Trapped

Intre 4 pereti

Frigul ce dainuia in fiecare coltisor al incaperii il trezi.Deschise ochii si dadu de acelasi intuneric,intunericul ce ii devinse prieten...Nu se mai temea de el.

Tavanul crapat,gata sa se prabuseasca ii devenise cerul instelat,iar podeaua rece iarba ce il linistea intotdeauna.

Priveste in jur,e inchis intre patru pereti,nici nu mai stie de cand nu a vazut lumina soarelui,de cand a zambit ultima oara...

Inchide ochii si se uita la stele...cauta disperat steaua cazatoare,steaua ce poate i-ar caluzi drumul spre scapare...

Si totusi e doar un pretext pentru a nu renunta,pentru a spera in continuare ca totul va fi bine.Desi nu-si aduce aminte,probabil are doi parintii minunati ce ii duc dorul,ce plang in fiecare zi asteptandu-l sa se intoarca acasa.

Nici nu stie cum arata...e blond?brunet?

Ochii care in ultima vreme au varsat numai lacrimi de tristete,oare ce culoare au?Sunt ai mamei lui?Ai tatalui lui?

Mai are frati,surori?Cineva care sa umple macar putin locul gol pe care l-a lasat in urma sa?

Dar mai ales,zambetul...zambetul pe care l-a pierdut al cui e?

Isi atinge incet fata...tot ceea ce simte sunt ranile adanci lasate in urma Lui.Si-a promis ca nu va mai plange,dar o lacrima ii rasare in coltul ochiului si se prelinge incet pe buzele crapate...

In curand ar trebui sa-i auda pasii...asculta asteptand cel mai mic zgomot,dar singurul lucru ce se aude e inima sa ce a incetat sa tremure doar in vise...

El nu vine...copilul nu se bucura asteptandu-se la ce e mai rau si stiind ca nimic bun nu se va putea intampla,e singur...Daca ar putea si-ar ascunde si umbra din calea Sa...

Priveste din nou catre usa incaperii in care si-a petrecut ultimele zile,saptamani,luni...nici el nu mai stie;in care probabil isi va petrece si ultimele zile ale existentei sale...