce am nevoie de un telefon".
Sorin e prietenul meu din copilărie...Îmi amintesc cu drag de clipele frumoase şi de tragicele accidente care ne-au adus din nou împreună...Gata cu rememorarea "vieții" mele.
După ce îi povestesc,Sorin sare în sus de bucurie :
- Asta înseamnă că o să revenim la normal!!!
După câteva secunde,amicul meu se întristează brusc.
- Adică...tu o să revii la normal...
- O să te ajut!Trebuie să îți facem rost de o fată.
- De-ar fi aşa de uşor...Nu toate sunt ca a ta.
- Ştiu...darul e unul rar,dar câteodată e mai aproape decât crezi.
- Poate...mi-o împrumuți "umpic" pe Ema...,spune Sorin.
- NICIODATĂ!Eşti prietenul meu,dar NICIODATĂ!DOAR ŞTII CÂT MI-A LUAT SĂ GĂSESC O FATĂ CA EA! țip eu.
- LACOMULE!Ieşi afară...,spune el cu lacrimi în ochi.
- Plângi!?
Ce prost sunt!Normal că plânge!
- Ieşi...,repetă el.
Dau să ies,dar mă opreşte zicându-mi :
- Şi să-ți găseşti singur telefon!
Am ieşit,trântind uşa...M-am dus direct la mall ca să îmi iau un telefon.
După 10 minute~
Ajuns la mall,intru în primul magazin de electronice pe care îl văd şi înşfac tacticos un Samsung mărişor.Normal că lumea se îngrozeşte când telefonul se ridică în aer,dar îl pun repede în buzunarul jeanşilor ca să nu îl mai vadă nimeni.Vânzătorul magazinului se apropie rapid de vitrină şi se uită uimit înăuntru.În timpul acesta,eu sar în spatele lui,punându-i coarne şi tot felul de lucruri.
Nu după mult timp,vine şi poliția,iar eu decid să ma retrag,chiar dacă mi-ar fi plăcut să trag cu urechea la conversația lor.Probabil după asta,vânzătorul va fi dus la spitalul de nebuni.Nu oricine poate fi crezut că a văzut un telefon levitând,corect?Chiar şi văzut pentru câteva secunde...tot e ceva nemaipomenit...
Nu îmi place să le fac probleme oamenilor,dar nu am de ales...Desigur,când eşti nervos,ți se poate părea amuzant să bagi pe cineva în belele.Dar nu...nici atunci...
Ies din magazin,uitându-mă în dreapta şi în stânga.De parcă aş avea de ce să mă feresc...Brusc,o fată mă opreşte din drum şi mă întoarce,spunându-mi :
- Cum îți permiți!?
Se pare că fata asta mă vede...
- Cum îmi permit să ce,domnişoară!?,spun eu ridicând senzual dintr-o sprânceană.
- Să furi telefonul,NEMERNICULE!
Biata fată...A țipat prea tare,iar acum lumea se uită la ea ca la o nebună scăpată de la ospiciu(spitalul de nebuni)."Trebuie să încetezi,Chris!Nu mai băga lumea în belele!"...Mda,am ajuns să îmi fac griji pentru nişte necunoscuți.
- Calmează-te! spun încercând să o liniştesc.
- Calmat pe naiba! țipă ea.
Încercam să o ajut...Acum un mic grup de oameni s-a adunat în jurul nostru...în jurul ei...Ochii îmi ies din orbite,inima îmi tresare în piept,vrând să iasă,iar picioarele mi se înmoaie.Trebuie să o ajut cumva...Trebuie!
Mă gândesc repejor şi decid să acționez conform planului meu din minte...

*În poză-"Fata"*